Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta pasul Bratocea

Prin Munții Grohotiș (ați auzit de ei?) sau Octombrie colorat

Spre rușinea mea, eu una nici nu știam că există. Oi fi învățat la geografie? Posibil, dar clar că denumirea nu mi-a lăsat nicio sclipire printre neuroni. De pasul Bratocea da, ăsta suna cunoscut, desigur că habar nu aveam unde e, dar măcar suna familiar.  Când colo, erau aici, la îndemână. Pe drumul de Cheia treci de cheia și mergi până la pasul Bratocea. De acolo am înțeles că dacă o iei într-o parte ajungi în Ciucaș, iar în cealaltă, ajungi în Munții Grohotiș.  Tocmai pentu că nu mai fusesem aici, dar și pentru că era într-un moment ok, când aveam și bani și nici nu eram prea obosită, m-am băgat să particip la această excursie organizată de Andinio Travel (Călător prin România). A fost pe 15 octombrie, într-o duminică. Am lăsat autocarul în pasul Bratocea și am pornit-o pe marcajul cu bandă roșie. Am urcat susținut prin pădure, și încă de aici ne-am dat seama că o să avem de furcă cu vântul. După această porțiune împădurită care ne-a făcut să gâfâim am ieșit într-o poi...