micutze aberatzii

teambuilding, 28-30 sept 2007. joculetze, activitati, haleala, dans, distractie. Dar piesa de rezistenta, din punctul meu de vedere, a fost sambata, "activitati montane" in Cheile Rasnoavei, adica catzarare pe un perete de stanca, nici prea inalt, dar nici tocmai mic, coborarea cu tiroliana si coborarea in rapel de pe un perete destul de abrupt. Aflasem ca ni se pregateste asa ceva si de-abia asteptam. De nu stiu cand visam sa ma catzar pe stanci... Iata ca dorintza mi s-a implinit. De fapt mi-au placut absolut toate cele 3 chestii, fiecare altfel. Cea mai solicitanta mi s-a parut totusi catzararea, mi-a placut la nebunie senzatia de zbor cu tiroliana (ooof, mult prea scurt!!!!) si mi-a placut si coborarea in rapel... Chiar m-as apuca mai serios de asa ceva, daca oi gasi un club d-asta care se ocupa cu catzarari... Alte consideratzii despre teambuliding... mie mi-a placut, chiar daca au fost, inevitabil, unele neconcordantze... M-a distrat la culme dracia de vineri, cand ne-a...

ochi-mi caprui privesc cerul... cerul pastelat, presarat picant de tuse gri albastrui si brazdat spre apus de o dunga de lava incandescenta intre nori, priveste lacul de argint viu, brazdat de valuri marunte si agitat de inele concentrice iscate de pestii nevazuti; lacul se reflecta in privirea mea, inverzind-o. ma imbat de imaginea ireal de frumoasa, de vant, de picaturile de ploaie iscata din senin... de ganduri ajunse la liman dupa naufragiu. arunc gandurile in lac si ma distrez cum sar facand bulbuci. cenusiu, argintiu, pastel, verde. miros de praf ud, de racoare, de verdeata. o lume de ganduri subterane, precum pestii lacului; nu se vad, dar stii ca sunt acolo, dupa cercurile pe care le fac... cine spunea ca tristetea e trista? sau ca veselia e vesela? un ochi rade, altul plange... viata e o comedie neagra, totul e sa n-o iei in serios. Always look on the bright side of life... http://www.youtube.com/watch?v=jHPOzQzk9Qo

aceleasi intrebari imi revin in minte, si tot nu reusesc sa le gasesc raspunsul corect. multe nelamuriri s-au adunat, multe lucruri neclare. oamenii sunt ciudati... Eu m-am obisnuit sa vorbesc deschis despre orice (asta e avantajul de a avea prieteni de suflet, cu care chiar poti vorbi orice, cu care te poti sfatui in orice moment), sa lamuresc lucrurile, sa nu las cetzuri, smoke and mirrors in urma mea... Dar iata ca in ultima vreme intalnesc tot mai des oameni carora le place sa persiste in neclaritate, care se inconjoara de lucruri ne-spuse, implicite sau nu, interpretabile... oameni care se pierd in ceatza, carora le place incertitudinea, ambiguitatea... ce rost are sa bati apa-n piua... intotdeauna lucrurile complicate sunt in esenta simple, doar noi le complicam inutil... orice problema, oricat de complexa, are una sau mai degraba mai multe solutii posibile... un univers fractal... tocmai pentru ca viatza e complicata... si are multe aspecte (celebra replica din Filantropica) mi...

ieri seara am facut-o cam lata... am ras cam juma' de sticla de tequilla... m-am oprit cand am simtit ca m-am ametit. Da... am plecat cu taxiul... cand am coborat, nu stiam cum sa fac sa cobor mai repede, ca-mi venea sa vomit. Mda, nu mai am rezistenta de alta data.... plus oboseala adunata de o saptamana si ceva, ca am tot iesit serile cu diverse gasti si m-am culcat tarziu... trezire devreme si munca din greu la serviciu... s-au adunat. Oricum, cidat e ca nu m-am imbatat, doar m-am ametit (destul de serios, dar nu grav), dar in schimb mi s-a facut rau. Oricum, e semn ca timpul bautului vitejesc a apus... mai bine mai cu masura. Ce consideratii bahice usor aberante... in fine. Oricum seara de ieri, seara tequillei a fost usor ciudata.. poate (sigur) d-asta am si baut atata... s-au discutat si unele subiecte dificile ... eu oricum eram cumva intr-o stare indefinita, intre a nu avea chef de nimic, a fi prost dispusa si a incerca sa fac ceva sa ies din starea asta... Poate era mai bi...

