Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta cabana Ciucaș

Galben, roșu, verde, albastru

Weekendul ăsta a fost pus la cale cumva la întâmplare și din nimereală, pur și simplu s-au întrunit condițiile și o idee spusă la un moment dat a prins contur și s-a dezvoltat rapid și frumos. Luni m-a sunat Flori că ce mai fac, pe unde am mai fost, și din vorbă în vorbă am ajuns să vorbim de Ciucaș, că ar vrea să meargă cu unii dar nu e sigură, mi-a zis ce traseu ar avea și i-am zis că pare cam greu, după care zic într-o doară că e mult mai simplu pe Valea Berii, apare ideea că am putea să mergem pe cont propriu - ea deja vorbise cu încă o prietenă de-a ei de la ski să mearcă cu acei ceilalți și rămâne că mai vorbim dacă ne grupăm și mergem cu ăia sau ne grupăm și mergem noi trei sau să mai căutăm o a patra persoană. Rămâne ...

Timp

Când mă-ntreabă cineva "ce-ai mai făcut" nu-mi vine nimic in minte, doar răspunsul standard, bine, ca de obicei, nimic deosebit. Și totuși, dacă stau să mă gândesc, acest timp e populat de tot felul de mici întâmplări, mici peripeții, mici stresuri, neliniști, tristeți, gânduri cu miile. Dar nimic extraordinar de povestit. Și totuși. Pe marginea fiecărui gând s-ar putea însăila poate un mic eseu. Fiecare întâmplare mică poate deveni interesantă, depinde cum e povestită. Când faptele sunt mici, valoare le poate fi adăugată prin punere în context și țesătura de comentarii și gânduri înlănțuite ale povestitorului. Cum face, să zicem, Saramago (că tot îl citesc în perioada asta). Poate cândva voi îndrăzni să scriu și eu așa. Deocamdată nu-s în stare. Cassia, shikakai, amla și alte asemenea - caut să mențin direcția pe care am luat-o de ceva vreme, adică să folosesc, pe cât posibil, lucruri cât mai naturale. Mi s-a mai pus o pată, să-mi iau și un mojar de piatră - e mult mai bun ...