Am primit ieri o recomandata... Casa de pensii.
Ce vrea casa de pensii de la sufletul meu, ma intreb eu.
Simplu. Sa-mi ia bani! Cica am datorii la ei din 2001 + penalizari si majorari de intarziere. Si ca tre’ sa platesc in 15 zile, ca de nu...
Stai, sparge-ti capul incercand sa-ti amintesti ce faceai si pe unde erai in 2001, aminteste-ti ca erai PFA, ca poate de acolo sa apara vreo dracie in registrele lor... Agitatie, ce sa fac, ce sa dreg... imi amintesc apoi ca pe cartea de munca am toate cele incheiate, semnate si parafate... Deci solutia e sa ma duc la minunata Casa de pensii a municipiului Bucuresti.
Zis si facut. Cladirea cu geamuri fumurii sta semeata pe calea Vitan, cu alt zgarie-nori de beton si sticla pe langa. Ma contrazic cu Alex, el zicea ca e cladirea mare, io suspectez ca e cea mai micuta. Vad niste babute amarate care ies pe-o usa, “am gasit“ imi zic. Aflu de la informatii ca tre’ sa merg la etajul 2 camera 2. Lifturi mici, proaste si ticsite de bieti pensionari.
La camera 2, pe hol, buluc de lume. Se statea la coada pe sectoare, dar era cam debandada. Alex se orienteaza mai bine, afla ca era doar o tipa care astepta pt sectorul 1, pe urma vede c-a disparut, intrase pe o a doua usa, aflata mai departe. Cand iese gagica, ne bagam noi. Spatiu inghesuit, tone de dosare prin dulapuri. Tipa de la sectorul 1 era genul indolent, se uita pe hartia primita prin posta, scoate un soi de fisa la imprimanta si incepe sa imi explice ca n-am platit in 2001 cas-ul pe luna aprilie, si ca in 2002 am platit o data pentru 6 luni, deci cu intarziere, si de-acolo penalizarile alea. La care ii arat copia dupa cartea de munca, unde aveam incheiata situatia, ceea ce inseamna ca la momentul respectiv actele au fost in regula, ca altfel nu mi-ar fi eliberat cartea de munca.
Tipa o tina mortis ca nu apare in calculator c-am platit, sa caut pe acasa, sa gasesc chitantele de pe vremea aia si sa le aduc, si daca nu, aia e, tre’ sa platesc. Aici se enerveaza Alex care-i tranteste pai cum, ii dadeati cartea de munca daca nu avea platile la zi? Aia ca pai poate atunci se putea, nu-stiu-ce, la-la-la... Noroc ca intervine colega ei de la alt birou, care zice ca se poate sa nu apara toate platile, ca pe vremea aceea se faceau plati cu chitanta, nici macar cnp-ul nu era trecut... si ca sigur sunt copiile la dosar, pentru ca pe baza dosarului se incheia cartea de munca.
Atunci incepe asta sa scotoceasca prin niste registre (imi pareau cunoscute la aspect), zice ca nu m-a gasit, iar ne luam cu vorba ca sa caut io acasa chitantele, pe urma ia iarasi registrele, se uita mai cu atentie, ma gaseste, numarul de dosar, whatever, si are marea bunavointa sa se duca la arhiva sa aduca dosarul. Toate astea durau, bineinteled, destul de mult. In sfarsit se intoarce cu dosarelul, se apuca sa frunzareasca, gaseste in el inca doua chitante in plus (exact sumele pt care ma scosesera datoare). Intre timp mai aparte o cocoana, o stia pa tanti asta, si fac schimb de hartii, ii explica nu-stiu ce, ca are de plata nu-stiu-cat si dupa aia sa vina cu dovada de plata ca sa nu-stiu-ce. Cocoana ii lasa o punga verde pe sub birou, asta se face ca nu primeste, mai trancanesc, se mai lamuresc, cocoana pleaca (fara punga verde). Pe urma tanti a mea se apuca sa scrie intai de mana intr-un caiet numarul chitantei, data platii si suma, apoi le trece si in calculator... in final imi scoate si fisa din care rezulta ca nu am nimic de plata... ma “de-listeaza“ din lista datornicilor... si gata. Io ii multumesc pentru amabilitate... la final murmura printre dinti si un “scuze“.
Pai da, scuze ca m-ati pus pe drumuri degeaba, scuze ca nu va faceti treaba, ca nu verificati in acte inainte de a scoate pe cineva dator, scuze ca va doare in... cot.
