Mă gândeam la un moment dat să scriu povestea vieții acestui bunic al meu destul de aventuros, care a trăit din plin de toate. A venit și clipa asta.
S-a născut într-un sat sărac din Moldova, iar cel mai apropiată localitate mai mare era Târgu Bujor. Au fost 12 sau 13 copii, cum era pe vremea aceea. Câțiva au murit de mici, n-am reținut câți au ajuns adulți, dar tor erau 7-8, pe-acolo. Cred că era aproape de un râu mare satul, că avea multe povești cu scăldatul în râu, cu înecați, fel de fel.
Când s-a făcut mai mare, a fost dat ucenic la un cizmar mai la oraș. (Galați?) Și se pare că i-a plăcut, a deprins meserie și devenise bun, conștiincios fiind. Doar că adolescent fiind și vremurile grele, la oraș a dat de clasa muncitoare și de activitatea subversivă comunistă. Desigur că, băiat sărac și care a dus mereu o viață grea, a fost fascinat de teoria generoasă a comunismului. De ce să nu aibă toată lumea cele necesare? De ce să nu fie egalitate? S-a alăturat mișcării ilegalitate, tipăreau manifeste, le împrăștiau, participa la greve și proteste. Cred că nu mai era cizmar la vremea aceea, probabil lucra într-o fabrică. (Eh, câte nu l-aș întreba acum!)
A fost prins o dată de Siguranță, bătut, a stat prin pușcărie o vreme apoi i-au dat drumul, că era prima abatere. S-a întors la muncă, dar nu s-a lăsat de ce credea el că e bine. Se pare că era un activist destul de cunoscut în lumea asta a ilegaliștilor (judecând după câte medalii și decorații am găsit prin dulapul din camera lui după ce a murit).
A fost iar prins. Deja recidivist, n-au mai fost îngăduitori. Cred că era și în perioada când se ascuțise "lupta de clasă" și totul devenea mai radical, inclusiv pedepsele. A ajuns iar la pușcărie. A fost mutat prin mai multe, iar la Jilava, în condiții de umezeală și carceră și cine mai știe ce s-a îmbolnăvit (el era un țăran sănătos, i-a luat mult să se îmbolnăvească, alți colegi mai puțin solizi au murit pe capete, povestea el) de TBC.
Dar fix atunci a venit războiul, cu tot tacâmul. Cu toate frământările primului război mondial, a ieșit din pușcărie, bolnav și vai de el.
Comuniștii deveneau tot mai puternici. Partea bună pentru bunicu' a fost că, pe cei care au supraviețuit închisorilor, partidul comunist i-a trimis la tratament. Așa a ajuns bunicu', un țăran devenit comunist, bolnav grav de TBC într-un sanatoriu în Elveția!
A durat o perioadă destul de lungă până organismul lui robust a reușit să își revină. A scăpat de TBC dar a rămas cu un emfizem pulmonar (sau urme de) toată viața. Cred că perioada din Elveția a fost ceva tare frumos pentru el. Știu că avea multe poze de acolo. Și poze cu diverse gagicuțe - surori medicale, ce-or fi fost ele, cu care a mai corespondat și după ce-a plecat. Am văzut poze din tinerețe, era un tip chipeș, avea lipici la gagici.
Plecând din Elveția, înainte de a veni în țară, acasă la ai lui, a vrut să vadă comunismul la el acasă, să se bucure că în sfârșit toată lumea e egală. Așa că s-a dus la Moscova, tot pe filiera partidului - era membru și probabil era mândru de asta. Avea o mică pensie de boală așa că și-a găsit chestii mărunte de făcut - mai reparații de ghete, mai reparații de ceasuri, mărunțișuri. A cunoscut-o pe bunica, care lucra ca secretară la un birou. N-a mai plecat acasă, a rămas la Moscova. Bunica era din Lituania, dintr-o familie de evrei (găsisem un certificat de căsătorie de unde am aflat că o chema Șevahaite. Liubovi Șevahaite și nu mai știu care era particula tatălui). Ai ei erau de undeva de pe lângă Vilnius. Viață greuță. Cred că bunicu' începea să vadă că teoria comunismului nu prea seamănă cu practica. Din ce mai povestește mama, se pare că stătea foarte prost cu nervii, poate și de asta. Ei, au făcut doi copii, pe mama și pe unchi-miu. Mama, înainte de război, unchiu', după.
Aici știu lucruri doar din ce povestește maică-mea. Mai ales de viața de după război. Imediat după, viață tare grea, lipsuri, dar na, privite prin ochii ei de copil la vremea aia. Apoi un pic mai bine. Apoi bunica s-a îmbolnăvit (cancer) și a murit. Mama tocmai termina liceul.
Bunicul nu mai avea pentru ce să rămână la Moscova. Și-a luat copiii și a venit la București. Tot pe linie de partid, acum în floare. Au stat o vreme într-o locuință de protocol, apoi au primit un apartament într-un bloc nou pe Calea Griviței.
Apoi, cu timpul, pentru că bunicu' nu era genul care să facă ciocu' mic și să nu zică ce i se părea în neregulă cu ce se întâmpla, a fost tras pe linie moartă. Mai primea invitații la congrese, mai primea o medalie, cam atât. Îl considerau și un pic dus, așa că nu era luat în serios (spre norocul lui).
De la un punct încolo, cred că a trăit dezamăgirea vieții lui, când și-a dat seama, trăind evenimentele, că minunatul comunism în care crezuse cu tărie nu e deloc așa minunat...
Comentarii