micutze aberatzii

Ace reci de gheață azvârlite de vântul tăios. Târziu, când zăpezile sunt albastre - era o povestire drăguță de Fănuş Neagu. E târziu, nu-s zăpezi (nu încă - nu aici) şi nici albastre. Doar plouă cu ace de gheață. Scufundare în semicunoscut. Alb luminos. Surpriză. As usual, recunosc că habar n-am de nimic - fâlfâi la întâmplare, orbitez în jurul unor astre misterioase, forțe diverse mă duc de colo-colo, mici mistere şi mici semne de întrebare, mirări şi bucurări ca nişte fluturi speriați. Şi un soi de linişte vie, cu viață proprie, relaxată. Nişte frici şi temeri s-au mai dizolvat, da, înțelegându-le şi acceptându-le, că deh, sunt parte din mine, s-au topit somehow. Oricum, tot am nițel patinaj artistic şi mici derapaje în lumea gândurilor, dar rezonabil. Deocamdată gândurile se fugăresc prin zăpadă şi se joacă cu bulgări.

Am vrut să merg cu Oxigen, acu' pe 24, la munte - era anunțată o excursie prin Bucegi, ceva pornind de pe la Padina şi urcând apoi pe undeva unde cred că nu am mai fost. Era una dintre cele 4 excursii pentru practica de ghid de la curs. Dar cum nu e cum te pregăteşti sau cum vrei, ci cum se întâmplă. Nu s-a adunat minimul necesar de 30 de turişti şi s-a anulat. Ce fac, ce fac, cer banii înapoi şi mă rog să mai apară până oi da examenul încă o excursie de o zi (că sunt deja înscrisă la toate care mai sunt) sau mă duc la a doua excursie a lor pe weekendul ăsta, la cascade în Bulgaria. Să fie Bulgaria. Decizie luată în 5 minute, joi sdupă prânz - vorbit cu cei de la agenție să mă treacă la practică la asta. Din păcate s-a nimerit ca şedința de ghizi să fie concomitent cu ora de curs cu prezentarea obiectivelor pe teren şi a trebuit să renunț la cursul practic. Şedința a fost eficientă, eram doar 3 ghizi, adică doi şi io (îi ştiam pe amândoi din precedentele două excursii cu Oxigen).

Interesant cum nu seamănă zilele între ele... chiar dacă seamănă. Sunt zile de hibernare şi zile de înflorire. Ultimele zile au fost cumva mai bogate în emoții bune şi marcate de deschidere. Am mai citit câte un pic din J. Krishnamurti şi simt că unele chestii mă ajută în feluri greu de explicat. Cum încă nu mi-e mie clar ce şi cum, găsesc încă imposibil de pus în cuvinte ce mi-a luminat toată treaba asta. Pare c-aş fi trecut de un fel de autoblocaj într-un mod pe care nici măcar nu pot să zic că îl înțeleg. Pur şi simplu l-am acceptat şi după asta s-a diminuat şi a dispărut. Bizar, again. Dar cum spuneam, îmi place bizarul ăsta. Astă seară am avut oarece revelație despre încredere. Am încredere. Nu ştiu cum aşa şi de unde, nici măcar exact în cine, dar am. Interesantă revelație în mijlocul Afi-ului, căutând un Vodafone ca să plătesc o factură. And later, cugetări pe banda de alergare. Am disecat o temere, sau nelinişte recentă... s-a dovedit a fi o teamă de separare, de reindivi

Am momente în care nu ştiu de ce, dar mă apucă un fel de sfială, de parcă aş fugi departe în loc să schimb o vorbă cu cineva. Sunt mai mulți oameni față de care mi se întâmplă asta şi nu mi-e deloc clar de ce. Sunt şi situații diferite. Uite, recent, am văzut în Kaufland o fostă colegă de generală şi habar n-am de ce am luat-o în altă parte cât să nu dăm nas în nas. What the fuck? De ce, că n-am avut nicio chestie de antipatie sau amintiri naşpa. Şi acum vreo săptămână am văzut când coboram seara după dentist din metrou la mine, la 1 mai, văd la câțiva metri în fața mea altă fostă colegă. Aceeaşi reacție aberantă. Am încetinit ca doamne fereşte să trec pe lângă ea şi să mă recunoască. Very stupid şi nejustificat. Ambele sunt tipe ok, am fost colege bune, nu am niciun motiv să vreau să le evit. Mi s-a mai întâmplat pe parcursul timpului să am un comportament ezitant de parcă aş vrea să fug sau să evit pe câte cineva. E ceva fishy aici şi îmi stă pe creier. Mă rog, acum, că mi s-au

Un weekend cu vreme mizerabilă, de februarie (februarie de noiembrie) cu frig şi vânt şi nori posomorâți. Cum de alergat sau plimbat nu prea îmi surâdea, sâmbătă am mers la sală să-mi reinaugurez abonamentul redus de Black friday. Am fost la America House şi am alergat pe bandă - aproape uitasem ce plictisitor e. Am mai băgat şi un duş şi-o saună şi gata, eram ca nouă. Seara - gătit ceva şi somn devreme, că îmi pusesem în cap să merg să donez sânge dimineața. Zis şi făcut. M-am trezit la 8, nu m-am mocăit şi am ajuns pe la 9:40 la sala Dalles, unde se organiza donarea. "Picătura de viață" se intitula acțiunea şi aflasem de ea exact când ratasem câteva ocazii de a dona şi mă gândeam ce bine ar fi dacă s-ar putea dona în weekend. Aşa că imediat ce-am aflat am decis că musai merg, mai ales că întruneam toate condițiile. Am intrat prima dată mai departe de anticariat. La uşile de sticlă pe care scria Universitatea I. Dalles erau deja voluntari, în principal studenți în primul

