Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta căruță

La stupi. 25-26 iulie 2011

Abia veniserăm de la Sâmbăta. Am sosit acasă seara, dimineața deja plecam la stupi. Ne-am făcut în grabă bagajele, noroc ca nu erau multe. Am trecut pe la Laurențiu (Sile) și l-am îmbarcat și pe el în mașină, bătrâna noastră mașină. Am plecat devreme, dar tot era cald deja. Am mers și-am mers, deja la Afumați era cald de mureai. Am prins rock FM încă puțină vreme, pe urma am tot zapat după diverse posturi radio cât de cât ok. Drumul până la Liești mi s-a părut interminabil, oribil, m-am fiert în suc propriu de 100 de ori. Alex, calm, la volan, Sile ba mai trăgea un pui de somn, ba mai vorbea la telefon, mi-a arătat poze de la nuntă, bieții oameni, au avut un fotograf groaznic de prost, care a greșit de câteva ori încadrarea (a scos de exemplu oamenii fără cap), iar laboratorul foto a completat dezastrul, scoțând pozele virate în cele mai aiuristice culori. Într-un final am sosit la Bucești (satul din comună unde aveam baza operațională). Bunica lui Sile ne-a pus rapid ceva d...