Treceți la conținutul principal

Primul cros pe anul ăsta

Cumva încălcându-mi hotărârea de a participa la competițiile de alergare cu plată, (mai ales că de prin noiembrie am tot avut probleme cu încheietura de la genunchiul drept, care o vreme nu m-a lăsat nici să alerg pe bandă măcar), am cedat tentației de a mă înscrie la cursa Hot Chocolate Race 10/5 K, declanșatorul a fost newsletterul cum că azi (în ziua aia) e ultima zi de înscriere cu discount de nu știu cît, de îmi ieșe vreo 65 de lai, și în secunda aia n-am mai stat pe gânduri m-am înscris și am și plătit-o. Evident că a doua zi mi-am dat seama tardiv că se suprapunea cu excursia în Bulgaria prin canioane frumoase, pe care mi-o dorisem mult, și unde obținusem un loc ca prin minune, după ce se ocupaseră oficial toate. M-am umplut de spume, m-am gândit ce naiba fac, după care zgârcita din mine a zis că dom'le, cursa am plătit-o dar excursia nu, așa că să văd dacă pot să mă retrag dintre participanți fără să provoc necazuri organizatorului. Mi-am făcut curaj și i-am scris lui Andrei, i-am explicat ce tâmpă am fost de am încurcat borcanele. Din fericire mai avea destui doritori, așa că nu a fost problemă să mă retrag.
So, it's a deal, pe 8 aprilie la ora 10 aveam de luat startul în proba de 10 km în Herăstrău. M-am cică antrenat înainte alergând pe bandă maxim 7 km (afară nu am reușit, că ba am fost plecată, ba gripată, ba era vremea de kkt. apropo, nici până acum nu am scăpat de viroza începută dinainte de excursia în Cinque Terre)
Zis și făcut. M-am trezit dimineața și am pornit-o spre parc pe jos, ca să îmi fac încălzirea. Era plăcut, mai răcorică, dar cu soare. În poiana de la Roaba de Cultură, de unde se lua startul full de lume alergăreață. Multicolori. S-a făcut o încălzire strong, apoi rapid s-a dat startul.
Am pornit. Prima tură am fost ok, dar fix după prima tură, exact după ce am trecut de poarta pentru sosire m-am pomenit cu niște crampe abdominale de mi s-a tăiat și respirația și alergarea. Am mers la pas până m-a mai lăsat apoi am luat-o iar la fugă, dar mult mai încetișor. Pe tura asta n-am mai avut soare, ci nor și răcoare bine. Cu chiu cu vai am terminat cursa, dar a fost un pic greuț și m-am cam chinuit.
Dar na, măcar am deschis sezonul le alergări medii și lungi prin Herăstrău.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...