Cer albastru închis, de cerneală, printre crengi, presărat ce nori ireal de albi, ca de vată de zahăr.
Alerg prin parcul întunecat, printre lumini şi umbre, oamenii sunt deja rari şi se conturează vag şi târziu dintre umbre.
E prima alergare cu adevărat de toamnă. Bate un vânt călduț dar dătător de fiori răcoroşi, frunzele căzute se răscolesc şi foşnesc iar aerul miroase a umed şi a frunze uscate - mirosul inconfundabil al toamnei. Alergând dusă de vânt mă îmbăt de mirosul amețitor al toamnei.
Bine ai venit, toamnă...
Comentarii