micutze aberatzii

Mă apuc să scriu chestiile astea ca să nu uit să le dezvolt nițel mai târziu. Poimâine. Scara lui Stan, impresii, drum, emoții, întâmplări hazlii și mini epifanii. Trialoguri cu Aurora Liiceanu la Arcub discuții prea ușurele, ca un soi de bârfe intelectuale. individul agățător și tema culturosului care caută să agațe gagici la chestii psiho-literare pentru gagici. superficialitatea unor abordări. Și la Trialoguri. Și în articolul despre Crimeea, Rusia, China. Și în atâtea discuții cu colegii la muncă. starea de lehamite și de aș da dracului tot și mi-aș lua câmpii. ceea ce s-ar putea întâmpla. nu mai suport. schiță de schiță Am revenit. desigur, nu poimâine cum ziceam, ci mai târziu. Scara lui Stan. Un traseu mișto, solicitant, cu priveliște, frumos. Înainte de plecare mi-era nițel frică, că mi-era că o sa fie nașpa, că nimeni din grup nu mai făcuse acest traseu, că o să fie gheață etc etc. Dar a fost frumos, soare, mi-a plăcut, la un simgur moment mi-a fost ceva teamă...

Mă gândeam de mult că ce haios e la noi în birou. Veselă pușcărie, yicea cineva, Liana, parcă, pe vremuri. Râdeam zilele astea a haz de necaz că am ajuns să vorbim mai rău ca tiriștii, că putem să le dăm lecții de glume porcoase lucrătorilor de la autobază. Deh, că cam așa e. Pentru niște finuți ce ne găsim, avem un limbaj de tot rahatul. Cum, ne-cum, vorbim ca la ușa cortului. cică așa ne descărcăm oarecum de nervi. Hm, poate, cine știe? dar cert e că te trezești că-ți vine să trântești expresii elevate d-astea și în afara cadrului "pușcăriei", și... nu bine este... este nu bine... bine este nu. Nașpa. Și unde pui că vorba aia, poate oamenii ăia, tiriști cinstiți de autobază poate chiar nu vorbesc în halul ăsta.

Ei, bine că și-a revenit vremea, în sfârșit primăvara asta a început să semene a primăvară. Cu de toate - ciripituri, guguștiucăieli, muguri, soare, fire de iarbă. A dat colțu' ierbii și au scos nasu' din pământ și brândușele & viorelele (ghioceii au fost pionieri, au ieșit deja demult și încă mai sunt). Duminică am tras și o alergare prin Herăstrău printre rafale de vânt și țipete de pescăruși. Viața e mai frumoasă când e soare - zău că nu știu cum și de ce. După o lungă cugetare hibernală, am decis să mă bag în tot soiul de proiecte și chestii legate de ce-mi place și ce mă interesează. De exemplu, o să mă înscriu într-un club de alergăreți, ceva, într-o chestie legată de biciclat (asta o făcui deja, rămâne de văzut cum o fi când va trebui să și fac ceva - aici: https://www.facebook.com/DrumuriVerzi.ro ), o să fac în cele din urmă și un curs să-nvăț să desenez... a, și musai ceva legat de drumețiile montane. Mda. Să vedem ce-o mai fi.

Dacă tot m-au convins dragele mele colege să merg cu ele la Portret de femeie... și dacă tot nu îmi displace ce-a ieșit... o afișez p-aici, prin curtea școlii, chiar dacă nuș' de ce parcă e ceva ciudat la mutra mea, posibil din cauza luminii...

Anu' ăsta, așa s-a nimerit, am împușcat două drumeții - ture la munte - în primele weekenduri muncitorești din an. Prima în Piatra Craiului, la Curmătura, în premieră cu altă gașcă decât a mea, și a doua în Cozia, după 6 ani de pribegie. Ce pot să zic, frumos, tare frumos! Și cu peripeții micuțe... -------------------------- Aici am întrerupr scrisul, începusem să scriu cred că un pic după cea de-a doua drumeție de ianuarie. Și iată aă azi, 13 spre 14 februarie, am dat peste notița asta neterminată. Îmi propun să o termin. Experiment - oare chiar o termin luna asta?! ------------------------- Iată: 5 martie. Abia acum am reluat acest articol. Foarte drăguț! După cele două drumeții de ianuarie - canci drumeții. S-a tăiat maioneza. Deh, asta e. S-o mai nimeri vreodată. Ce-a mai fost? Păi iar muncă multă, oboseală, mers la sală și destul de dese ieșiri, ba cu fetele de la master, ba cu fetele de la dansuri, ba cu colegii de muncă. Doar cu ai mei vechi prieteni nu m-am mai ...