Treceți la conținutul principal

Postări

Miracole obișnuite

 Mă plimbam zilele trecute pe aceleași străduțe din spatele blocului pe care mă plimbam anul trecut pe vremea asta, în lockdown.  Recunoșteam copăceii, pomii, tufele în înflorirea lor.  Și o clipă am privit totul ca pe ceva cunoscut, aceiași pomi, aceleași străzi, aceleași flori...  După care mi-a căzut ceața de pe ochi: toate doar PAR aceleași. E altă primăvară, altă înflorire - fiecare pom, deși același, e altul acum, după un an. Nicio clipă nu e identică. Doar mintea noastră, dorind să simplifice, le pune pe categorii (seamănă? Bun, e la fel). Doar mintea noastră creează scurtături și generalizări - și așa apare banalitatea. Când nu mai vezi realitatea, ci doar o imagine a ei, un placeholder. Un decor căruia nu-i dai nicio atenție (doar știi că e la fel, de ce să îți bați capul?). Doar că monotonia e doar în mintea noastră... Viața nu se repetă identic. Seamănă, aduce cu, dar e mereu diferită. Nu există cu adevărat monotonie. Nici banalitate. Noi le creăm. Viața e doar cum e. Un pom
Postări recente

cei mai tineri, frumoși, liberi și mai deștepți ... dintre noi

 Mai multe chestii mi-au trecut prin minte citind comentariul de la articolul anterior. Întotdeauna noua generație se revoltă față de rigiditatea și obtuzitatea generațiilor precedente. Doar că mereu e "contra" ceva. Și e convinsă că are 100% dreptate și deține adevărul. Și că e "altfel" decât părinții și bunicii. Și chiar e altfel. Dar degeaba. Pentru că face aceleași greșeli (chiar și altele) și ajunge, peste ani, în același punct. Și o nouă generație îi consideră arhaici și retrograzi și tot așa. Asta se numește să repeți la nesfârșit aceeași greșeală și să te aștepți să obții un rezultat diferit. Să te crezi altfel și să fii convins că ai dreptatea de partea ta. Să fii "pur și dur". Dar cum ar putea fi altfel?! Pentru că, deși aparent puri, au fost deja din fașă contaminați cu toate prejudecățile perpetuate de-a lungul timpului. Toate ficțiunile create de omenire și general acceptate se transmit, ca un microb. Și trasează limite mentale.  Tiparele nasc

Clan sau comunitate?!

Cum-necum, pe Facebook îmi atrăsese atenția un eveniment: Zilele filmului kazah - by Elvira Popescu&KazMunaiGas. Dau click, văd că e online și gratis, necesita doar înscriere pe un sinte ca să primesc link-urile, făcut imediat. Apoi era să și uit, că era mai mult de o săptămână până la frima vizionare (și mai erau și în săptămâna de dinaintea plecării la Iași, aveam mari șanse să mă iau cu altele și să uit). Surprinzător, n-am uitat. Ce-i drept, și reclamele pe Fb au fost corect targetate, că mi-au mai apărut anunțurile de câteva ori până la ziua Z. Au fost trei filme, în trei zile consecutive. Primul, cel mai sonor, Tomiris. Istoric, din vremuri precreștine. Al doilea, din actualitate, „Nucul” (Zhangak tal) - viața obișnuită dintr-un sat kazah. Al treilea, „Drumul spre casă” (Doroga domoi) - contemporan, despre înstrăinare, pierderea și regăsirea rădăcinilor și a identității. Interesante în primul rând pentru că arată o cultură diferită, cu obiceiuri diferite, dar pe undeva foarte

