Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Steaua de Mare

De la munte până la mare

Weekendul ăsta am mers în Dobrogea. În prima zi în munții Măcin, pe vârful Țuțuiatu (cu promisiunea că în fiecare an viitor vom vizita alt munte din munții Dobrogei), a doua zi la mare, în Eforie Nord. Am mers pentru prima dată cu T.E.D. Adventure - văzusem de ceva creme că Diana și Stela mergeau frecvent cu ei - și am avut și companie - pe Livia și încă o fată, Vera, cu care apucaserăm să mai vorbim în excursia de la Măgura Codlei. A fost grozav că ne-am adunat la o ora rezonabilă, adică 7, și în loc central - metrou Izvor. Am ajuns mai devreme decât crezusem și-am apucat cum au venit rând pe rând oamenii, recognoscibili după echipamentul de munte și rucsaci. Oameni faini, ca de obicei. Ștefan și Angela, organizatorii, haioși și de treabă. Deci pornirăm spre mare. Am mers mult, cred că am ajuns după ora 12 la Greci, de unde începea ascensiunea noastră pe Țuțuiatu. Am avut și două pauze pe drum, unde am mai socializat în benzinării. Vremea a ținut cu noi, nu cu prognoza - a fost fru...

Fără titlu, deocamdată

O perioadă agitată, asta ar defini cel mai bine săptămânile astea. Pe fundal, Roşia Montană cu toate cele, agitaţie, speranţe, dezamăgiri, informaţii din ce în ce mai multe, controverse cu şi fără rost. În prim-plan, agitaţiile obişnuite. Pe la muncă, pe ici, pe colo. Vineri-sâmbătă-duminică am avut abonament la Balkanik Festival . Evident, în acelaşi timp au început concertele din piaţa Festivalului Enescu, şi, cum altfel, nu puteam fi în două locuri în celaşi timp. Aşa se întâmplă mereu, fir-ar să fie! Ba nu e nimic, ba  sunt toate deodată! Ba a mai fost şi ziua lui Petre... aşa că sâmbătă nu am fost nici la Balkanik, nici la Enescu. Oricum dimineaţă alergasem prin Herăstrău şi pe urmă mă luase o răcealo-sinuzito-ceva, aşa că nu eram deloc în formă.