Toamna caldă, luminoasă şi colorată s-a dus. Au venit cețurile, burnițele, vântirile reci, ploile reci... zilele întunecate... miros de frunze moarte, de umezeală, de ieri, chiar de iarnă.  Simt că parcă intru în hibernare. Am amorțit cumva, trăirile au amorțit sau sunt cumva ca pierdute în ceață... Oscilez mărunt, parcă derapez nițel, mă țin de un fir epic nesigur şi cam prost împletit. Mă împleticesc, mi-e somn, lenea rânjeşte de după colț, alerg cam rar pe-afară de când s-a răcit vremea... Demonul nemulțumirii dă cu gheara uşurel ici-colo, mai înfige un ghimpe în inimă, mai vâră o coadă, mai dă ghes la tâmpenii... Parcă tind să revin la starea amorțită de mai demult, dar nu vreau, nu e asta calea, asta ştiu sigur. Trebuie să îmi dau iar şuturi în cur şi să nu ascult de lene şi de rutină, ci de ce simt că aş vrea... Sau poate sunt doar obosită şi e cazul să mă odihnesc mai bine... Greu de zis. Dar necheful ăsta e confuzant... cețurile astea! Îmi lipseşte natura, prea mult cenuşiu

Sâmbătă a fost o zi foarte plină. De dimineață până la 5 am fost la plantare - aici am fost prima ajunsă acasă din grup, doar pentru că mi-am luat inima-n dinți să întreb dacă mă poate lăsa autocarul la mine în cartier, dacă tot veneam dinspre Târgovişte şi treceam prin fața blocului. Şi ca să vezi, s-a putut. Imediat după un duş şi o schimbare de țoale am pornit spre Cătă şi Vali. Credeam că ajung ultima (începutul petrecerii fusese anunțat la ora 5, iar eu am ajuns pe la 7), da' am sosit printre fruntaşi. Apoi au tot sosit oamenii rând pe rând. Am pendulat între stat în casă şi halit delicioasele plăcinte şi ieşit în balcon cu fumătorii la taclale. Am reuşit să fac şi una şi alta. Nu credeam să pot halesc atâta mai ales după festinul grătaragesc de la plantare, dar... dă-i cu plăcinte, dă-i cu vin şi s-a făcut loc chiar şi pentru sarmale şi desert. De trăncănit s-a trăncănit mult şi despre toate, despre cum a fost în Spania - povesteau Baftă şi Vera, alte călătorii, recomandăr

Cum tot mă învârt prin lume căutând sensuri şi nonsensuri, pace şi haos, pendulând între pleoştire şi avânt cu trecere prin toate stările, totul ca să reuşesc să îmi clarific nu ştiu exact ce... adun de ici, de colo fragmente strălucitoare, idei, trăiri, senzații, fac colaje din te miri ce şi sper ca în final acest puzzle infinit să aibă un... sens? O chestie la care rumeg, recentă, ar fi concluzia lui nea olandezu' "the man who quit the money" - că în viață lumea e cum e, ce se întâmplă se întâmplă fără să poți ști sau controla, dar lucrul pe care îl poți face e să te concentrezi pe acele lucruri care te ajută - asta ca să nu îți pierzi focalizarea în urmărirea scopului. Ca să nu te demotivezi.  Și încă o chestie - de multe ori, dacă le spui oamenilor ce vrei, ce ai nevoie, te vor ajuta. Asta vine din partea unuia care a umblat fără un ban sau card în buzunar timp de 6 luni și a trebuit să se descurce vorbind cu oamenii ca să supraviețuiască. O chestie contrară,

M-am trezit buimacă şi am avut o fracțiune de gând să mă culc la loc în loc să sar din pat şi să mă echipez pentru plantare. Nu l-am lăsat să câştige. La 6 jumate dimineața mă plimbam cu metroul până la Izvor. Când am ieşit din metrou şi am traversat parcul soarele răsărise deja, se luminase şi era un friguleț care m-a trezit bine de tot. La autocare am dat de o mare de oameni, toți veniți pentru plantare şi organizați de T.E.D. Adventure. Oriunde mă uitam vedeam figuri cunoscute de prin excursii de-a lungul anilor, am văzut şi un coleg de la cursul de ghizi... și oameni de pe la alergări... Autocarele veneau pe rând, iar cel în care eram repartizată s-a defectat aşa că făcuseră cei de la firma de transport o schemă să trimită un altul, doar că târziu şi mai era şi prins în trafic, întâi zisese că întârzie 15 minute după care a rectificat că 45. Moment la care Ştefan a luat decizia să ne repartizeze în restul de autocare şi câteva maşini personale ca să plecăm fără alte în