micutze aberatzii

Într-un vis legat de o situație din trecut mi-a sclipit brusc un răspuns la o întrebare pe care nici nu mi-am formulat-o vreodată.  De ce până la un moment dat lucrurile mergeau cursiv și frumos iar apoi totul s-a dus naibii, totul a luat-o aiurea și fiecare dintre noi s-a sucit, s-a chinuit ca peștele pe uscat...  Din cauza neîncrederii. Ăsta a fost prețul neîncrederii (în ce se întâmpla, în ce simțeam, în celălalt, în sine, în lume, în viață...) 

 Plouă. Cer plumburiu, nori cenușii în toate nuanțele dansează deasupra Mării Negre, plumburie, dark și agitată. Clădiri futuriste grațioase, de 20-30 de etaje sau mai mult sfidează apăsarea cerului și gravitației. Multe schele, mulți zgârie-nori în creștere, cartiere întregi. Apoi partea comunistă, atât de recognoscibilă și, din păcate, familiară. Blocurile gri jerpelit. Cu toată atmosfera lor locuită. Debarcăm aproape de promenada de pe faleză. Mozaic pe jos, totul frumos și îngrijit. Marea în stânga, pe sensul nostru de mers. În zilele însorite e probabil superb. Chiar și pe vremea asta ploioasă arată foarte bine. Mergem ce mergem, trecem pe lângă turnul-alfabet, pe lângă clădirea universității tehnice georgiano-americane (devenită însă hotel) și pe lângă alte nebunii de acest fel. Pe promenada largă două gagici arăboaice fashioniste se dădeau cu trotinetele electrice, urmate și de un tip, desigur. În costumații fluide, roz-prăfuit și turcoaz pal, cu burka la culoare, se distrau...

Gândurile mele nu mă definesc, ci doar mă îngrădesc. Sună ca un citat "smart" d-ăla de circulă pe Fb. Da' e un fel de concluzie. Limite? Imagine de sine? Doar gânduri. Sunt. Mai mult? Nu știu nimic. O iau de la capăt, descopăr tot, cât și cum pot. 

Un drum infernal, rupt de ape. De la un punct, devine amenințător și chiar periculos. După mașinile din față au căzut bolovani în mijlocul drumului. Apoi pietre mai mici cad în rafale. Abia atunci conștientizăm pericolul stâncilor franjurate de deasupra. O rocă ciudată, neagră, dură dar casantă, care se desface în felii subțiri. Amestecată cu altele. Vreo 10 minute de suspans. Oare ne vom continua drumul spre Ushguli? Sau vom face cale întoarsă? Șoferul jeep-ului și colegul lui de la mașina din spate s-au uitat, au așteptat să se potolească prăvălirile. Apoi au dat mai pe margine bolovanii mari căzuți în drum. Și am pornit mai departe. Apoi am dat de o cascadă care cădea pe drum. În urma ploilor abundente, un torent se formase și acum curgea în cascadă pe drum, apoi îl traversa. Am trecut prin șuvoi, apoi am urcat o pantă abruptă. Am mai mers pe drumul ce se strecura între râul furios (Enguri) de o culoare pământie-gri și versanții stâncoși abrupți și amenințători, drum plin de pietric...