Undeva pe lângă Kutaisi ghidul ne-a dus la o vinărie. Erau cu zecile în zonă, peste tot vedeai un indicator cu "Drumul vinului. Crama x".
Un drum îngust, șerpuit ne-a dus între niște garduri mascate de iederă și mure spre o intrare pe care scria Baia's Wine.
O clădire joasă în stânga o curte frumoasă, aranjată, bine îngrijită, pomi, trandafiri, în față o casă mai înaltă. Soare cald, mult verde, un cățel prietenos și fum de cărbuni (ni se pregătea prânzul care însoțea degustarea).
O fată drăguță, îmbrăcată lejer, sport, ne-a întâmpinat și ne-a condus sus, pe terasa casei, unde a început să ne povestească despre vinăria lor, despre vinurile georgiene, despre soiurile georgiene unice de struguri, despre zonele lor viticole...
Ne-a vorbit cu multă pasiune.
Aventura lor în lumea vinurilor a început cu sora cea mare, acea Baia din denumirea vinăriei. O corporatistă ce lucra în Tbilisi, care s-a săturat de jobul "la stăpân" și care a descoperit istoria tradiției vinurilor, s-a îndrăgostit de ideea de a face vin, a cumpărat teren bun pentru creșterea viței-de-vie și a început să se ocupe de creșterea strugurilor și vinificație. Ideea a fost să facă vin bio, complet bio, și strict după metoda tradițională georgiană: cu procesul de fermentație având loc în marile vase de lut numite Kvevri (un fel de amfore imense fără toarte) îngropate în pământ până la gură.
A pornit această aventură, apoi treptat-treptat i s-a alăturat și restul familiei (tata, mama, sora) și s-au implicat complet cu toții.
Ne-a mai povestit despre cât de complicat dar fascinant e să faci vin bio, să protejezi via de atâția dăunători și de vremea capricioasă, cât de mult poți jongla în facerea vinului fără să afectezi modul lui organic de a se transforma din must în vin.
Mi s-a părut fascinant că, după unele descoperiri arheologice relativ recente, s-ar părea că zona actualei Georgia, a Caucazului de Sud, a fost prima (sau oricum, între primele) zone unde s-a cultivat viță-de-vie și s-a făcut vin. În acele vase de lut îngropate.
Fiind patria vinului - cu o climă prielnică pe cea mai mare parte a teritoriului - are vii și pe partea dinspre mare, și pe partea centrală, deluroasă, dar și pe dealurile înalte dinspre munți. Și pe fiecare palier sunt anumite soiuri care s-au adaptat. Și au o mulțime de soiuri de struguri care sunt doar ai lor, dintre care mai cunoscute ar fi Saperavi, Mtsvane, Usakhelauri, Rkatsiteli, Alexandreuli, Chinuri etc.
Mai sunt multe și interesante de spus, dar cum am găsit deja spus de alții mai cunoscători, las link aici: https://vinlavin.ro/vinurile-din-georgia-printr-cele-mai-bune/
După acestea, fata ne-a dus să vedem locul cu kvevri-uri (acum goale, pregătite pentru viitoarea recoltă), și apoi o odaie veche de primire a oaspeților, cu diverse obiecte casnice tradiționale vechi.
Apoi am intrat în camera pentru degustare. Aici ne-am așezat la mese - care erau încărcate cu vârf cu fantastice lor antreuri tradiționale. Puteai să te saturi fără probleme doar din antreurile de legume (nu o să le înșir că-s oricum multe, memoria mea nu e prea grozavă și deja îmi lasă gura apă doar când îmi amintesc).
Aveam și trei sau patru pahare pentru degustări. Despre vinuri nici măcar nu îmi amintesc prea bine ce mi-a plăcut mai mult, știu că mergeau tare bine cu mâncarea și cam atât.
Și dă-i cu antreuri, dă-i cu vin, dă-i cu plăcinte, dă-i cu vin, dă-i cu "frigăruile" georgiene (un fel de carne pe suliță, de fapt), dă-i cu vin...
Dacă e ceva ce nu ne-a lipsit deloc pe nicăieri prin Georgia, vinul și mâncarea ar fi.
În altă zi am fost la altă vinărie, mai pe lângă Batumi, cred că Porto-Franco se numea. Asta era o vinărie mare, industrială, fără kvevri-uri. Fostă fabrică de stat, a fost privatizată pe puțini bani, în ideea să o ia cineva care chiar să o folosească. Ăștia aveau multe, multe sortimente, nenea care ne-a vorbit ne-a amețit. Aici produceau și Chacha, o țuică de broască, specifică locului.
Afară ploua. A mai stat nițel și ne-am dus spre locul de degustare - un pavilion mare, doar cu acoperiș, cu multe mese. Aici aveam pregătită o masă pentru degustare. Ne-am împrăștiat, dar habar nu aveam ce degustăm. Aici am testat 3 soiuri, dintre care unul mi-a plăcut în mod special, unul roșu, dar, cum spuneam, nu îmi aminteam ce e - noroc că i-am făcut poză - era un Saperavi. Ăsta a fost singurul meu regret, că fix la degustare nu am avut pe careva să ne zică ceva despre fiecare vin gustat. Măcar așa, informativ, chit că am fi uitat.
Comentarii