de ani de zile n-am mai reusit sa ies nicaieri de 1 mai. n-am prins un 1 mai liber de... 6...7 ani... sau cam pe-acolo. poate chiar mai mult. de fiecare data am “sarbatorit“ prin munca. munca masii, ca tare m-am saturat de ea. asa ca anu’ asta mi-am luat concediu toata saptamana, ca sa nu existe discutii. trezit cu noaptea-n cap, adunari, taraganari, bocanci uitati, drum, Pitesti, popasuri, Valcea, amanari, drum, valea Oltului, castru roman, Sibiu, drum, Avrig, cabana Poiana Neamtului.
impartit haleala in rucsacii tuturor. pornit la drum. scos limba de-un cot. mers, urcat mers, urcat, urcat, urcat.
Padurea - superba. Mai catre varf, multi brazi cazuti. Pe platou, jale, priveliste apocaliptica... brazi smulsi din radacini, crengi goale, contorsionate, pietre, moarte... probabil a trecut o avalansa care a luat totul in cale...
Ajungem la cabana. Destul de paraginita, in orice caz neingrijita. ne intampina „prietenos“ trei caini care sar la noi fioros, mai sa ne rupa. cand ajungem la cabana, vin si se gudura pe langa noi (poftim maniere!).
in fatza usii, magari. si cabanier. o masa lunga, acoperita cu tabla. vin si restul. rupti de foame si oboseala, desfacem merindele. abia incepem sa halim ca incepe ploaia. fuguta inauntru. Odaia in forma de L, cu doua mese puse pe lung in fatza, alaturi de mica bucatarie a cabanei, iar pe latura lunga priciurile. 24 de paturi suprapuse. Napadim o masa. In casa bezna, ca si afara era innorat, iar la generator cabanierii dadeau drumul tarziu, cand se intuneca de obicei afara, pe la un 8, adica. mai erau unii, vreo 6-7, cazati pe randul de jos de paturi, in coltul indepartat, din codita L-ului.
Vremea trece, dupa ce halim ne apucam de jucat carti. Mai apare soarele, mai porneste iar ploaia, se intuneca, porneste generatorul, avem lumina. Mai o tzuica, mai un vin, joc de carti si trece timpul, zboara. se face tarziu, oamenii incep sa se bage la somn. Cativa de-ai nostri sunt in verva, trancanesc, beau, joaca carti pana tarziu in noapte. Unul din gascutza cealalta face gura ca de ce fac astia zarva si nu-i lasa sa doarma. Whatever.
A doua zi hotaram sa urcam spre varf, pana unde-om putea. pornim usurel... la vreo suta de metri dam de zapada. si apoi urcam, urcam, urcam prin zapezi, zapada umeda, intra picioarul pana la genunchi... de la un moment dat panta devine destul de inclinata, zapada pe alocuri destul de tare, usor inghetata, iar pe langa jnepenis afanata si adancaa... o parte a grupului capoteaza, se intorc la cabana. urcam incet si cu atentie, gandindu-ne ca va fi tare greu la coborare... un pas gresit si te duci ca pe tobogan pana-n vale, in ptimul brad sau in prima stanca... ajungem pana aproapte de platou, pe jnepenis (bine ca ne-am dat seama la timp ca mergem mai bine pe jnepeni decat pe zapada), un mic popas de tras sufletul inainte de ultima portiune (abrupta bine) de zapada care ne despartea de platou... poze...
vedem ca norii se lasa in jos... in curand suntem inconjurati de nori, ca-n ceatza, nu se mai vede nimic in jur. pornim spre platou, ajungem, ne regasim cu cealalta factiune a grupului care o luase pe alta parte. Poze in ceatza-nor. mancam mere, ciocolata cu rom, bem apa si tzuica. Hotaram sa mai mergem, pe portiunile cu iarba, pe traseu, pana spre primul varf, si sa inaintam cat om putea. Zis si facut. Si am mers destul de multisor, cu mici popasuri. Ceatza-nor ba se strangea in jurul nostru, ba se indeparta, uneori se faceau sparturi in nori si se ivea soarele, si-atunci ne asezam sa ne incalzim ca niste musculite la soare... In fine, am ajuns destul de aproape de varf, unii s-au apropiat si mai mult, dar de la un punct au renuntat, zapada era inghetata si nu se mai putea continua.
Asa ca ne-am intors pe unde-am venit pe platou. ne-am cautat urmele ca sa coboram pe unde am urcat. si o clipa ne-a cam stat inima-n loc, cand am privit pe ce panta abrupta urma sa coboram. Ei, dar am reusit, ne-am intors bine-mersi la cabana, dar cu zapada-apa la bocanci garla.
Ei, si aici trebuie sa spun ca tare NU mi-a placut nea’ cabanierul.. Mi s-a parut cam mitocan. poate gresesc, dar din cum s-a comportat, asta a fost concluzia mea (a fost faza cu zbierete din cauza usii de la “cabina“ WC-ului si faza cu incarcatul telefonului). whatever. Cabanierul n-a facut foc in soba, asa ca nici bocancii nu s-au uscat. Initial credeam ca daca-i lasam afara la soare, se vor usca. Dar la juma’ de ora de la intoarcere cerul s-a acoperit si-a inceput ploaia. Ba la un moment dat a fost si grindina. Iar ploaia a continuat marunt-marunt toata noaptea, pana spre dimineata. Seara iar joc de carti, ceai cald, restul de vin, trancaneli, glune, poante... veselie. De data asta eram numai noi, asa ca nu s-a mai gasit nimeni sa faca gura.
Duminica dimineata - ceatza, umezeala. Ultima masa, bagaje, echiparea si pe-aici ti-e drumul. Cum am pornit - hop! incepe si ploaia. Si mai toata coborarea a plouat, plouat, plouat, s-a tot intetit si apoi, cand am ajuns aproape de poiana neamtului, unde lasaseram masinile, s-a oprit. Odata ajunsi acolo ne-am schimbat cu haine uscate si-am pornit la drum. Ne-am gandit sa tragem o fuga si la Cetatea Fagaras.
Zis si facut. Unii, care aveau asteptari mari, au fost dezamagiti, dar eu, care ma gandeam c-o sa vedem cativa bolovani risipiti, n-am fost deloc dezamagita, din contra. Mie mi-a placut. Sigur ca putea fi mult mai bine intretinuta, sa putea fi muuult mai bine exploatata turistic...
Ei, si cam asta a fost. Trei zile cat o luna de concediu. Aici e povestea in fotografii.
Comentarii