micutze aberatzii

Ne-a trezit soarele, se făcuse cald în cort. Ne-am decis să mergem pe jos până la cascada Lolaia aceea, să bem o cafea și să halim o omletă sau ceva la cabana Lolaia (aflasem în ziua precedentă de la un tip și-o tipă care veneau pe jos din sens opus că nu e așa departe, că există cabană, că drumul e și mai prost pentru mașină) și să ne întoarcem la mașini. Așa că am strâns bagajele și corturile, le-am îndesat în mașină iar noi am pornit pe jos către Lolaia. Era cald, zăpușitor și drumul parcă nu se mai termina, cei doi km au durat parcă foarte mult. Peisajul frumos, în continuare, ba desișuri, ba poieni, rugi de mure nu foarte coapte pe margini, și aluni cu alune nefăcute încă. În fine ajungem la un indica în lemn pe care scria Cârnic. Fleșcăiți, ne întrebăm cât o mai fi până la cabana Lolaia, o cafea, o cafeaaaaa, ajutooor. Ne târâim încă un pic și începem să vedem case în construcție. Ajungând mai aproape, vedem că în stânga, după vilele în construcție era ditamai campingul și o pe...

Dis de dimineață m-am trezit, am strâns bagajul și-am plecat spre intrarea la Sarmisegetusa. Am ajuns repede, era deja deschis, în ciuda celor afirmate de nea Ion, care zisese ca se deschide la 10. Erau deja câteva mașini parcate, câteva grupuri care se preumblau. Am plătit, am intrat. Nu știu dacă am mai zis, dar pe mine personal m-a dezamăgit un pic. Nu pot spune cu precizie exact ce, dar per total... parcă lipsește ceva. În primul rând, semnalizarea prin areal total deficitară. Nu era mare lucru să pună o schemă cu ce ruine unde se află și înotro să o iei din punctul x dacă vrei să ajungi la templul nu știu care. Apoi informațiile de pe tăblițele explicative. Un bullshit total. Nicio informație cu adevărat interesantă, niște abureli. Cât să vii vacă și să pleci bou. Cu informațiile, varză. Ruinele - runine, deh. Frumos integrate în peisaj, prin iarba înaltă și plină de rouă. Am văzut clădirile de lângă intrare, amfiteatrul, apoi m-am prins văzându-i pe alții, că se mai continuă în...

Ziua 6 a fost zi de lălăială prin Sarmisegetusa și Hațeg. Ne-am trezit când am avut chef, ne-am lălăit cu micul dejun, am intrat în vorbă cu doi dintre cei care aveau grijă de copilașii fotbaliști, o doamnnă între două vârste și un domn în vârstă și plin de povești. De la ei am aflat despre grupul vorbitor de engleză că-s arheologi, canadieni, că au stat o lună și ceva și în ziua următoare pleacă, că copilașii aveau azi meci nu mai știu unde, destul de departe, ceva gen alba Iulia, la câteva ore de mers cu autocarul... Ne informăm și cu ce chestii ar fi de vizitat în zona Cheile Carașului... Nenea în vârstă era umblat mult și era chiar din zonă, ne-a recomandat câte ceva prin Cheile Carașului. Apoi ne-am suit în mașină și ne-am dus prin Hațeg la vânătoare de sh-uri. În plan era să apucăm să vizităm nu știu ce biserică, of, ce lapsus... așa, Densuș, la întoarcere. Iar pe mine să mă lase la porțile Sarmisegetusei Ulpia Traiana, ca s-o vizitez, iar apoi să vin pe jos până la pensiune, ...

Ne-am trezit când au venit muncitorii. Primul lucru pe care l-am auzit - îi ziceau paznicului "ai chiriaşi?". S-a pornit şi telescaunul, ne-am iţit şi noi de prin corturi să ne deşteptăm cu o cafea. Am pus de-o cafea, le-am dat şi nenilor muncitori (erau vreo 3 neni în vârstă). Baftă era tot umflat, dar ceva mai puţin. Era lumină, dar nu foarte soare. Cer cam plumburiu. Zorim să strângem corturile, nu cumva să vină vreo ploaie şi să fie nevoie să strângem corturile ude. Am avut noroc, am reuşit să ne strângem şi abia după aia a început ploaia. Nu cine ştie ce, dar ploaie totuşi. Ne-am înghesuit la loc în maşină claie peste grămadă. Am coborât ce-am coborât până la un cot al drumului unde stăteau în mijlocul drumului nişte cai frumoşi. Care nu aveau chef să plece din drum. Baftă le dă claxoane, caii însă aveau chef de joacă. Trei dintre ei, tinerei, încep a se hârjoni, ridicându-se cu copitele în aer, nechezând a joacă aşa ca băieţii care se caftesc aașa nițel, prietenește. Î...

