micutze aberatzii

Multe gânduri și stări nu haotice, dar cumva împrăștiate și alunecoase, greu de definit. Și multe și diferite. Într-o ordine aleatorie. Emoție chinuită - transformare (work in progress).  A fost 22 august. Ziua lui Dominic. Și ziua în care s-a nimerit ca mulți colegi de Pastel să vrea să meargă în excursia pe care o proiectasem împreună cu Răzvan (care în cele din urmă, fix weekendul ăla n-a mai putut să vină). Dimineață, în drum spre punctul de întâlnire mă gândeam că trebuie să-l sun azi pe Domi. Da, dar nu la ora asta. Mai încolo - poate înainte să urcăm la Gârbova. Mi-am mai amintit că ar trebui să-l sun la Gârbova, când am încercat să o sun pe mama și n-am reușit, dar i-am trimis sms. Bun, deci nu pot să-l sun - când mă întorc în București atunci. Am ajuns obosită, m-am trântit în pat și nici nu mi-am mai amintit nimic. A doua zi - ei, îl sun azi, aia e. Am făcut ce-am făcut, am dres ce-am dres, m-am luat cu una-alta - nu l-am sunat. Abia pe marți, când mi-am dat seama ce fac ...

Până la urmă am plecat și anul ăsta cu gașca, cu cortul, deși până nu demult aveam impresia că n-o să se mai meargă, de teama Covid-ului. Am fost în Ceahlău - camparea de bază între satul Ceahlău și Durău, la campung Ursuleț, iar de acolo am făcut zilnic drumeții, care mai scurte, care mai lungi, care cu mai mult mers, care mai mult cu mașina. Am avut planuri care au picat, din cauza asfaltărilor și a drumurilor închise din cauza asta (vizita la Cheile Bicazului și Lacul Roșu) și care s-au modificat din zbor (camparea lângă Dochia, unde, din cauza musculițelor criminale am redus la o singură noapte statul acolo, renunțând la descoperirea altor vârfuri în afară de Toaca), ciupituri cu sechele pentru jumătate din gașcă, multe aventuri de tot felul. DEși se întâmplau zilnic chestii nu mi-a stat capul la scris, eram prea ocupată să trăiesc momentul. Acum, după revenirea acasă, mi se decantează stările, gândurile și senzațiile de călătorie, de dinaintea călătoriei și de după revenire.  ...