micutze aberatzii

zilele trec, care mai de care mai ciudate şi cu stări mai bizare. din ultimul timp... cred că ziua de ieri -de pe la început şi până după prânz -a fost una dintre cele mai ciudate. M-am trezit cu o stare nasoală, cu draci, cu nervi, întoarsă pe dos şi parcă nu eram deloc eu. Starea asta chiar nu avea motiv şi nici n-o recunoşteam a fi de-ale mele. Dar era foaaarte intensă. Era ca şi cum s-ar fi încurcat ceva undeva în ițele universului şi primisem ceva de altundeva ceva în mod evident diferit. Amuzant e că parcă altceva încerca să mă liniştească, să mă mângâie, să mă îmbuneze. Ciudată ciudățenie. Dar poate că era doar reacția minții la epifania cu timpul, acțiunea şi amânarea toate legate de schimbare. Şi poate şi de epopeea trasului de oameni pentru ieşit la bere şi a faptului că probabil nu înțeleg eu ceva din modul în care gândesc alții. Cine poa' să ştie... eu nu, se vede. Deci am fost în toane foarte pissed off mare parte din zi. Abia după ce am reuşit să amân toate urgențele ...

ieri seară, venind spre casă de la dentist mai citeam nițel din JK despre timp, despre schimbare şi acțiune şi brusc mi-a căzut ceru-n cap când am înțeles. veşnica amânare pe mâine... pe altă dată... pe mai încolo... când mă voi schimba, te vei schimba, vremurile vor favorabile... amânatea nu rezolvă nimic, datele esențiale nu se schimbă, eu sunt aceeaşi, schimbarea nu se întâmplă... dacă ți-ar lua foc haina sau casa, ai lăsa pe mai încolo să stingi focul? Dacă simți că trebuie să schimbi ceva, la tine, în viața ta, la ce faci sau cum gândeşti... percepi doar teoretic această nevoie, deşi în esență e la fel de arzătoare ca haina de pe tine care arde. Timpul, aşa cum îl percepem, e doar amânarea dintre momentul la care simți că trebuie să faci ceva şi momentul în care chiar acționezi. Şi mi s-a făcut aproape frică când am înțeles cu adevărat asta. Doamne, cât de adevărat e asta şi câte amânări aiurea am avut şi am în viață... Şi de fapt e vorba doar de just do it. Brrr! Totul de fapt ...

E titlul piesei la care am fost astă seară. Aşa mult "mi-a plăcut" că dacă eram mai spre ieşire fugeam şi in patru labe. Mult prea postmodern-dadaist-absurdă. Partea proastă e că avea şi o idee care nu era rea în spate, dar n-am putut-o digera neam. De o viziune atât de dark încât bezna deplină şi fără speranță era optimism curat. Cumva cred că preferam să dorm orele astea. Doar faptul că m-am văzut cu Livia, am mai povestit de-ale noastre şi ne-am mai pus la curent cu starea actuală a fiecăreia atât a fost partea câştigată a serii ăsteia viscoloase şi reci. Ciudată zi, per ansamblu, cu aspectele ei inegale şi uneori inexplicabile.

Sunt o ciudățică printre amici, prieteni, cunoscuți pentru că nu mă uit la filme (la cinema), la seriale mă uit din când în când şi deloc la cele care fac furori - accidental, dacă rulează pe TV, mă mai uit la câte ceva care mi se pare mai nu ştiu cum - nu mă mai uit la muzici şi clipuri pe youtube. Nu sunt la curent cu ultimele tendințe din nicio direcție. Am lăsat în mă-sa instagramul şi în general toată agitația online şi gadgetăreala trec pe lângă mine şi mă interesează doar în mică măsură. Toate astea pentru că mi se pare că îmi mănâncă degeaba timpul. Ce ai făcut acum 5 ani? Muncă - casă filme - concediu cam atât. De restul facebook şi alte căcaturi online. Nu e cam puțin, cam tristuț, dacă privind în urmă cam atât vezi pentru o perioadă destul de lungă în viața ta. Ok, şi ce, că oricum n-ai altceva ce să faci, doar toată lumea asta face.... Hm, să vedem... Dacă mă uit la viața mea, care nu-i cine ştie ce, şi tot constat că dacă nu umblu cu capu-n traistă (sau în telefon, ...

Duminică, după încă o tură de dormit bine - vreo 10 ore, nu 12 ca sâmbăta - m-a trezit lumina. Eram destul de ok, aşa că am avut chef de alergare. Zis şi făcut - am lăsat-o pe maică-mea să prepare smoothie-ul de mic dejun şi am zbughit-o spre parc.  Era cam vânt, dar am fost suficient de inspirată cât să iau foița de vânt peste tricou şi a fost perfect aşa. Am pornit cam târşâit şi greoi dar m-am rodat pe parcurs. Soarele mă încălzea un pic cam tare, gândurile tropăiau bezmetice absolut aiurea dar s-au mai disciplinat şi ele pe măsură ce oboseam să mai macin gânduri în gol. Cer curat, ciripituri de păsărele,  ceva stolulețe brăzdau cerul, încercam să aduc ceva din liniştea exterioară în zăpăceala nervoasă a minții şi reuşeam prea puțin. În Herăstrău lume multă la plimbare, parcă nu chiar aşa ca la alergarea de acum două săptămâni dar tot suficient de multă cât să nu alergi relaxat. Am pornit turul lacului invers ca de obicei, dinspre Pescăruş spre ambasada Chinei, podul de ...

