Alergări de toamnă printre cețuri. Miros de frunze căzute și ude, lacul aproape complet ascuns în ceață, parcul misterios. Alergări de dimineață, fără ceață, prin atmosfera înnorată de toamnă bucureșteană. Și un pic de soare trăgând cu coada ochiului prin plapuma de nori spre lac.
(asta scrisesem acum vreo două weekenduri, text uitat și semiabandonat)
Între timp n-am avut timp și nici chef sau inspirație la scris. Tot într-o agitație și o alergare de colo colo să fac ba aia ba aialaltă. Iar în ultima vreme deși mi-am mai eliberat niște timp am tras mâța de coadă doar doar să nu fac nimic din ce ar trebui.
Ce mama naibii am mai făcut? Ia să vedem. Mi-am exersat engleza vorbind cu un englez și mi-am dat seama cât sunt de praf, cum îmi trag clapa cuvintele. Am reușit să mă scot dintr-o situație în care alții țineau să mă împingă să fac ceva ce n-aveam chef, cumva s-au clarificat prioritățile, drept care am făcut ultimii pași spre înscrierea la cursul de ghid montan - respectiv adeverința medicală, taxa și dosarul - și gata, sunt înscrisă. În continuarea mersului pe calea asta am fost cu ATGR-ul și cursanții de de la școală de ghizi la Voina, în aplicația de două zile unde abia așteptăm cățărarea și via ferata. M-am cățărat cu greu, cu mare efort la panoul vertical, drept care mi-am zis hai ia nu mai amâna, fă abonamentul ăla la escaladă ca să te antrenezi (dar tot am lălăit-o vreo 4 zile, abia vineri acum, pe 29 m-am dus la Carpatic să îmi fac abonament). Aplicația în sine cu toate activitățile a fost simpatică, cumva mi-a plăcut, dar cumva ceva nu mi-a fost chiar foarte bine, n-aș putea spune ce și de ce, am mixed feelings despre toată excursia.
Am mai lălăit și apucatul de paginat Camil Petrescu, dar cum am văzut că omul mi-a transferat deja bani în cont... nu mai am încotro, azi am pornit treaba - poate mâine avansez mai bine.
Azi m-a apucat dorința să alerg. Doar că ploua. Am amânat nițel, dar cum tot ploua ba mai tare ba mai încet am zis fie ce-o fi și am ieșit la alergat pe înserat. Când am ajuns pe lângă Herăstrău mă gândeam ce-ar fi să dau tura de lac acum, chiar am intrat în parc, aici nici țipenie iar ploaia pornea mai tare și brusc un gând poznaș m-a făcut să mă amuz: scufița roz (aveam o gecuță de alergare de ploaie roz pal peste echipamentul foarte sur) a ieșit la alergare în parc de Sf. Andrei să găsească lup, sau na, măcar câine lup. Deghizată în scufiță roz, la vânătoare de lupi, să facă friptură din ei. Da' nici lupii nu mai sunt ce-au fost, nu mai găsești nici urmă prin parc pe ploaia asta.
Oricum am abandonat ideea de tur de lac, am ieșit pe la televiziune și am alergat pe străzi, mai aproape de mijloacele de transport în caz că începe să toarne cu găleată și mi se udă geaca. Am alergat bine, dar până la urmă m-am cam udat la întoarcere la vreo trei stații de casă, așa că am prins un 300 unde m-am mai zvântat nițel.
În rest, multe gânduri, senzații diverse, un fel de liniște presărată cu mici neliniști sau enervări, un ocean de necunoscut și doar un petec de lucruri știute. Multe întrebări fără răspuns, dar la care mi-am dat seama că răspunsul de fapt nu contează, iar întrebările sunt nerelevante... Mici revelații repede uitate.
Mai vreau să scriu câte ceva despre zilele din Scoția dar nu acum, sper să nu-mi piară iar cheful de scris...
(asta scrisesem acum vreo două weekenduri, text uitat și semiabandonat)
Între timp n-am avut timp și nici chef sau inspirație la scris. Tot într-o agitație și o alergare de colo colo să fac ba aia ba aialaltă. Iar în ultima vreme deși mi-am mai eliberat niște timp am tras mâța de coadă doar doar să nu fac nimic din ce ar trebui.
Ce mama naibii am mai făcut? Ia să vedem. Mi-am exersat engleza vorbind cu un englez și mi-am dat seama cât sunt de praf, cum îmi trag clapa cuvintele. Am reușit să mă scot dintr-o situație în care alții țineau să mă împingă să fac ceva ce n-aveam chef, cumva s-au clarificat prioritățile, drept care am făcut ultimii pași spre înscrierea la cursul de ghid montan - respectiv adeverința medicală, taxa și dosarul - și gata, sunt înscrisă. În continuarea mersului pe calea asta am fost cu ATGR-ul și cursanții de de la școală de ghizi la Voina, în aplicația de două zile unde abia așteptăm cățărarea și via ferata. M-am cățărat cu greu, cu mare efort la panoul vertical, drept care mi-am zis hai ia nu mai amâna, fă abonamentul ăla la escaladă ca să te antrenezi (dar tot am lălăit-o vreo 4 zile, abia vineri acum, pe 29 m-am dus la Carpatic să îmi fac abonament). Aplicația în sine cu toate activitățile a fost simpatică, cumva mi-a plăcut, dar cumva ceva nu mi-a fost chiar foarte bine, n-aș putea spune ce și de ce, am mixed feelings despre toată excursia.
Am mai lălăit și apucatul de paginat Camil Petrescu, dar cum am văzut că omul mi-a transferat deja bani în cont... nu mai am încotro, azi am pornit treaba - poate mâine avansez mai bine.
Azi m-a apucat dorința să alerg. Doar că ploua. Am amânat nițel, dar cum tot ploua ba mai tare ba mai încet am zis fie ce-o fi și am ieșit la alergat pe înserat. Când am ajuns pe lângă Herăstrău mă gândeam ce-ar fi să dau tura de lac acum, chiar am intrat în parc, aici nici țipenie iar ploaia pornea mai tare și brusc un gând poznaș m-a făcut să mă amuz: scufița roz (aveam o gecuță de alergare de ploaie roz pal peste echipamentul foarte sur) a ieșit la alergare în parc de Sf. Andrei să găsească lup, sau na, măcar câine lup. Deghizată în scufiță roz, la vânătoare de lupi, să facă friptură din ei. Da' nici lupii nu mai sunt ce-au fost, nu mai găsești nici urmă prin parc pe ploaia asta.
Oricum am abandonat ideea de tur de lac, am ieșit pe la televiziune și am alergat pe străzi, mai aproape de mijloacele de transport în caz că începe să toarne cu găleată și mi se udă geaca. Am alergat bine, dar până la urmă m-am cam udat la întoarcere la vreo trei stații de casă, așa că am prins un 300 unde m-am mai zvântat nițel.
În rest, multe gânduri, senzații diverse, un fel de liniște presărată cu mici neliniști sau enervări, un ocean de necunoscut și doar un petec de lucruri știute. Multe întrebări fără răspuns, dar la care mi-am dat seama că răspunsul de fapt nu contează, iar întrebările sunt nerelevante... Mici revelații repede uitate.
Mai vreau să scriu câte ceva despre zilele din Scoția dar nu acum, sper să nu-mi piară iar cheful de scris...
Comentarii