micutze aberatzii

A treia zi. Vineri 29 iulie 2011. Se anunțase la meteo vreme în stricare, posibile averse spre după-amiază și spre seară. Aveam de strâns fânul de pe dealul-munțișor. Am început ziua la fel, trezit la 8-8:30, spălat rapid, mers la trapeză, mâncat ceva, de post de data aceasta. Dar tot bun. Apoi am pornit spre dealul cel mare, să împrăștiem fânul. Frumos, soare, cald. Rămăseserăm îm urma băieților și luaserăm apă, până am ajuns ne-au ieșit limbile de-un cot. Am luat-o pe unde coborâserăm cu o zi în urmă, că ni se păruse panta mai lină decât pe cealaltă parte, dar la urcat... era altă poveste. Și ne-am apucat din nou de întors/împrăștiat fânul. Maica Varahila, cot la cot cu noi. Draga de ea, ne încuraja, povestindu-ne ca își dă seama că nu ne e ușor, că nici ei, când a venit aici după facultate, după ce fusese acasă ținută în puf... dar că ușor-ușor, s-a obișnuit și nu i se mai pare greu. Undeva sus, mai spre vârful dealului, coseau încă de zor cu motocoasa, se auzea sunet...

27 iulie, cand am ajuns, a fost miercuri. am scris cum a fost ziua respectiva in prima parte. Trecem la ziua de joi, 28 iulie. Ne-am trezit devreme... pusesem mobilul să sune la ora 8, dar cred c-a mai durat jumătate de ora până am făcut toți ochi. A fost distractiv cu mersul la baie, că era o singura baie pentru toată clădirea și se stătea puțin la coadă, pelerini, măicuțe, dar a fost ok. M-am felicitat pentru strălucita idee de a lua un sul de hârtie igienică, a fost la fix. La 9 deja eram toți gata, ne-am înființat la trapeză. Mai erau câțiva țărani, care și ei urmau să ajute măicuțele la strâns fânul. Fiind noi ajutoarele mănăstirii am primit mâncare mai devreme față de pelerini. Și poate și mai bună - am avut și lapte, și ceai, totul a fost gustos. Când am terminat masa, ne-am dus să ne luăm instrumentele de muncă: greblele. Măicuța ne-a dus apoi la dealul de pe care trebuia adunat fânul. Cei din sat erau deja acolo, ne-au spus că deocamdată trebuie doar să împră...

Cum a sunat ceasul ne-am trezit. Obosiți rupți. Ca s-avem putere să ne mișcăm, am mai stat 5 minute să ne revenim după trezire. Mi-era teamă, cum o să conducă bietul Alex așa de obosit? Trebuia să fiu cu ochii pe el, să îl țin de vorbă, și dacă s-ar fi simțit prea obosit, să-l fac să bea o cafea, o ceva care să-l învioreze. Ne-am făcut în mare grabă bagajele (a se citi zvârlit în mașina de spălat hainele purtate la țară și rapid de pus câteva tricouri pentru la Petru Vodă). Nici nu mai știu dacă am mai apucat să mâncăm ceva, dar tind să cred că nu. La 10 ne dăduserăm întâlnire cu băieții la intersecția de la Afi Cotroceni. Am purces la drum târziu, am mai pus și motorină (asta uitaserăm să luăm în calcul când stabiliserăm ora) și în final am ajuns. Am îmbarcat băieții - Alex O. și Florian C. și două steaguri ale României. Inițial trebuia să fim 5, dar cineva se răzgândise, pe urmă Florian spusese că o să vină cu unul dintre fiii lui, dar până la urmă tot 4 am rămas. Ne-am mai...