Azi am ingropat cadavrul celei mai proaspete iubiri in cimitirul iubirilor pierdute, risipite, descompuse. Moment solemn, drept muzica o tacere asurzitoare. Prin cimitirul vesel, fantomele iubirilor trecute radeau, alergau. Ciudat cum mor iubirile. Dintr-o data. Simti durere, apoi furie. Apoi un mare sentiment de usurare, de libertate, poate nu chiar bucurie, dar oricum, o mare liniste. Pace. In sfarsit, liniste! Nu pot sa spun ca iubesc linistea, sunt o luptatoare, deci imi place agitatia, nelinistea, fiorii, adrenalina... dar cand depaseste o limita, lupta trebuie sa inceteze si e nevoie de pace. pace in suflet si in priviri, in gand si in inima. E un moment frumos, cand privesti in urma si incerci sa inveti din ce a fost, cand poti in sfarsit sa separi ce-a fost frumos de restul, cand faci curat in urma. Inveti lectia din ce-a fost rau si pastrezi partea buna. Sa bem deci si sa ne veselim, ce-a fost a fost. Micul cor antic (bine totusi ca sunt foarte putine spectrele fostelor iubiri...