De mai mult de-o săptămână îmi stă pe creier o chestie, legată de starea lumii în momentul prezent. Și de Covid și de nemulțumirile tuturor, și de ce și de cine și cine ce...
Totul s-a cristalizat - doar un început de, cam pe când am citit acest articol preluat:
https://www.facebook.com/dana.m82/posts/10221050526067716
E lunguț, da' e mișto. Și poate fi criticat și de pro- și de -contra. Depinde de perspectivă.
Da' ce face bine e că pune toate faptele la rând, toate câte s-au zis oficial, s-au garantat, au fost „adevăruri” incontestabile la momentul respectiv. După care n-au mai fost sau chiar s-a afirmat, tot oficial, contrariul. Și totul într-un timp foarte scurt - toată nebunia asta durează de un an jumate bătând spre doi.
Privind cât de cât detașat, ca și cum nu m-ar privi toată nebunia asta...
În primul rând, ce am simțit - de cum ies în oraș, prin locuri aglomerate, mă năpădește un fel de stare, nor, cumva parcă apăsător, o stare care nu prea e a mea. Apoi, într-un târziu, auzind și ce se vorbește prin jur (doar Covid, vaccin, vaccinare, boală) m-am lămurit. Frica. Care e comună, contagioasă, mai rău decât Covidul. Norul ăsta de frică a acaparat imaginarul și inconștientul colectiv atât de tare încât te afectează și fără să vrei.
Privind DOAR faptele, fără emoțiile aferente, putem observa un fir epic. Apare virusul SarsCov19, inițial în China, apoi se răspândește fulgerător în toată lumea. Originile exacte și momentul exact al apariției - oficial, declarativ, nu se cunosc. Până e în China, discursuri politice sforăitoare că noi suntem pregătiți, că e un fleac, că țara x nu poate fi afectată și totul e bine. Apoi epidemia începe să înflorească în alte țări și brusc totul o ia razna. Apare panica, se fac declarații care mai de care mai diferite (pai ales din partea guvernanților de pretutindeni). Cercetătorii din medicină dau anumite informații. Pe toate canalele se vehiculează tone de informații care mai de care mai contradictorii, mai trunciate sau mai interpretate după credința celui care le vehiculează. În etapa asta toată lumea caută informație, vrea să știe ce să facă ca să nu se infecteze, câștigă cele mai absurde sfaturi și ipoteze. Se instaurează isteria, panica. Sistemele medicale din întreaga lume sunt depășite, flagrant. Ca să pară că ar controla situația, politicienii iau, unii după alții, măsuri de lockdown. Inițial s-a sugerat că dacă nu se mai transmite că nu mai ieșim din casă, virusul o să se oftice și o să plece. După un timp a devenit evident că ideea era să câștige timp (guvernele și sistemele medicale) pentru a scoate și aproba un vaccin. Marea speranță era că vaccinul va opri pandemia. Între timp au început să apară efectele grasve ale lockdown-ului, drept care s-a renunțat la idee. Au urmat relaxări, apoi alt val, apoi a fost aprobat primul vaccin, apoi altul, etc. Oricum, prin zona noastră s-a vorbit aproape exclusiv de vaccinurile occidentale și americane, deși sunt și alte state care au dezvoltat vaccinuri. A început campania mondială de vaccinare. Unii au adoptat imediat ideea de vaccinare, alții nu prea iar alții deloc. Pentru convingerea populației, guvernele și oficialitățile au făcut mare tam-tam pe beneficiile vaccinului, exagerându-le și minimizând, sau chiar trecând sub tăcere minusurile. Astfel, la un moment dat se transmitea, eronat, că după vaccinarea completă riscul de a te infecta e undeva sub 90%. Dar, ce să vezi, peste x luni (de multe ori sub cele 6 „garantate”, la valul 4, vaccinații iau Covid și de la alți vaccinați, și de la nevaccinați și... fac forme de Covid. Fiecare își zice „cine știe cum era dacă nu eram vaccinat, dacă acum a fost așa!”. Sigur, nimeni nu știe asta. Poate că era exact la fel, că și pe vremea de dinaintea vaccinului unii erau asimptomatici, unii aveau forme ușoare, unii forme mai supărătoare, unii grave, unii mureau. Ei, ca să vezi, urmărind declarațiiile, cam așa e și după vaccinare. Ce nu se comunică, sau nu am știut eu să caut exact, cam care e procentul, între vaccinați de cazuri grave și decese. Dar am impresia că... e tot pe-acolo, pe la 1-2%. Cum era și fără. Doar că sunt mai puțini numeric... pentru că sunt mai puțini vaccinați. Însă este totuși posibil să fie mai mic. Oricum, concluzia observațiilor de până acum e că vaccinul a fost creat țintit pentru a reduce șansele de îmbolnăvire gravă. Pentru a nu mai sufoca sistemul medical. Ideea vaccinului e de a salva sistemul, nu neapărat oamenii.
