Treceți la conținutul principal

Urme

De vreo săptămână, cam de la turul cu ARCEN de duminică tot regăsesc urmele paşilor mei de acum trei ani, din vremea Armadei.

Cât am mers la pas în vremea aceea pe mai toate străduțele dintre Moşilor, Eminescu, Carol şi Universitate... M-am trezit păşind pe aceleaşi străzi, observând aceleaşi case care îmi furaseră privirea şi altă dată, poate în altă lumină... şi în turul ARCEN am mers o bucata drum pe urmele altui tur mai vechi tot cu ei... m-am intersectat cu amintirile despre traseul cu aplicația Questo, când am mers o grămadă, târând-o şi pe Elena după mine, vânând detalii şi indicii... Am redescoperit cu alți ochi indiciile găsite atunci cu trudă...

Senzația de relativitate a timpului a devenit foarte prezentă miercuri, când dis de dimineață veneam dinspre Universitate spre piața Rosetti, iar soarele îşi arunca razele într-un mod atât de familiar de parcă timpul se întorsese cu doi ani jumătate în urma, iar paşii mei recunoşteau fiecare centimetru de drum... Puține schimbări. Doar casa de pe Sfinților 4 unde sora Laurei deschisese Papila era renovată şi strălucea între clădirile ponosite. Amestecul incredibil dintre stiluri extrem de diferite, clădiri frumoase dar dărăpănate... lângă clădiri mai noi şi urâte...

Paşi nevăzuți, urme invizibile... trecut, prezent... relativ... real, impalpabil... chestii neaşteptate... unghiuri noi de a privi... descoperiri surprinzătoare despre mine însămi... şi nu numai... poveşti... senzații... sentimente... linişte... căutări... intensitate... fantezii... urme fără urmă... apropiere... suflet.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
3 comentarii
Citiți mai multe

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe