ieri. o zi ca oricare alta, dar mai cenusie ca media. o zi fara soare e o zi trista. m-am simtit obosita si fara chef toata ziua. a plecat prin parc dupa munca. N-am mai vazut niciodata lacul atat de inert! Lacul era scazut si opac, cerul gri, cetos si respingator, ca o vata murdara, lumina era pe duca dar nu era inca intuneric, umezeala, o senzatie de pivnita... infiorator de deprimant. chiar nu-mi mai amintesc sa fi vazut lacul atat de cenusiu si inexpresiv... o oglinda invechita, care nu reflecta nimic, o oglinda cu praf de un deget, intr-o debara intunecata. Am fugit aproape prin parc, sa scap de frigul si intunericul atotstapanitor. Si culmea! desi totul era intunecat si deprimant in jurul meu, ba mi-a mai croncanit in cap si-un stol de ciori care tocmai se aseza pe-un copac, facand sa cada ca o grindina ghindele, m-am simtit mai bine. am avut un ciudat (din nou, ciudateniile care ma caracterizeaza) sentiment ca totul va fi bine. ciudat, pentru ca nimic nu il indreptateste, totul ...