Tot

 Zburam cu avionul. Decolasem dintr-un aeroport cu soare la apus și un voal subțirel de nori. Avionul se înălța repede. Am ajuns deasupra voalului de nori. O formă fluidă, ca o ceață peste care s-a așternut un voal transparent, mai ondulat sau mai încrețit ici-colo. Soarele strălucea puternic în dreapta. Brusc parcă s-a stârnit o furtună deasupra voalului, destrămându-i suprafață lină. Ceva ca o ceață, ca o mini furtună de zăpadă care spulberă zăpada de pe jos ridicând-o mult în sus a voalat strălucirea, fără a o întunecă. Soarele în furtuna asta de nor căpătase un fel de halou. Priveam fascinată schimbările rapide ale peisajului ca de pe altă planetă. Avionul continua urcarea și într-un minut am depășit zona cu "furtună de zăpadă". De deasupra era tot ca un voal încrețit, mai consistent ca primul. Forme fantastice, un relief bizar. Ca niște dune văzute de sus, foarte diferite unele de altele. Soarele strălucea intens, fără nici un obstacol, fără halou, fără furtuni. Dedesubt

Ca peștele-n apă

 De curând mi-am dat seama, sau am conștientizat, de fapt, diferența dintre varianta de a te lăsa dus pur și simplu de întâmplări, de unde se nimerește să te arunce valul, adică a fi ca un lemn dus de ape, lipsit de viață, de a nu avea absolut niciun control asupra a nimic, nici a propriei tale vieți, pentru că o decid alții (tu nedecizând nimic) și varianta de a te lăsa dus de curenți, pe care îi simți, știi că există, dar nu orbește, ci folosindu-te de acest simț ca să ocolești obstacole, ca să te avânți mai departe sau să stai liniștit până vine fluxul sau refluxul, înotând ca peștii în apă, într-o armonie vie... 

Față și revers sau cele două Liube

 Abia de curând, ieri, de fapt, am conștientizat cât de divizată sunt. Una e Liuba cea blândă, care vrea ca totul să fie bine pentru toată lumea, Liuba care înțelege și ascultă pe toată lumea, ajută pe oricine, nu judecă. Care, pe vremuri, se dădea peste cap să-i ajute pe toți, să facă în așa fel încât toți să fie mulțumiți, doar că... uita de ea. De unde le dădea importanță tuturor, nu-i mai rămânea nimic pentru ea însăși. Și în neștiința ei, i se părea firesc ca ceilalți să îi răspundă în același fel. Doar că nu se întâmpla așa, drept care suferea, se simțea rănită, se revolta. Ea se aștepta ca alții să-i dea ce nu-și putea da ea. Atenție, iubire, grijă. Din interacțiunea cu lumea a acestei Liube a apărut revolta. Nevoia de a se apără de nedreptatea (așa o vedea ea) lumii. Și a apărut armura, cealaltă Liuba. Rebelă, nespusă, dură în exprimări, de o luciditate tăioasă, care judeca pur și dur pe oricine. Care te repede de nu te vezi, te ia tare și-și trântește adevărul (cum îl percepe

Excursii, tururi, drumeții

 De când m-a pocnit cheful să fac primul curs de ghid - aproape trei ani deja? - n-am prea știut încotro mă duce drumul. Am făcut pași mici, unul după altul, fără să știu exact unde mă duc. Să fiu ghid la o agenție, da' să nu devină un alt job, adică cu datorii și obligații și cu "trebuie". De fapt, poate era așa un vag wishful thinking că poate așa, dar drept să zic nu mă prea vedeam în rolul ăsta. Nu mă vedeam mare ghid guraliv și simpatic care trăncănește verzi și uscate și plimbă turiștii de colo colo și-i amețește de cap. Nu mă vedeam trăind din bacșișurile turiștilor străini și nici făcând scheme financiare semilegale în cadrul sejururilor ca să-mi scot niște bani în plus. Nici nu mai știu cum de mi-a venit ideea să-mi implic colegii în treaba asta, cum de-am avut curaj. Prima chestie a fost un mic tur prin zona Armenească - Foișorul de foc - Moșilor. Aici am făcut exces de informații tehnice, ani, nume, și cum nu le țineam minte, le-am printate. Am cam citit de pe