de vreo saptamana am o viata sociala foarte agitata... multe zile de nastere cu petreceri, cu lume, multa lume noua... situatii noi... si, pe langa acesati multi oameni noi simpatici si draguti, si vechii prieteni... mai o iesire la dans, o iesire la o barfa si un gulash, o iesire la o bere de ramas bun... se mai prefigureaza inca o zi de nastere si un peshte la gratar... Imi place, pe de o parte, sa cunosc oameni noi... mai ales daca sunt interesanti si de treaba... Si imi mai place sa ma intalnesc cu vechii prieteni, cu care ne stim foarte bine, stim fiecare cum gandim, cum actionam, ce ne place si ce nu, ce valori avem in comun... Pe de o parte, placerea de a descoperi oameni misto, oameni noi... Pe de alta, un sentiment de caldura sufleteasca, de comuniune sau cum sa-i zic, cand ma vad cu oameni dragi si bine cunoscuti, cu care vorbim cate-n luna si in stele... Tin foarte mult la prietenii mei... viata fara ei ar fi mult mai trista si mai pustie... Ma gandeam ca prietenia este unul...

Cred ca pur si simplu nu inteleg o mare parte a omenirii. Si anume pe cei care nu stiu ce vor. Cei in capul, sufletul si inima carora e varza, scrum, sau pur si simplu vid... In ultima vreme am intalnit astfel de oameni. Logica mea nu se potriveste cu logica lor. Normalitatea mea nu e si normalitatea lor. Si iar ma intreb: sunt eu defecta?! Parca n-as crede. Atunci inseamna ca ei sunt pustii... Fug de realitate, de sentimente, de ce lasa in urma... viteza, fuga... sa treaca, sa nu stea locului, sa nu se ataseze... Viata, un drum, o fuga continua ce ceva, de cineva... Ce fraieri... poti fugi de orice, dar nu si de tine insuti. Ce inseamna o astfel de fuga zadarnica? Fuga de ei insisi; nu vor sa se priveasca pe sine in ochi si sa se infrunte cu eul lor... cu realitatea... cu adevarul. Probabil ca nu le place ce vad, de asta fug, alta explicatie nu am. Uneori am si eu momente de fuga... cand sufletul mi-e trist si singur si sufera din cauza cuiva, atunci fug, imi ocup timpul cu n+1 activi...

sunt ploi si ploi... unele calde, unele reci, unele vesele, altele triste... unele minunate, altele groaznice... ploaie de noapte auzita prin geamul intredeschis... cand usoara ca o parere, cand navalnica, nervoasa... miros de racoare, ca o boare, ca o respiratie adormita... muzica ploii, muzica somnului...

cum spuneam mai demult, viata e plina de neprevazut. te duci undeva, chitit sa faci ceva (bunaoara sa dansezi in Oldies), dar nu se poate, localul e inchis, te duci in alta parte... si acolo te trezesti ca ti se intampla lucruri la care nici cu gandul nu gandeai. uneori exista si surprize placute. incredibile... multe lucruri sunt, pur si simplu, inexplicabile. de ce se intampla unele lucruri? de ce asa, din senin? de ce alta data te dai de ceasul mortii sa obtii ceva, nu iti reuseste in ruptul capului oricat ai incerca? si atunci cand nici prin minte nu-ti trece, hop! s-a intamplat ce ti-ai dorit?! vesnice intrebari fara raspuns...