Ce vrea casa de pensii de la sufletul meu, ma intreb eu.
Simplu. Sa-mi ia bani! Cica am datorii la ei din 2001 + penalizari si majorari de intarziere. Si ca tre’ sa platesc in 15 zile, ca de nu...
Stai, sparge-ti capul incercand sa-ti amintesti ce faceai si pe unde erai in 2001, aminteste-ti ca erai PFA, ca poate de acolo sa apara vreo dracie in registrele lor... Agitatie, ce sa fac, ce sa dreg... imi amintesc apoi ca pe cartea de munca am toate cele incheiate, semnate si parafate... Deci solutia e sa ma duc la minunata Casa de pensii a municipiului Bucuresti.
Zis si facut. Cladirea cu geamuri fumurii sta semeata pe calea Vitan, cu alt zgarie-nori de beton si sticla pe langa. Ma contrazic cu Alex, el zicea ca e cladirea mare, io suspectez ca e cea mai micuta. Vad niste babute amarate care ies pe-o usa, “am gasit“ imi zic. Aflu de la informatii ca tre’ sa merg la etajul 2 camera 2. Lifturi mici, proaste si ticsite de bieti pensionari.
La camera 2, pe hol, buluc de lume. Se statea la coada pe sectoare, dar era cam debandada. Alex se orienteaza mai bine, afla ca era doar o tipa care astepta pt sectorul 1, pe urma vede c-a disparut, intrase pe o a doua usa, aflata mai departe. Cand iese gagica, ne bagam noi. Spatiu inghesuit, tone de dosare prin dulapuri. Tipa de la sectorul 1 era genul indolent, se uita pe hartia primita prin posta, scoate un soi de fisa la imprimanta si incepe sa imi explice ca n-am platit in 2001 cas-ul pe luna aprilie, si ca in 2002 am platit o data pentru 6 luni, deci cu intarziere, si de-acolo penalizarile alea. La care ii arat copia dupa cartea de munca, unde aveam incheiata situatia, ceea ce inseamna ca la momentul respectiv actele au fost in regula, ca altfel nu mi-ar fi eliberat cartea de munca.
Tipa o tina mortis ca nu apare in calculator c-am platit, sa caut pe acasa, sa gasesc chitantele de pe vremea aia si sa le aduc, si daca nu, aia e, tre’ sa platesc. Aici se enerveaza Alex care-i tranteste pai cum, ii dadeati cartea de munca daca nu avea platile la zi? Aia ca pai poate atunci se putea, nu-stiu-ce, la-la-la... Noroc ca intervine colega ei de la alt birou, care zice ca se poate sa nu apara toate platile, ca pe vremea aceea se faceau plati cu chitanta, nici macar cnp-ul nu era trecut... si ca sigur sunt copiile la dosar, pentru ca pe baza dosarului se incheia cartea de munca.
Atunci incepe asta sa scotoceasca prin niste registre (imi pareau cunoscute la aspect), zice ca nu m-a gasit, iar ne luam cu vorba ca sa caut io acasa chitantele, pe urma ia iarasi registrele, se uita mai cu atentie, ma gaseste, numarul de dosar, whatever, si are marea bunavointa sa se duca la arhiva sa aduca dosarul. Toate astea durau, bineinteled, destul de mult. In sfarsit se intoarce cu dosarelul, se apuca sa frunzareasca, gaseste in el inca doua chitante in plus (exact sumele pt care ma scosesera datoare). Intre timp mai aparte o cocoana, o stia pa tanti asta, si fac schimb de hartii, ii explica nu-stiu ce, ca are de plata nu-stiu-cat si dupa aia sa vina cu dovada de plata ca sa nu-stiu-ce. Cocoana ii lasa o punga verde pe sub birou, asta se face ca nu primeste, mai trancanesc, se mai lamuresc, cocoana pleaca (fara punga verde). Pe urma tanti a mea se apuca sa scrie intai de mana intr-un caiet numarul chitantei, data platii si suma, apoi le trece si in calculator... in final imi scoate si fisa din care rezulta ca nu am nimic de plata... ma “de-listeaza“ din lista datornicilor... si gata. Io ii multumesc pentru amabilitate... la final murmura printre dinti si un “scuze“.
Pai da, scuze ca m-ati pus pe drumuri degeaba, scuze ca nu va faceti treaba, ca nu verificati in acte inainte de a scoate pe cineva dator, scuze ca va doare in... cot.
Comentarii