Dimineaţa ne trezim noi ca nuşte prunci, bine dormiţi. Am ieşit din cort prima, m-am dus la lac, m+am limpezit pe faţă, am băut apa rece... au început uşor-uşor să mişune şi alţii. În cele din urmă se deschide şi cortul Baftelor. Baftă, cu ochii umflaţi, dar umflaţi rău, ziceai că e chinez sau ceva, Ginghis Han i-am zis noi. Ne-am alarmat, căci nu se ştia cît de grav e, dacă o să-i treacă sau o să se agraveze, dacă e o reacţie alergică la musculiţele infecte sau la betadină sau... naiba ştie la ce. Am stat, ne-am socotit, am decis că nu mai continuăm călătoria şi ne întoarcem fix pe drumul pe care am venit - adică urcăm în şaua Gruiul, apoi Parângul Mare, Gemănarea, Cârja apoi pe sub Parângul mic către telescaun. Cu menţiunea că am zis că dacă tot suntem aici, să mergem niţel mai încolo să vedem şi lacul Roşiile. Am ţopăit pe bolovani până la Roşiile, ne-am pozat cu lacul, apoi înapoi spre tabără, ne-am urcat rucsacii în spinare, cu corturi şi toate cele. Şi dă-i urcare abruptă pe gro...

Am deschis ochii cu chiu cu vai după noaptea vântoasă, cam cu sictir... S-a diluat după ness-ul la primus. Ne-am dezmorţit, am strâns bagaje şi corturi şi p-aici ni-i drumul! Pe poteca de întoarcere în şa. La un moment dat am greşit poteca, am făcut greşeala papucarilor, am urmat poteca, uitând de marcaj... Ne-a costat cam jumătate de oră abaterea asta, bine că n-a fost mai mult. Am ajuns în şaua respectivă în cele din urmă, acolo am găsit un nene şi o tanti din Petroşani cu un baiat de 17 ani de prin Suedia (sau Norvegia, am uitat!), ne-am pus pe vorbă cu ei, nenea era umblat prin lume, lucrase prin Suedia sau Norvegia, rămăsese în relaţii foarte bune cu cei de-acolo, şi în vacanţa asta îl primiesră pe băiatul ălora şi-i arătau din locurile frumoase din zonă. Ne-a povestit o grămadă de lucruri interesante, şi de prin străinătăţuri, şi din tinereţile lui pe munte... L-am rugat pe băiatul nordic să ne facă o poză cu telefonul lui Baftă, ca s-o punem pe FB. Apoi am halit, am strâns şi ...

Ne-am trezit relativ devreme, dar nu chiar cu noaptea-n cap, ne-am moşcăit pe lângă corturi şi maşină ca să facem bagajele pentru mersul pe munte, adică am lăsat în maşină tot ce nu era strict necesar. Am făcut o cafea de încurajare, ne-am pus rucsacii cu tot cu corturi, izoprene, saci de dormit, ţoale, mâncare şi apă. Adigă greu, frate, greu. Am pornit târâş-grăpiş, cred că cel mai greu a fost urcuşul până la capătul telescaunului, iar apoi insuportabil urcuşul pe panta pârtiei către vârful Parângul Mic. Apoi parcă a fost mai uşor. A, şi de pe Parângul Mic am văzut doi parapantişti, care s-au ridicat de undeva din zona telescaunului şi au zburat în cercuri concentrice şi s-au înălţat, s-au tot înălţat spiralat până mult peste noi, peste vârfuri. Foarte frumos! Am mers pe creastă până în şaua de unde se despărţea traseul către lacul Mija, apoi pe potecuţa pitorească către Mija. Încărcaţi cum eram, a părut destul de greu. Pe traseu ne tot intersectam cu un tip cu nepotul, amândoi ...