micutze aberatzii

Calm, șșșșt! Nu te enerva. S-or rezolva toate... cică. nu zău. Aștept. Și ma apucă pandaliile de atâta așteptat! În puii ei de treabă, trece naibii viața și eu tre' s-aștept. Că și dacă mă dau cu capul de pereți, fac, dreg, mă agit, rezultatul final e tot ala, doar că însoțit de mai multe cucuie. Sunt ca-n anii de tinerețe, cand nu suportam sa stau s-aștept. La o vreme mă cică înțelepțisem, am văzut că sunt unele momente când absolut orice ai face, te agiți degeaba, ba poate îți faci mai mult rău, pe principiul celui căzut în mlaștină. Dușmanul ăsta, Timpul. De trecut el trece, ne trece, prin noi trece, prin el ne trecem, ne petrecem. Și așa mai departe. Timpul n-are nicio treabă, doar noi ne terminăm la un moment dat. Și brusc, hop, a expirat abonamentul, ești fumat, dus, dead and gone și te trezești că n-ai făcut nimic nemaipomenit, că ai așteptat să... ceva, orice, mereu ceva... și nimic. Da' și dacă ai făcut, ce să zic, ce mare chestie ai făcut. Ai dus eventual o viață ...

Pete de culoare, tușe vesele ale pictorului distrat numit generic soartă, sau Dumnezeu, sau cum poftiți: trei broaște țestoase de Herăstrău pe-o bucată de lemn ieșite să se încălzească la soare; un copac plin-ochi de rândunele agitate, zburătoare, țipătoare; un gândăcel colorat aparte; rațe înșirate ca mărgelele pe malul lacului; un nor; vântul de seară prin frunze... câteva idei, niște culori. Buline vii pe fond întunecat.

sau Nimicul. Așa încep să simt uneori că devin. Mă rog, nu e ceva nou, din când ăn când mă bântuie senzația asta. Astă seară, fără niciun motiv concret, am simțit Nimicul că-mi înghite brusc, ivit de nicăieri, speranțele, gândurile, viitorurile. Și brusc, nimic nu mai are sens, nimeni nu mai spune nimic relevant sau profund, fundamental, toți suntem marionete lipsite de esență jucând un teatru absurd și de neînțeles, mânuiți de păpușari ireali, sau ne suntem unii altora păpușari și marionete totodată... Orice fac e inutil, de prisos. Orice gândesc se înscrie într-un cerc vicios limitat de neștiință, prostie și micime. Mă simt mică, inutilă, de prisos mie, lumii, universului. Ce caut eu în viața mea?! Vechea întrebare. Străină de eul meu obișnuit, cel așa-zis înțelept, străină de oricine și orice. Toată lumea în jurul meu e funcțională, relativ normală, vorbesc despre lucruri care mie de o oarecare vreme îmi sunt absolut străine... M-am înfuriat azi pe mine însămi când mi-am dat s...

Nu aveam de gând să mai scriu pe enervanta temă a șomajului decât eventual după ce se încheia etapa asta de viață. Dar am dat peste un blog fantastic, pe care o să-l citesc cu plăcere de-acum, mă rog, mai întâi am dat de un articol de pe blog, cu un titlu bestial: nici-mama-nu-m-ar-angaja-pe-mine/ . Am savurat fiecare cuvințel. Și am apreciat și sinceritatea frustă, și revolta, și talentul literar al autoarei. Și m-am gândit că, totuși, cât m-aș înfuria eu pe viață, sunt poate un caz fericit (sau nefericit, din perspectiva "standard"). N-am avut niciodată "fericirea" de a mă identifica atât de mult cu "fișa postului" încât să uit să savurez un apus sau un răsărit de soare, încât să nu apuc să mă văd cu cei dragi sau să mă schimb atît de mult încât să-mi devin mie însămi străină. Poate și din cauză că am fost și sunt enervant de ne-fixistă. Adică am și eu fixuri, dar, din fericire pentru mine, din când în când aceste bibelanuri de porțelou se sparg și atu...

Minciunianul este un exemplar ieșit din comun prin îndemânarea deosebită în mânuirea vorbelor. Tipic mitoman, vrea să apară în fața celorlalți impresionant. Cum biografia sa nu are nimic deosebit, se apucă și brodează povești credibile pe acele părți care nu pot fi foarte ușor verificate. De fapt, cu cât mai anostă și mai jalnică îi e viața, cu atât mai colorată și mai palpitantă va fi povestea vieții lui. Poate vrea să pară un erou căzut, un luptător, un om care a suferit mult din motive onorabile și admirabile. Creează în mințile celor care îl ascultă lumi paralele cu realitatea, oarecum verosimile. Prin repetare iar și iar, ajunge chiar și el să se convingă de realitatea rolurilor pe care le joacă, astfel devenind sincer în minciuna sa - pentru că se transpune complet în pielea personajului de sine inventat. Suspiciuni încep să apară în mintea ascultătorilor abia după câteva întâlniri. Apar mici neconcordanțe, unele afirmații se cam bat cap în cap... E normal când nici tu nu mai...