Treceți la conținutul principal

Pietre, lespezi şi amorțeală

O zi cu trezire indecent de devreme. Am fost ajutor de ghid în practică. Excursie pe vârful Lespezi din Făgăraş.

Ciudat, dar nu mi-a prea făcut plăcere. What the fuck?! N-am fost nici prea sociabilă, partea de prezentare, pentru care îmi adunasem informații dar nu apucasem să structurez speech-ul nu mi-a ieşit altfel decât (cam) varză... Muntele în sine a fost frumos, am avut şi noroc de vreme însorită... dar pana mea, cap prost, n-am reuşit să mă bucur cum s-ar fi cuvenit. Abia puțintel pe la final. La naiba.

Trecând de aceste trăiri haotice, să zic câte ceva de muntele ăsta.


Lespezi chiar îşi merită numele. E presărat cu bucăți plate de rocă - cu lespezi. Parcă s-ar fi jucat nişte copii de uriaşi aruncând unii în alții cu pietre, uneori făcându-le mănunchi şi înfigându-le în pământ şi lăsând dezordine pe munte. Nu ştiu ce roci sunt, poate gresii, ceva friabil, care se despică pe lungime.


Am urcat mult, de la Piscul Negru prin pădure până la stână, apoi o grămadă pe versantul ierbos plin de afinişuri şi lespezi, am ajuns apoi la săritoare şi apoi iar în sus, tot în sus până pe vârf.


 Patru ore jumate urcarea. Pe vârf bătea vântul rece, a apărut şi norul care să nu lase sorele să ne încălzească aşa că am înghețat un pic. M-am uitat cu jind la Negoiu, care stătea semeț, misterios şi întunecat privind peste umărul Lespezilor. Cornul Călțunului, mai rotunjit, în plan apropiat, părea mai prietenos. Apoi partea cu strungile te făceau să amețeşti doar privind din depărtare.




Am coborât pajiştile înclinate ce ne-au obosit la urcare... Iar iarbă şi afiniş, am dat şi de un mic jnepeniş, totul scăldat în lumina aurie a apusului (aici soarele se răzgândise şi a mai ieşit o vreme din nori). Lumina asta dădea ceva magic peisajului.

Iar pădure, acum cu ceva triluri de păsărele ce-şi făceau cântările de seară, am mers cu grijă să nu ne fugă picioarele pe fărâmăturile de piatră din potecă. La cabana de la piscul negru am băgat o bere care a fost binevenită în loc de altceva (aş fi băut de fapt un vin fiert sau o vişinată sau palincă, dar na). Şi end of story.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş