N-aș putea spune ce-i cu starea asta tuflită ce mă agasează de vreo săptămână. Hmm, mai accentuat, chiar de vinerea trecută parcă. Mă rog, probabil s-a insinuat după duminica aia în care a avut maică-mea starea aia nașpa de nu știam ce să fac și începusem să mă gândesc la toate nenorocirile posibile. Deci grosso modo, două săptămâni cu mici intermitențe. Și din câte m-am prins, și ea la fel. Gândurile negre fâlfâie ca niște ciori primprejur. Ca ciorile iarna, când se-ntorc în oraș și umplu câte un copac golaș cu penele lor negre, cu croncăniturile și bombardează cu găinaț. Cam așa-s acum gândurile alea negre. Stau la pândă și cum nu ești atent, te năpădesc. Azi m-a întristat profund un articol legat de moartea lui Mircea Albulescu: mircea-albulescu-s-a-dus-sa-moara-insotit-de-un-cor-de-claxoane-si-injuraturi . M-a întristat pentru că mi-am imaginat scena ca și cum aș fi fost acolo. Mai ales că mi-am amintit că l-am și văzut, toamna trecută, cred, într-o dimineață însorită, când merge...