Treceți la conținutul principal

Georgia - un loc al contrastelor (3. Vinul)

Undeva pe lângă Kutaisi ghidul ne-a dus la o vinărie. Erau cu zecile în zonă, peste tot vedeai un indicator cu "Drumul vinului. Crama x".


Un drum îngust, șerpuit ne-a dus între niște garduri mascate de iederă și mure spre o intrare pe care scria Baia's Wine.
O clădire joasă în stânga o curte frumoasă, aranjată, bine îngrijită, pomi, trandafiri, în față o casă mai înaltă. Soare cald, mult verde, un cățel prietenos și fum de cărbuni (ni se pregătea prânzul care însoțea degustarea).

O fată drăguță, îmbrăcată lejer, sport, ne-a întâmpinat și ne-a condus sus, pe terasa casei, unde a început să ne povestească despre vinăria lor, despre vinurile georgiene, despre soiurile georgiene unice de struguri, despre zonele lor viticole...
Ne-a vorbit cu multă pasiune.

Aventura lor în lumea vinurilor a început cu sora cea mare, acea Baia din denumirea vinăriei. O corporatistă ce lucra în Tbilisi, care s-a săturat de jobul "la stăpân" și care a descoperit istoria tradiției vinurilor, s-a îndrăgostit de ideea de a face vin, a cumpărat teren bun pentru creșterea viței-de-vie și a început să se ocupe de creșterea strugurilor și vinificație. Ideea a fost să facă vin bio, complet bio, și strict după metoda tradițională georgiană: cu procesul de fermentație având loc în marile vase de lut numite Kvevri (un fel de amfore imense fără toarte) îngropate în pământ până la gură.
A pornit această aventură, apoi treptat-treptat i s-a alăturat și restul familiei (tata, mama, sora) și s-au implicat complet cu toții.


Ne-a mai povestit despre cât de complicat dar fascinant e să faci vin bio, să protejezi via de atâția dăunători și de vremea capricioasă, cât de mult poți jongla în facerea vinului fără să afectezi modul lui organic de a se transforma din must în vin. 

Mi s-a părut fascinant că, după unele descoperiri arheologice relativ recente, s-ar părea că zona actualei Georgia, a Caucazului de Sud, a fost prima (sau oricum, între primele) zone unde s-a cultivat viță-de-vie și s-a făcut vin. În acele vase de lut îngropate. 

Fiind patria vinului - cu o climă prielnică pe cea mai mare parte a teritoriului - are vii și pe partea dinspre mare, și pe partea centrală, deluroasă, dar și pe dealurile înalte dinspre munți. Și pe fiecare palier sunt anumite soiuri care s-au adaptat. Și au o mulțime de soiuri de struguri care sunt doar ai lor, dintre care mai cunoscute ar fi Saperavi, Mtsvane, Usakhelauri, Rkatsiteli, Alexandreuli, Chinuri etc. 

Mai sunt multe și interesante de spus, dar cum am găsit deja spus de alții mai cunoscători, las link aici:  https://vinlavin.ro/vinurile-din-georgia-printr-cele-mai-bune/

După acestea, fata ne-a dus să vedem locul cu kvevri-uri (acum goale, pregătite pentru viitoarea recoltă), și apoi o odaie veche de primire a oaspeților, cu diverse obiecte casnice tradiționale vechi. 


Apoi am intrat în camera pentru degustare. Aici ne-am așezat la mese - care erau încărcate cu vârf cu fantastice lor antreuri tradiționale. Puteai să te saturi fără probleme doar din antreurile de legume (nu o să le înșir că-s oricum multe, memoria mea nu e prea grozavă și deja îmi lasă gura apă doar când îmi amintesc).
Aveam și trei sau patru pahare pentru degustări. Despre vinuri nici măcar nu îmi amintesc prea bine ce mi-a plăcut mai mult, știu că mergeau tare bine cu mâncarea și cam atât.
Și dă-i cu antreuri, dă-i cu vin, dă-i cu plăcinte, dă-i cu vin, dă-i cu "frigăruile" georgiene (un fel de carne pe suliță, de fapt), dă-i cu vin...
Dacă e ceva ce nu ne-a lipsit deloc pe nicăieri prin Georgia, vinul și mâncarea ar fi. 







În altă zi am fost la altă vinărie, mai pe lângă Batumi, cred că Porto-Franco se numea. Asta era o vinărie mare, industrială, fără kvevri-uri. Fostă fabrică de stat, a fost privatizată pe puțini bani, în ideea să o ia cineva care chiar să o folosească. Ăștia aveau multe, multe sortimente, nenea care ne-a vorbit ne-a amețit. Aici produceau și Chacha, o țuică de broască, specifică locului.





Afară ploua. A mai stat nițel și ne-am dus spre locul de degustare - un pavilion mare, doar cu acoperiș, cu multe mese. Aici aveam pregătită o masă pentru degustare. Ne-am împrăștiat, dar habar nu aveam ce degustăm. Aici am testat 3 soiuri, dintre care unul mi-a plăcut în mod special, unul roșu, dar, cum spuneam, nu îmi aminteam ce e - noroc că i-am făcut poză - era un Saperavi. Ăsta a fost singurul meu regret, că fix la degustare nu am avut pe careva să ne zică ceva despre fiecare vin gustat. Măcar așa, informativ, chit că am fi uitat. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş