micutze aberatzii

de vară, lejer... nimic deosebit, zilele seamănă între ele și fug cu repeziciune ținându-se de mână... săptămâni calde și înăbușitoare și săptămâni tropical-ploioase plus bonus câteva zile mai răcoroase. borș. ciorbe crude. ba evenimente buluc, ba pauză completă. veverițe, rațe, diverse bâzdâgănii. nori albi și pufoși pe un cer albastru. dileme, trileme. bani tot mai puțini. ce e de făcut să fie mai bine? zbateri de pește pe uscat. plăcintă cu fructe. lapte crud de la Ferma de lapte via Naturalia . Drepturi de autor. salata de vinete. iarba plantata cu mare hei-rupism în preajma zilei mediului în herastrau se usucă într-o veselie, ajutată de udatul (inundatul) excesiv cu furtunul, cu presiune maximă. o ciocănitoare. țoale hippy. informații. moșulică mi-a dat cu dedicație cartea la care am muncit în primăvară, în sfârșit a ieșit de la tipar. ne gândim să refacem site-ul. o înghețată eșuată. amici care nu se țin de cuvânt. prin birouri au început invazia de vară gândăceii misterioși (or...

O zi banală. Cald de dimineață ca de obicei în ultima săptămână, cald și umezeală. M-am întâlnit cu mama pe la gara, ca sa cautam editura de la care voia ea să cumpere o cărțulie, Bucătăria fără foc. Ajungem pe strada respectivă, nici un semn ca ar fi vreo editură. Case, curți, o mașină de poliție parcată la umbră lângă un zid părăsit, un cățel slăbănog dar jucăuș... și ajungem rapid la capătul străzii. Să ne lăsăm păgubașe... să mergem la autobuz? pornim încetișor către stația de autobuz când îmi sclipește o idee salvatoare, adică să-l sun pe alex, să se uite pe net la adresa exacta a editurii. Cu ocazia asta am constatat că mi-am uitat telefonul acasă. Dar încă o idee salvatoare: sun de pe telefonul maică-mi pe al meu, într-un târziu răspunde alex, îi explic ce și cum. Se rezolva, numai sa aștept câteva minute, că era pe budă. Până să sune, ii zic maică-mi hai sa mai mergem pe strada aia și să ne mai uităm... ea parcă își amintea că era la numărul 5, și eu tot așa... ajungem acolo, n...

un sfârșit de săptămână plin de evenimente, așa de multe că n-am avut încotro și-am ratat două. prima chestie, de pre-uichend, a fost anuntul fox-ilor cu căsătoria și invitatia de ieșire în baricade pe joi seara. cum joia a fost din nou cea mai lunga zi de munca, terminată pe la ora 11 noaptea, am zis pas. a doua zi, două evenimente: primul anunțat și de mult așteptat, vizita lui Pisi și adunarea cu Mirela și Virgil cu Pisi și cu prietenul ei cel neștiut de noi până atunci, Guillaume, în Herăstrău; al doilea, invitatia Mariei și-a lui Tudor să ne scoată la o bere cu ocazia zilei lor, în Piranha... din păcate nu se putea și colo și colo, așa c-a trebuit sa aleg, și ne-am dus la Pisi, că și-așa vine o dată pe an sau mai rar, iar Tudor și Maria sunt in București și ne-om mai putea vedea... ei, și deci ne-am dus, ne-am întâlnit, ne-am distrat, am văzut-o și pe Irina cea mică câteva minute, și-apoi la terasa, la bere, am trăncănit de toate pentru toți îndelung, de nu ne mai dădeam duși... a...

De ceva vreme, de fapt de câte ori trec prin pasajul Lujerului (adică zilnic), îmi zic ia pune mâna și scrie, nu de alta, dar macar să te răcorești, despre măreața “consolidare“. Care va să zica, acum destulă vreme au început lucrările. adică, la început, niște muncitori au pus niște pietre și alte rahaturi pe marginile pasajului, suficient cât să îngusteze substanțial pasajul subteran. și așa a rămas câteva săptămâni. după o vreme, au început ceva mișcări. Muncitorii au zgâriat superficial pereții pasajului, i-au hârșâit o țâră. Pe urmă iar a rămas așa câteva săptămâni. Bun, și-apoi începe consolidarea. Adica astuparea zgârieturilor de ei făcute. Din loc in loc au cimentat cate o mică suprafață, aleator aleasă. Și asta a fost consolidarea. Mi-am zis „poate ca or fi făcut și ceva ce nu se vede, nu trebuie să mă pripesc cu judecata“. Dar peste (iar) câteva săptămâni de acalmie, a venit prima rundă de ploi de vară. A doua zi după prima ploaie mai torențială, din tavanul pasajului subtera...

Ce-mi veni să scriu, așa, nitam-nisam de... Mamaia? Mai ales că nu-mi place? Ei, pur și simplu am citit pe Reporter Virtual asta , ceva de bloggeri puturoși și, cum e vară și lenea e mare, inspirație de scris ceva mai de doamne-ajută pe blog n-am, mi-am zis ia să scriu și eu o chestie despre Mamaia așa cum o văd eu, chit că nu ma tentează deloc premiul , ba poate tocmai de asta. Cred că cea mai nașpa chestie ar fi să câștig, că sigur nu m-ar lăsa inima să nu mă duc, daca tot ar fi moca. Și-atunci ce m-aș face? Mie personal nu-mi mai place de ani buni Mamaia. Aglomerația de tip chinezesc (pe plajă n-ai loc să arunci un ac), gălăgia, muzicile din toate părțile + forfotă, mașini de fițe, tipi și tipe de fițe, fițe de fițe, totul amestecat cu băștinași tuciurii, puradei de băștinași, mizerie, culori țipătoare, voci țipătoare, personaje țipătoare, totul compactat de n-ai loc, aer, apă, nisip, nici un metru liber în jurul tau, indiferent de situatie sau moment, asta înseamnă pentru mine Mama...