Cu cât aflu mai multe, cu atât îmi dau seama că nu știu nimic. Am din când în când sentimentul ăsta care tot tropăie când are chef prin mintea mea. Și na, așa și e...
Câteodată, în acest sezon musonic din jungla românească simt că parcă-mi cresc mușchi (verzi) de atâta abur. Şi branhii.
Cugetări publicitare. După ce am făcut masterul ăla, cândva pe la primul job în domeniu, adică la McCann, m-am lămurit cum e cu asta - se bagă o tonă de bănet în niște imagini (visuri, povești) frumoase, asta ca să facă cumpărabile niște porcării de care cel mai probabil nu ai neapărată nevoie (sau chiar deloc). Asta pornind inițial de la un scop nobil, ca pur și simplu comerciantul x să îşi facă mai auzită/vizibilă marfa. Da' scopul e demult denaturat, că acum ăia cu bani se văd și se aud peste tot iar ăia mici, care au marfă mai bună dar n-au bani... fac și ei ce pot dar nu-i vede nimeni. Să nu mai vorbim de faptul că de cele mai multe ori în reclame chiar se minte cu nerușinare (fie prin exagerare, fie prin trecere sub tăcere). D-aia mă cam lasă rece toată agitația publicitară şi nu mă prea preocupă să "evoluez" la ştiu şi eu, graphic designer şi mă limitez la de dtp. Poate spre webdesign aş mai vedea ceva lumină, deşi tot sub acelaşi nor aş fi...
E săptămâna dinaintea concediului și am început să mă stresez ușor de cum or să-mi încapă în rucsac cortul, salteaua, noul sac de dormit și haleala - că de haine sigur n-o să am loc... Și trebuie să îmi fac împachetarea separată, fiecare lucru în pungă separată și totul în alt sac - protecție pentru heavy rain.
Ieri i-am ratat pe cei de la Oxigen - oricum am găsit adresa, dar next time tre' sa vin mai în timpul zilei cumva, nu la limita programului, și musai să îi sun, că la interfon... dracu' știe care e soneria lor nu sunt numere nici nume de firme...
Mai cugetam ieri la fragilitatea umană şi cum toți ne străduim să părem ok şi cool şi mai ştiu eu cum... şi când colo suntem nesiguri, nu ne dăm seama prea bine de cum ne percep ceilalți în mod real...
Imagini. Ne hrănim cu imagini şi poveşti despre tot ce ne înconjoară. Despre lume, despre oameni, despre fiecare om, despre motivele fiecăruia... Dar adevărul e că 90% sunt mai mult în capul nostru decât în realitate... Prindem un sâmbure de realitate şi construim pe el... ori ce ne dorim să credem, ori dimpotrivă, ceva de care ne temem... Şi mă întreb cum şi unde poți delimita realitatea de fantezie şi unde e locul celui de-al şaselea simț în treaba asta... Când orbecăi printre lucruri impalpabile şi neînțelese, pe care le-ai simțit dar pe care nu poți pune mâna şi să urli "este"... şi nu ştii de unde, cum cine sau de ce... şi toate se mai şi schimbă de la o zi la alta...
Comentarii