micutze aberatzii

Ger. Soare. Zapada cat vezi cu ochii. gazde primitoare si tare simpatice. dulai hazlii, un terranova mare negru si un ceva mic negru si cretz. noi, care mai de care mai chipos si mai infofolit, abia astept sa pot pune poza cu desenul-poza de grup cu care ne-am lasat amprenta in cartea de oaspeti a pensiunii Szakacs. peripetii marunte la venire, la plimbari, la intoarcere, numai bine cat sa condimenteze vacantza... Dealuri albastre... sosire cu peripetii, gasca in 3 mini-grupuri, masina 1, masina 2 si cei ce pe tren... care au ajuns in brasov la 12-1 si au constatat ca in ziua aia trenul spre Sfantu Gheorghe venea abia pe la 4-5... baietii au venit singurei, cu un microbuz si-apoi pe jos pana in sat... fetele au fost luate din brasov cu masina... intre timp am incins un lung joc de whist (am constatat ca-l uitasem complet; normal, ca doar n-am mai jucat din secolu' trecut) plimbare cu sania trasa de cai prin sat si pe campia inzapezita, alb cat vezi cu ochii... invatam geografia loc...

iata un an care chiar se incheie ca la carte. se termina etapa mccann (poza e o amintire a biroului meu...), s-a incheiat si ciudata dar frumoasa poveste... hm, n-as spune chiar de dragoste, n-am termeni ca s-o definesc, de fapt. nu mi s-a mai intamplat sa coincida asa spectaculos finalurile mai multor lucruri... si-acum sa facem curatenie. se deschid larg geamurile, sa intre soarele si aerul, se scutura bine amintirile de regrete sau alte mizerii, se arunca gandurile negre adunate prin coltzuri, se sterge praful de pe veselie, se pune muzica taaaare, se danseaza de nebuna singura prin casa, se arunca tot, tot, absolut tot ce nu e strict necesar sau nu e frumos si se face loc viitorului. se pastreaza doar si numai ce e bun, frumos si de valoare sufleteasca, se pastreaza amintirile frumoase, se pastreaza prieteniile cu oamenii deosebiti. deci sunt extrem de ocupata acum, desi practic n-am nici o treaba (munca). Sunt in curatenie generala, si e foarte bine ca-i asa!

fac planuri pentru urmatoarele zile... ma voi vedea cu multi dintre prietenii mei... cativa sunt prietenii de baza, ne stim de peste zece ani... Ceilalti au venit pe parcurs, oameni cu care am lucrat impreuna, cu care an format o gasca, o gasca care s-a transformat, s-a innoit din cand in cand... Vinerea asta aduc laolalta vechea gasca si noua gasca. Cu restul de gasti, fetele de la dans, fetele de la masterat, prietenii recenti, cu ei o sa ma vad separat... Unele gasti nu s-ar potrivi bine impreuna, nu au mai nimic in comun... la fel si cei care nu apartin vreunei gasti, aruncati in mijlocul gastilor, unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea, s-ar simti stingheri. Sau nu? Visul meu e ca vreodata, candva, sa am conditii sa-i adun pe toti laolalta si sa-i las sa se cunoasca. Cu siguranta, multi s-ar intelege bine... altii, mai putin sau deloc... ca-n viatza. Invitatii de vineri sunt doar... vreo 30 de persoane?! Ups! cred c-am intrecut masura... in fine, ce va fi va fi. Nu ma stresez...

Azi am ingropat cadavrul celei mai proaspete iubiri in cimitirul iubirilor pierdute, risipite, descompuse. Moment solemn, drept muzica o tacere asurzitoare. Prin cimitirul vesel, fantomele iubirilor trecute radeau, alergau. Ciudat cum mor iubirile. Dintr-o data. Simti durere, apoi furie. Apoi un mare sentiment de usurare, de libertate, poate nu chiar bucurie, dar oricum, o mare liniste. Pace. In sfarsit, liniste! Nu pot sa spun ca iubesc linistea, sunt o luptatoare, deci imi place agitatia, nelinistea, fiorii, adrenalina... dar cand depaseste o limita, lupta trebuie sa inceteze si e nevoie de pace. pace in suflet si in priviri, in gand si in inima. E un moment frumos, cand privesti in urma si incerci sa inveti din ce a fost, cand poti in sfarsit sa separi ce-a fost frumos de restul, cand faci curat in urma. Inveti lectia din ce-a fost rau si pastrezi partea buna. Sa bem deci si sa ne veselim, ce-a fost a fost. Micul cor antic (bine totusi ca sunt foarte putine spectrele fostelor iubiri...