Mergând prin beznă prin sate buzoiene nevăzute şi neidentificate pe aripi de autocar spre casă zic să bat câmpii despre excursia de azi, la cald.
Mai trecusem de vreo două ori prin zona Nehoiu - Siriu, în trecere de fiecare dată, dar am rămas cu o imagine frumoasă, mult verde, flori, pomi fructiferi şi căsuțe albe mai puțin atinse de molima modernității grandomaniace.
Cum trebuie să îmi fac practica pentru cursul de ghid 4 zile în excursii Oxigen, m-am benoclat în calendar, am găsit-o pe asta cu Lacul vulturilor (şi am mai sărit şi pe cea din 22 cu vârful Lespezi) în ideea să fac practică.
N-a ieşit cum am vrut, ziua de marți a fost sucită şi cu internet căzut la muncă şi nu am văzut deloc e-mailul lor în care îmi răspundeau că şedința cu ghizii e în acea seară. Cu toate că intrasem pe mail de pe telefon, dar cumva misterios mailul ăsta nu l-am văzut deloc. L-am văzut a doua zi, miercuri, si am fost convinsă că se referea la ziua de miercuri, că era mail dat în acea dmineață. Abia la 6 fără un pic m-am mai uitat o data şi am simțit că mă ia cu leaşin... abia atunci am văzut data, că era de cu o zi în urmă... M-am enervat, ofticat dar în cele din urmă în tura de alergare pe întuneric în jurul Herăstrăului m-am liniştit şi m-am împăcat cu situația (care a fost şi mai complicată decât atât, pentru că a implicat o reprogramare la medic şi o înțelegere a erorii prea tardive ca să mai pot apela la vreunul dintre şoferii din gaşcă care mergeau la priveghiul tatălui Conului la țară la Frumoasa - deci un eşec total).
Partea bună s-a dovedit a fi că nu am renunțat la excursie (adică nu am dat locul meu altcuiva, presupunând că aş fi convins pe careva). De fapt cam aşa e mereu, când toate merg de-a dreptul pe dos, în cele din urmă nu e dracul aşa de negru şi iese cumva treaba, nu cum voiai dar nu chiar rău.
Deci cu ochii cârpiți de somn am ajuns la autocar la 6 fără. Nu ştiam pe nimeni, dar au apărut în cele din urmă oameni cunoscuți din turele Terra - Andrei şi Georgiana.
Drumul l-am semimoțăit - au fost vreo 4 ore jumate cu una bucată pauză în Văleni. Am apucat să casc ochii mai bine după Văleni, în drumul spre Pătârlagele şi Nehoiu, apoi m-am trezit după barajul de la Siriu. Verdele copacilor şi al ierbii era de astă dată atins de toamnă şi de fostele arşițe, pomii stăteau să se rupă sub bogăția de mere de toate culorile, pere sau prune. Tot foarte frumos, dar cu iz tomnatic, nici urmă de prospețimea începutului de vară. Lacul de acumulare Siriu însă mi-a dat fiori estetici... atât de frumos, şerpuind plin de meandre printre malurile împădurite, fragmentate ca nişte insule de oglinda apei ce reflecta incandescența soarelui auriu, temperat de vinețiul şi albul norilor. N-am apucat să fotografiez, din păcate.
Ajunşi în Crasna am urcat în 3 remorci trase de două 4×4 şi un tractor. Drumul pe forestier a fost frumos, prin pădure am speriat vreo doi şoimi sau vulturi care moțăiau liniştiți la marginea lizierei - sau cel puțin păreau buimăciți pentru că au decolat cam greoi. şi am mai speriat cu gălăgia maşinilor şi un fazan cred, era o pasăre în culori închise cam cât o găină, dar cu ceva coadă.
De unde ne-au lăsat maşinile am mai mers vreo 4 km pe forestier, apoi încă ceva în urcuş voinicesc prin pădure, după care am ajuns în golul alpin. Cam 3 ore până la Poarta vânturilor. Aici ne-am intersectat cu o turmă de oi, cu câinii fioroşi aferenți dar liniştiți pentru că era şi ciobanul acolo, un nene slăbuț, în vârstă, cu un chip brăzdat adânc şi pitoresc de intemperii.
La venire am râs de poarta asta, că adia un vânt dar slăbuț. La întors însă, cu aripi ce nori de ploaie repezi, vânturile şi-au justificat renumele din plin.
Mergând îndelung pe şaua ierboasă de un verde încărunțit cu paie am ajuns brusc la lac, ascuns sub un versant abrupțel. Nu prea mare, dar din acel unghi cu o formă de ochi de leu. Tresărind viu sub palele de vânt, reflectând în unde mărunte aurul alb strălucitor al soarelui în verdele undelor, era frumos, viu şi schimbător. Când norii cenuşii s-au năpustit aduşi de vântul devenit brusc aprig, s-a stins, s-a opacizat.
Drumul de întoarcere a fost pe aripile vântului, într-o leapşă continuă între nori, soare şi picături de ploaie.
Comentarii