micutze aberatzii

De ceva vreme văzusem un nou grup de călătorii - Călător prin România. Toate excursiile lor până acum îmi păreau interesante, dar nu reușisem să merg și eu până acum, pur și simplu tot se nimereau când nu puteam eu. De data asta, auspiciile erau favorabile, voiam să merg și prin munții Cindrel, voiam să văd și Racoș, deci am venit. Mai ales că la excursia pe Păpușa vorbisem cu Diana, care fusese în toate cele trei excursii cu ei de până acum și era de bine. Deci zis și făcut. La 6:15 eram în parcarea de la Piața Victoriei. Mulți oameni, nu știam pe nimeni, dar erau oricum toți drăguți. Ne-am îmbarcat în microbuz și dă-i înainte - Pitești, Râmnicu Vâlcea, Valea Oltului și spre Cisnădie. Peisajul verde și proaspăt, pomi în floare pretutindeni, ba a ieșit și soarele, în ciuda grozăviilor de ploi cod galben anunțate în toată țara. Ne-am simțit cu toții fericiți că avem vreme bună și am purces la urcuș pe traseu din Cisnădioara către vârful Măgura Cisnădiei. Era cald, eu am băgat gea...

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş...

Pe o vreme amestecată, ba nor, ba soare, ba vânt, ba cald, ba rece, ba agonie, ba extaz, am mers de dimineață la spinning, ora de race de sâmbătă, ne-a muncit instructorul vreme de 70 de minute de ne-a ieșit toată apa din noi - suntem leoarcă după fiecare oră, dar de astă dată a fost ieșit din comun. Am fost împărțiți pe echipe, unii pe dreapta, ceilalți pe stânga și era competiție, care echipă se coordonează mai bine și trage mai tare. A ieșit egalitate, cu toate că la început ceilalți au pornit mai bine. Ei erau ceva mai buni pe coordonare, noi pe sprinturi. Cert e că a fost o oră foarte solicitantă. Mai demult mi-a încolțit în minte ideea să scriu oarece ceva despre spinning, dar abia azi, după ora matinală ni s-a coagulat ceva în minte. Legat de efort, de perseverența cu care unii oameni aleargă, fac spinning sau orice altceva care te solicită intens de se miră ceilalți că ce te-a găsit de te chinui singur așa... Unii, prin sport, reușesc să iasă din depresii cumplite... Unii devin...

Mă apuc să scriu chestiile astea ca să nu uit să le dezvolt nițel mai târziu. Poimâine. Scara lui Stan, impresii, drum, emoții, întâmplări hazlii și mini epifanii. Trialoguri cu Aurora Liiceanu la Arcub discuții prea ușurele, ca un soi de bârfe intelectuale. individul agățător și tema culturosului care caută să agațe gagici la chestii psiho-literare pentru gagici. superficialitatea unor abordări. Și la Trialoguri. Și în articolul despre Crimeea, Rusia, China. Și în atâtea discuții cu colegii la muncă. starea de lehamite și de aș da dracului tot și mi-aș lua câmpii. ceea ce s-ar putea întâmpla. nu mai suport. schiță de schiță Am revenit. desigur, nu poimâine cum ziceam, ci mai târziu. Scara lui Stan. Un traseu mișto, solicitant, cu priveliște, frumos. Înainte de plecare mi-era nițel frică, că mi-era că o sa fie nașpa, că nimeni din grup nu mai făcuse acest traseu, că o să fie gheață etc etc. Dar a fost frumos, soare, mi-a plăcut, la un simgur moment mi-a fost ceva teamă...