De o săptămână am intrat în sezonul ploilor torențiale şi al aburilor. Vin ploi straşnice, cu tunete şi fulgere. Şi câte un potop.
Marți am zis haa, azi merg pe jos până acasă. Zis şi făcut. Am pornit vioi pe străduțe spre Afi, apoi mai departe pe jos pe lângă Politehnică, între timp se cam întuneca cerul, bătea şi un vânticel vioi, dar era în acelaşi timp şi zăpuşeală. M-am luat după alții şi după amintirile vagi prin parcul politehnicii în ideea să scurtez cumva drumul, să tai colțul spre Grozăveşti.
Frumuşel în parc, am recunoscut poteca pietruită cu dale, apoi am urmat drumul de maşină care cotea puternic. Am urmat drumul până am dat de o zonă unde se făcea o intersecție cu o străduță unde tocmai se turnase beton pe mijloc, m-am chiombit şi tadaaam! mi-am dat seama că dădea spre Shorley şi Pui de urs. Aici înainte era un gard solid şi nu puteai intra/ieşi în/din Poli. Acum mergeai ca-n brânză.
Am mers pe străduță până am dat de podul Basarab am traversat, am mers pe lângă Orhideea, apoi spre Kaufland, moment în care a început să plouă de-a binelea. Am trecut prin pasaj până în Grivița şi am aşteptat troleul. Ploua sănătos dar liniştot. Până la Aşchiuță ploaia deja se diminuase. Cum în troleu crăpam de cald am sărit jos şi am mai mers trei stații pe jos până acasă. Ei, şi la 5 minute după a început să toarne cu găleata. Şi a durat ceva.
Ei, dar ieri... joi adică... Tot aşa, am vrut să vin pe jos profitând de faptul că nu ploua. Am făcut acelaşi traseu până la Grozăveşti, cu mica diferență că la finalul străduței am făcut stânga spre Dâmbovița. La traversare am privit în spate, spre Apaca şi Poli şi am descoperit cu uimire că cerul era negru de nori posomorâți. Când şi de unde v-ați furişat în spatele meu?
Cum pornise şi vântul, am abandonat pe loc ideea de mers pe jos şi am luat un tramvai. De pe podul Basarab se vedea foarte neliniştitor cerul în spate, o vâltoare de nori vineți şi negri amestecați cu spumă albă luminoasă pe ici- colo.
Am coborât la troleu. Şi din stație se vedeau norii învolburați.
În fine, am ajuns acasă cu trena de nori negri pe umeri, fâlfâită de vânt... am închis uşa... şi în 10 minute a pornit potopul. Şi a turnat... în reprize, iar după o vreme s-au pornit şi fulgerele şi tunetele...
Update. Şi azi, sâmbătă, după porția de înot, la ieşirea din Park Lake m-a întâmpinat un cer straniu, cenuşiu amenințător la bază, dar auriu strălucitor sus spre stânga. Culoare de unt în topire cu adaos de aur. Am ajuns acasă, la ultimii metri a început să picure vag, am închis uşa. Şi în trei minute a pornit o ploaie straşnică.
Comentarii