Cum de cu seară ne hotărâserăm, dis de dimineață am pornit să urcăm Piatra Secuiului. O parte au renunțat să urce, rămânând să strângă tot bagajul într-o mașină. Corturile erau ude fleașcă, noaptea fusese foarte umedă, la un moment dat când ieșisem la baie eram pierduți în negură și ceață, felinarul se vedea ca o lună difuză. Am mâncat și ne-am mișcat mai încet decât preconizaserăm, dar de bine de rău am reușit să uscăm corturile. Deci am mers cu două mașini în Rimetea în centru, unde le-am lăsat în parcare și... țuuuști pe traseu în sus, drept spre stânca ce se ridica semeață precum o creastă golașă direct din spinarea verde podișului. Am trecut pe o uliță care ne-a dus spre marginea satului, printre ierburi pline de rouă. În spate, satul abia trezit se vedea pitoresc. Vremea se anunța superbă, soarele strălucea, cerul era de un albastru viu, iar nori albi ca niște oițe se plimbau pe câmpia albastră. Un cățel alb mai junior ne-a găsit simpatici și s-a luat ...