ce bine ca s-a terminat saptamana asta de munca... a fost infernala... abia daca am apucat sa mananc ceva la serviciu, abia daca am reusit sa respir... totul extra, ultra super mega urgent... nervii incordati la maxim, gata sa cedeze in orice moment... dar e bine ca s-a terminat cu bine, s-a terminat tot ce trebuia terminat, in sfarsit pot sa ma odihnesc. doamne ce bine e sa mai lenevesti putin, asa, din cand in cand... sunt obosita de zici ca am carat saci de ciment si in plus ca si cum n-as fi dormit de nu stiu cand... oboseala fizica si psihica adunate... rezulta oboseala totala... ce bine ca am ragaz doua zile sa rasuflu... ma rog, nu cine stie ce, ca am niste corecturi de facut pt o colaborare... dar asta e, oricum o sa dorm ca o nesimtita n ore, o sa lenevesc cat cuprinde si o sa incerc sa ma rasfatz, ca doar merit si eu putin rasfatz, nu doar munca pe branci... si iar m-apuca un dor de duca... departe, departe, in varful muntelui, in singuratate absoluta... ca sa-mi reamintesc c...

Azi am ingropat cadavrul celei mai proaspete iubiri in cimitirul iubirilor pierdute, risipite, descompuse. Moment solemn, drept muzica o tacere asurzitoare. Prin cimitirul vesel, fantomele iubirilor trecute radeau, alergau. Ciudat cum mor iubirile. Dintr-o data. Simti durere, apoi furie. Apoi un mare sentiment de usurare, de libertate, poate nu chiar bucurie, dar oricum, o mare liniste. Pace. In sfarsit, liniste! Nu pot sa spun ca iubesc linistea, sunt o luptatoare, deci imi place agitatia, nelinistea, fiorii, adrenalina... dar cand depaseste o limita, lupta trebuie sa inceteze si e nevoie de pace. pace in suflet si in priviri, in gand si in inima. E un moment frumos, cand privesti in urma si incerci sa inveti din ce a fost, cand poti in sfarsit sa separi ce-a fost frumos de restul, cand faci curat in urma. Inveti lectia din ce-a fost rau si pastrezi partea buna. Sa bem deci si sa ne veselim, ce-a fost a fost. Micul cor antic (bine totusi ca sunt foarte putine spectrele fostelor iubiri...

nu mai stiu nimic. nu mai vreau nimic. nu sunt. un fel de omul invizibil. ma invart fara sens pentru nimic. caut si gasesc nimic. gandesc nimic. o zbatere fara sens. un zbor fara aripi. un vis fara culori. un cantec fara sunet. un strigat mut. un tablou pictat pe aer. un fum risipit in patru zari. ma caut, nu ma gasesc. nu ma caut, ma gasesc. vreau sa ma pierd de mine si nu reusesc. vreau sa raman locului si ma ratacesc, ma pierd. vreau sa nu imi pese si mi se sfasie imima. vreau sa-mi pese si sufletul mi-e impietrit. ma uit in oglinda si vad altceva, numai pe mine nu. este oglinda, sau e ochiul cuiva, oare? ochiul furtunii... in jurul meu curcubee, eu, omul invizibil, mut, inexistent. incerc sa ma exprim si in loc de un cantec iese un tipat. incerc sa desenez si in loc de curcubeu iese un fum. sunt eu, ma cunosc, stiu ca pot canta si pot desena curcubee in aer, stiu sa rad in hohote, stiu ca sunt vesela si optimista, asa mi-au spus prietenii, dar iata ca in scris ramane, ca urma unui ...

picaturi de ploaie... apa... oare norii plang? picaturi de roua in zori pe iarba, pe flori... picaturi de lacrimi... picaturi de cafea pe masa... o picatura de lapte in cafea... picaturi pe geamul aburit... stopi de vina... o lume lacustra, o lume lichida, o lume a picaturilor care formeaza intreguri... oceane, mari, aburi, oameni... Si cantecul pe care-l cantam de ani de zile la petrecerile gastii noastre... FARA PETALE (Doru Stanculescu) 1. Nisipul fin a oftat Zambeste-n el o urma de pacat E semn c-aici in zadar Isi cheama luna lupii la altar 2. Un strop de vina ingropat Ciorchini de sare fata i-au spalat Cristale reci tes in fum Coperta-n aur in sicriu de scrum R: Incearca, incearca, imi piaptana Ochii ei, ma incearcana Na, na, nai, nai, na, .........