O fereastră spre stradă, cu oblon, cu pervaz prăfuit şi câteva pietre pe el. Mă apuc să arunc pietrele, dau praful, cumva ridic oblonul, (sunt oare aşa înaltă?) Sunt pe pervaz, nu ştiu cum m-am cocoțat, se pare că uşor. Fereastra n-avea geam, nici cercevele, doar perdele diafane. Intru. O casă goală pe interior, dar nu părăsită, nici pic de praf. O casă frumoasă, prietenoasă, spațioasă, vare emană căldură, o casă cu suflet, cum îmi place mie. Mă cuprinde bucuria, fac piruete, dansez, deschid toate obloanele ferestrelor, intră valuri de lumină care dansează cu perdelele şi eu cu ele. Fericire şi lumină, energie minunată. Ceva îmi spune că pot umple acea casă de tot ce vreau şi văd cu ochii minții casa mobilată minimalist, tip nordic, cald şi luminos. Şi foarte vie, plină de prieteni.
Plajă mediteraneană, poate. Un golf mic, nisip fin mărginit de pereți pietroşi, de gândul meu ridicați, copaci verzi, din neamul coniferelor, umbră şi soare, o căsuță într-o grădină verde şi umbroasă. Marea întinsă, turcoaz. Deşi înconjurat de stânci înalte care formează malul, golful nu e izolat, se poate ajunge oriunde de aici, şi pe mare şi pe uscat. E o peninsulă ceva ce ține de un continent. Cineva înoată în golf iar valurile îl mângâie şi îl îmbrățişează, odată cu soarele.
Cuvinte din eter. Conştiință modificată. Svalbard.
Comentarii