Sună prea dur? Nu este. E vorba de dorința de a nu schimba un sistem care în mod evident a dat fail în condițiile realității actuale. Nimeni nu vrea și probabil nu poate să gândească un sistem mai bun, mai eficient în situații de genul ăsta. Tot încearcă să-și cumpere timp. Îmi devine parcă mai clar, de vreo lună, că vaccinul nu are cum să oprească pandemia, atâta vreme cât, vaccinat sau nu, tot poți lua și transmite virusul mai departe. Dar... poate se capătă „imunitatea de turmă”. Prin vaccinare și eventual și trecere prin boală. De nu se știe câte ori. Până cel mai deștept cedează - adică virusul. Care se îmblânzește oleacă și zice bine, hai că încerc să nu vă mai omor, fie... o să devin o gripă sezonieră sau ceva... Dar dacă nu cedează? Sau durează mult prea mult?! Simplu, o să ni se fluture pe la nas diverse „soluții” de oprit pandemia, experimente sociale, că, deh, nimeni n-a mai avut de-a face cu așa ceva și nimeni nu știe ce trebuie făcut (dar e musai să pară că se știe), cu orice risc. Drepturi, chestii? he, he. Probabil multe se vor schimba. Se vor inventa drepturi de grup care să justifice orice acțiuni. E interesant de văzut cum vor evolua lucrurile, pentru că divergențele cresc , dezbinarea înflorește, totul e haos și nimeni nu caută soluții reale și sustenabile. Și, în numele binelui public, adevărul este prezentat trunciat sau e chiar măcelărit. Comunicarea devine o pseudocomunicare, fiecare îi suspectează pe alții de rele intenții și tot așa, numai armonie și înțelegere peste tot.
*
Mi-a atras atenția cineva că prezint realitatea că și cum aș fi deținătoarea adevărului absolut, deși ce am zis mai sus e împănat de idei conspiraționiste, compilat din bucățele de material preluat tot de la alții și că discursul e jalnic.
Desigur. Chiar sunt de acord. Conspirația o văd ca pe o Conjurația imbecililor, din care, chit că-mi sau nu, fac parte, sunt doar un personaj. Poate grotesc, poate tragic, caraghios, fals, nu neg. Din exterior întotdeauna se vede mai clar. Doar din interior e mai greu.
Știu, adică mi-am dat seama deja că între ce văd și înțeleg și ce fac în această lume este un aparent conflict. Care chiar a fost război pe bune mulți ani. Acum am depus armele, vreau armonie, nu război. Dar, cum oricât m-am gândit, nu am găsit încă o soluție prin care să pot trăi în mai mare măsură așa cum simt că ar fi potrivit, trăiesc între oameni, printre ei, cu ei, în realitatea țesută deja, între regulile general acceptate, cât să îmi pot duce zilele și să pot să mă bucur de viață și de ceea ce îmi place. Încercând doar să nu fac rău celorlalți, să nu contribui la vrajba generală, să nu duc războaie nici cu mine, nici cu alții. Încerc să mă repar pe mine. Nu cred că am cum să duc cruciade pentru schimbarea legilor scrise sau nescrise, sau a mentalităților altora, mai ales câtă vreme eu însămi sunt în conflict și plină de răni și furie.
Am scris undeva, ca observație la ceva "judecare necruțătorum est". Era legat de cineva care critica virulent un text foarte caustic și ironic, iar ambele texte erau expuse critic de altcineva. Deci eu judecam judecata cuiva despre judecățile altora care la rândul lor judecau pe alții și tot așa. Și, desigur, am fost judecată și eu.
Concluzia? Judecata e o lamă cu două tăișuri și fără mâner. Oricum o apuci și o folosești, tot te rănești și pe tine.
Comentarii