Ne-am trezit relativ devreme, dar nu chiar cu noaptea-n cap, ne-am moşcăit pe lângă corturi şi maşină ca să facem bagajele pentru mersul pe munte, adică am lăsat în maşină tot ce nu era strict necesar. Am făcut o cafea de încurajare, ne-am pus rucsacii cu tot cu corturi, izoprene, saci de dormit, ţoale, mâncare şi apă. Adigă greu, frate, greu. Am pornit târâş-grăpiş, cred că cel mai greu a fost urcuşul până la capătul telescaunului, iar apoi insuportabil urcuşul pe panta pârtiei către vârful Parângul Mic. Apoi parcă a fost mai uşor. A, şi de pe Parângul Mic am văzut doi parapantişti, care s-au ridicat de undeva din zona telescaunului şi au zburat în cercuri concentrice şi s-au înălţat, s-au tot înălţat spiralat până mult peste noi, peste vârfuri. Foarte frumos! Am mers pe creastă până în şaua de unde se despărţea traseul către lacul Mija, apoi pe potecuţa pitorească către Mija. Încărcaţi cum eram, a părut destul de greu. Pe traseu ne tot intersectam cu un tip cu nepotul, amândoi ...