Ieşind brusc din nori şi cețuri în mijlocul pădurii am intrat în colimatorul soarelui. A fost ca şi cum am fi trecut printr-o uşă invizibilă dintr-o cameră întunecată şi înnegurată în alta inundată de lumină. Verdele proaspăt al vegetației dese lucea umed şi fraged. Am luat o curbă strânsă şi am rămas cu gurile căscate de uimire. Am văzut masivul pe care urma să îl asaltăm, conturat semeț pe cerul albastru, trăgându-şi puterea din poienile verzi şi pline de flori de la bază. Duba zdroncănea din toate încheieturile pe drumul poate cel mai prost din Bosnia şi am ratat pozele cu priveliştea care ne tăiase respirația. În cele din urmă i-a căzut şi toba. Am ajuns în altă curbă, largă de astă dată, unde erau deja parcate primele dube (eram 6 în total). Ghidul ne-a spus că e de văzut o cascadă, aşa că am pornit pe urmele primilor sosiți. Am mers printr-o pădure frumoasă până am ajuns la un loc de belvedere, printre pini. Cascada, care era undeva sub noi nu se vedea - dedes...