Săptămâna asta a fost plină de activități. Toate implicând adunări mai mari sau mai mici de oameni şi făcut chestii mai mult sau mai puțin împreună. Am început luni cu prima adunare Plus la care am participat. Un sentiment straniu, cumva împărțit, şi senzația aia când te pomeneşti într-o mulțime cu care ai teoretic ceva în comun, dar unde nu cunoşti pe nimeni şi nici nu ai habar ce va fi şi cum se va desfăşura. Per total am o părere pozitivă, există mult potențial. Ce va fi mai departe rămâne de văzut. Joi, de Valentine's day, Dana ne pregătise o surpriză. Şi acum mă amuz ce se stresau unii că ce o fi, că o fi dans, că de ce că rahat pansat. Au fost tobe africane - djembe - şi mult antren. Mi-a plăcut, ne-a plăcut tururor. Doar ce mi-a ieşit la solo nu mi-a plăcut, n-am fost deloc mulțumită. Apoi a fost plecarea, cu jumătate de oră mai devreme decât crezusem, prea devreme pt curs, prea puțin cât să propun o bere sau cafea colegilor, chef de mall nu aveam... aşa că m-am tirat spr...

Weekendul ăsta ce-a trecut am fost prin secuime. Am fost cu Andinio Travel, cu alți 50 de inşi dintre care câțiva cunoscuți, alți câțiva vag cunoscuți după figură tot de prin excursii şi mulți alții complet necunoscuți. Am avut loc lângă doamna Elisabeta, care e haioasă şi o super tipă. Peste culoar stăteau prietenele ei, tot de vârsta a treia şi tot foarte mişto. Au doamnele astea un spirit tânăr care îți redă speranța că uite oamenii pot fi foarte mişto şi în vârstă fiind. Au făcut şi ele şcoala de ghizi, la ATGR unde au făcut şi Ştefan şi Angela de la Ted, şi Constantin, şi Cotzo şi alți cunoscuți... Se plimbă la greu prin lume, şi acum vorbeau de unde zboară de 8 martie, în ce city break... Cum am zis, nişte doamne super interesante şi pline de viață. Chestie mişto în prima zi - excursia cu săniile trase de cai pornind din Lăzăreşti. Era cam gheață pe jos şi mai derapau din când în când pe urcare, dar a fost foarte fain. Şi nu mai zic de masa câmpenească de la mijlocul traseului....

momente. îndepărtări. absențe. tăceri. ciudată senzație... ceva s-a îndepărtat cumva. țesătura lumii are şi goluri, nu doar plinuri... sunt parcă un pic pierdută într-un fel de ceață ce îndepărtează tumultul vieții. un fel de respiro? Stranie e viața asta. Zicea Iulia azi la țigară ceva de zilele care sunt la fel, de viața liniară şi de aşteptarea weekendului... ştiu la ce se referă, am trăit-o din plin sub diverse forme şi în diverse episoade ale vieții. E viața fără viață şi dacă mă gândesc cred că am trăit astfel mai mult de 60% din timp. Trist, privind în urmă. Sau poate nu? Muncă, casă, activități de weekend repetitive, nimic nou... filme, mici plimbări, ieşiri la beri şi citit cărți. Uneori mici bucurii pentru suflet. Atât. Gol. The void - ăla de care vorbeam în "oameni". Chiar şi atunci demult când eram în doi erau multe momente vide, ce-i drept se compensau cu tumultul momentelor vii, calitativ vorbind. cantitativ... nu. Cum să umpli de viață la loc timpul, aşa...

Mă uitam în urmă, la unele chestii pe care le-am simțit, gândit şi scris cu ceva timp în urmă, profund dezamăgită de oamenii care nu fac nimic să devină mai umani, de societatea care pare să se ducă de râpă, de mine că nu reuşesc să ies din mocirla disperării cotidiene a lipsei de perspective... Au trecut de atunci ani luni sau zile sau eternități, nu se ştie, am pus la îndoială totul, am trăit experiențe bizare şi incredibile şi minunate şi de neînchipuit între real şi ireal, m-am îndoit de mine, de alții, de propria mea înțelegere şi simțire... Am trecut prin stări minunate, prin disperări negre... În tot timpul ăsta totul se schimba, şi totul în jur şi eu, nu mi-era clar dacă era spre bine sau nu o vreme... Mă gândeam că oi fi nebună de-a dreptul... Apoi schimbările m-au dus spre alte căutări, ale altora, am primit şi o mână prietenească de ajutor, am descoperit o altă perspectivă asupra lumii... pe măsură ce citeam şi începeam să înțeleg lucrurile radical altfel față de ce credeam ...

Cum e să uiți de ego şi pur şi simplu să te bucuri, să vezi, să observi fără să interfereze eternul "judecător" din propria minte? Să fii pur şi simplu acolo, complet, fără "eul" orgolios şi cu păreri şi idei preconcepute, fără "paraziți" sau interferențe? Greu de ajuns acolo. Da' mişto. Azi mi-a ieşit din nou chestia asta. M-am bucurat ca un copil de vizita la Heidi Choco World - de fiecare clipă, de soare, de oamenii cunoscuți şi necunoscuți din grup, de ciocolată, de making of ciocolată, de bucuria celorlalți, de discuții, de prietenie...