micutze aberatzii

De vineri încoace am fost foarte angrenată în social, sub diverse forme. Vineri mi-am luat liber ca să fiu voluntar la mitingul Alianței USR Plus. Zis și făcut. De la 9 dimineața am pornit să împart flyere care invitau lumea la mitingul Alianței din parcul Izvor. Am ajuns cu vreo 15 minute întârziere, noroc că un alt coleg mai punctual preluase flyerele. La scurt timp a venit încă un coleg. Răzvan și Robert. Ne-am împărțit flyerele între noi, Robert s-a postat la ieșirea de metrou spre McDonald, eu și Răzvan pe cealaltă. Mai târziu a mai apărut un băiat, Tiberiu, taman bine când Răzvan plecase să își rezilve niște treburi. Oamenii veneau în valuri, și la ieșirea de la metrou - asta era de așteptat - dar, în mod ciudat, și invers. Erau momente când nu apuca să dai flyere decât pentru 1 din 3 sau 4 oameni, erau momente când nu trecea nimeni înspre și dinspre metrou. Eu spuneam bună dimineața și le întindeam flyerul. Aveam pe mine tricoul cu însemnele Alianței. Atunci, dimineața, cumva p

Dospeau în mintea mea de ceva vreme gânduri și stări amorfe, nelămurite, fără glas. Aseară alergam în jurul lacului la ceas de înserare. Deja dinainte, acasă, când meditam pe tron dacă să alerg sau nu începuseră să se decanteze niște gânduri. Dacă unele chestii concrete au legătură cu altele complet impalpabile și, mai important, dacă de fapt contează. Concluzia-mi proprie m-a surprins. Alergând spre parc, aproape de Cașin, pe străduțele ce te amețeau cu miros de iasomie rumegam alte gânduri legate cumva tot de povești, imagini, iluzii, iar în jurul lacului, după berăria H, mai spre clubul diplomaților mi-am dat seama că e cazul să las în urmă mitologia personală, toate visele și iluziile, oricât de drăguțe ar fi... chestie deloc ușoară, că îmi erau dragi... doar că nu erau decât autoiluzionări... so, ușor-ușor le-am lăsat să se desprindă, să zboare, să rămână la plimbare pe malul lacului, prin frunzișul verde. Abia spre final, după taverna racilor, când se lăsase bine înserarea și b

Vreme de mai, capricioasă. 5 minute soare, apoi nor, ploaie. Și iar și iar. Miros de salcâm. Și eu mă simt sucită și schimbătoare, ba adormită, ba veselă, ba semi-depri, ba plină de energie, ba plină de curaj, ba lipsită de vlagă și voință. Uneori simt cu putere că trebuie să fac musai ceva, cu orice risc, și chiar fac acel lucru, deși e cu totul în afara a ceea ce e obișnuit pentru mine. Alteori nu-s în stare să deschid gura să spun două vorbe care poate chiar ar ajuta. Naiba știe. Eu în orice caz am ajuns la concluzia că nu știu nimic. Toată "știința" mea e... nimic. Așa că mai bine casc ochii, observ... și mă feresc să trag concluzii. Sau să judec. Niente. A, și să mai las oamenii în pace, nu trebuie să fie lucrurile așa cum cred eu că e bine.

Parfum de salcâm, flori de salcâm pe ici pe colo prin drumurile mele de zi și de seară. La întoarcerea de la 7 scări, când pornisem de la Victoriei spre casă pe jos ca să mă dezmorțesc după incomodul microbuz, atunci, trecând pe lângă curtea muzeului Antipa, ceva plăcut și foarte cunoscut mă amețea. Era mirosul de salcâmi în floare... * Alergasem de acasă până la traversarea de la Arcul de Triumf. Nor și zăpușeală. Stând la semafor mi-am dat seama că pot vizita Arcul de Triumf, că e deschis. Am și văzut doi omuleți la poalele lui, deci... se traversa pe undeva. Am găsit - se trasase special o zebră și puseseră semafoare. Am ajuns. Nenea paznicul ne-a deschis ușa metalică - eram mai mulți cei care ne adunasem la semafor și veniseră buluc pe trecerea de pietoni fix pentru a vizita monumentul. Scară îngustă în spirală, ferestruici înguste. Un spațiu mai larg, unde era amenajat un loc pentru copii, totul tapetat cu hârtie de ziar. Și niște răftulețe cu cărți. Alte sc

Temă de gândire azi la masa de prânz. Despre a face bine. Laura afirma că susține perspectiva nu știu cărei autoare conform căreia atunci când cineva face un bine se așteaptă la ceva. Că nu există gest dezinteresat, că mereu există o motivație și un beneficiu - inclusiv în iubire. Mestecam niște sparanghel bățos, eram și nu eram de acord dar cum nu eram în modul cugetare mi-am ținut gura. Mai acu, în timp ce rașchetam cu lingura dintr-o găleată rămășițe de miere rumegam ce e de mai înainte și abia atunci mi-a sclipit gândul care ar fi fost binevenit atunci pe loc, dar na, atât s-a putut la momentul ăla: da, în sistemul nostru uzual de referință, de oameni centrați pe sine, da, așa e. Dar, ieșind din sistemul de referință al eului orgolios și autoconstruit... putem rafina și pune altfel perspectiva: o faptă bună nu e cu adevărat o faptă bună atâta vreme cât există un cât de mic interes sau beneficiu așteptat de orice natură. Diferă pe ce pui accent: pe "ego" sau pe "faptă

Grădini. Multe, frumoase. Unele cu mii de lalele. Altele pline de cactuși fel de fel. Altele cu diverse alte flori de sezon.  Grădini semisălbatice, umbroase. Miros de sare și de mare. După zid și gard viu - marea. Alte grădini. Pașii te duc la întâmplare pe poteci pietruite. Soare. Umbră. Verde. Miros de iarbă verde. Căsuțe pitorești pitite printre copaci și arbuști. Degustare de vinuri bulgărești. Se vorbește aproape numai românește - e 1 mai post-Paște și multă Românie s-a relocat în perioada asta în Bulgaria. Nu mă uitasem pe vreo hartă înainte, aveam doar vagi amintiri de la ședința de ghizi. Mă pierdusem de ghizi iar grupul avea oricum liber până la ora 3. Pașii m-au dus spre castel, am mișunat pe lângă el în sus și în jos, prin zone mai sălbăticuțe, până unde se sfârșea poteca. Totul e foarte variat. Am trecut și prin castel de sus în jos, e genul de casă (că e fix o casă, nici măcar mare, doar foarte plăcută) cochetă, relaxantă unde te si