micutze aberatzii

Deja vacanșa bate la ușă, mai e doar o săptămână și vreo două zile până la marea vacanță peripețoasă. An tot stat cu gândiri și răzgândiri în cumpănă, că voiam să merg și cu gașca, să merg și cu Elena la mare, și să ajung și la ziua Cristinei, care pică pe final de vacanță. Au fost și răsturnări de situație cu ziua Cristinei, că mu va fi sâmbătă, va fi chiar vineri și taman lângă Giurgiu... Cert e că după ce-am studiat profund mersul trenurilor, programul microbuzelor și al trenurilor particulare, concluzia a fost clară: las-o baltă, nu mai alerga de colo-colo, rămâi cu grupul inițial, Parâng - cheile carașului - cheile Nerei. Orice agitație e inutila ba și riscantă, cele de transport directe către București sunt la ore aiurea, celelalte presupun transbordări și multe ore de zi și de noapte pe drum, deci nu. Dacă tot n-am ce face, aia e, ne înghesuim 5 oameni cu bagaje pentru 2 săptămâni într-o mașină și cu Dumnezeu înainte. Ce o fi o fi. Mi-am luat din Decathlon ce-mi mai trebuia, ch...

Un weekend parcă prea scurt și încărcat de diverse. Vineri nu știam cum să mă fofilez mai repede de la muncă s-ajung în Piranha la ziua Mariei și-a lui Tode. Am reușit să mă tirez pe la 7, am ajuns rezonabil, adică Mărie nu plecase încă acasă (că de-asta mi-era teama să nu întârzii prea mult). Surpriză plăcută, venise și Cătălina, de unde-o știam plecată în Anglia, hop! era aici. M-am mai pus la curent cu care ce mai face din gașcă... Am băut beri cam multe, dovadă că eram nițel cam amețită la plecare... Apoi sâmbătă, m-am trezit destul de rezonabil după o beție, adică pe la un 11 jumate... M-am gândit să merg la piață să cumpăr d-ale gurii pentru săptămâna ce vine... După care mi-am dat seama că ar trebui să și alerg, că seara se anunța din nou lungă, cu fetele de la dansuri, întâi la cherhana și apoi la disco... Așa c-am zis hai că întâi trag o alergare un tur de Herăstrău, apoi 41 până la Crângași, piață și rapid acasă. Am alergat binișor, mai nașpa cu sticla de apă în mână, nu cre...

Ieşirea de duminică cu Elena ăn Herăstrău. Jazz-ul de miercuri cu Mimi. Excursia în Făgăraş cu Dree, Irina şi gaşca lui Dree. Şi dezertarea lui Paul. Şi plecarea vineri direct de la serviciu, drumul cu peripeţele până la Sâmbăta de Sus. Şi drumul în toiul nopţii pe cărări de munte spre cabana Valea Sâmbetei. Şi drumul de sâmbătă spre Fereastra Mare. Şi floricelele roz, covor pe versanţi, despre care am aflat - peste două zile - că se cheamă rododendron... Şi drumul de întors, cu oprirea în Făgăraş, la cetate... şi oprirea în Decathlon Braşov şi cumpărăturile neprevăzute... Ce pot să zic decât că a fost o săptămână dinamică? Cu hotărâri şi răsturnări de situaţii, cu hotărâri şi nehotărâri, o nebunie. Şi până la urmă am reuşit să fac şi două chestii pentru neşte concursuri, unul pentru Dero: http://creator.iqads.ro/DEROealtau/creatie/3178 si unul pentru cortul Quechua 2": http://www.quechua.com/2seconds/ro_RO/my2seconds/tent/2370 aşa că, dacaă vă plac, votaţi-le.

Cald, frumos, soarele cu gânduri de apus, oameni mulți, amestecați, de tot felul, dar cu același aer boem, colorat, interesant. Un văl de musculițe și fel de fel de mici zburătoare. Cânta "Iordache", iar sus pe cer zeci, sute de rândunele zburătăceau în toate părțile. Nici nu mai știu de când n-am mai văzut atâtea. Cred că de când lucram în Casa Presei... Cumva, toate astea, muzica, gâzele, rândunelele, oamenii, lumina, creau o atmosferă perfectă.

De când s-a stabilizat vremea parcă e mai vesel. Iar vremea asta caldă şi răcoroasă, cu briză, mă duce cu gândul la mare, la vacanţă. Cred cî şi plimbarea de ieri cu elena prin herăstrău a contribuit la accentuarea senzaţiei ăsteia. Într-un fel, uitasem cum e să te plimbi pe îndelete şi îndelung, trăncănind vrute şi nevrute. Face bine la psihic, chiar dacă povestirile noastre nu erau neapărat vesele din cale-afară, ba uneori chiar dimpotrivă. Puiul de pescăruş şi-a pierdut complet puful de pe gât - l-am văzut foarte clar, iar stătea pe mal la soare. Acuş-acuş o să scape şi de penajul de camuflaj. A început ţârâitul insec telor misterioase care apar când vine căldura mare. Semn, zic eu, că a venit vara. Am mai auzit şi o broscuţă orăcăind din iarbă, pe la Insula Trandafirilor. Am început o carte de la Miha, "Splendida cetate a celor o mie de sori" - îmi place mult. Deja întreyăresc firul unor viitoare meditaţii personale pe tema condiţiei umane şi în particular a femeii în ...

Aseară m-am străduit să ajung mai devreme acasă, mă gândeam că poate apuc să trag o alergare până să vină Tudor să ia mierea. Evident ca am reușit să ajung fix în așa fel încât n-aveam timp, dar până la 8 mai era. Spre apus se vedeau niște nori antipatici, tare mi-era ca n-apuc să alerg de ploi furtuni alea-alea. În fine se face ora 8, vine Tudor , își ia mierile (și rapiță, și salcâm), schimbăm două vorbe pe scurt, lansează teaserul că și-a dat demisia de unde lucra și pleacă în Anglia, dar mai multe detalii la serbarea de ziua lor din Piranha... Mă gândeam, săraca Maria, o să rămână să nască în țară, iar el departe, în Anglia... greu. În fine, era 8 și 10 și afară se întunecase cam tare, clar era iminentă o ploaie... Nici n-a ieșit bine pe ușă Tudor că m-am și mobilizat, acum ori niciodată, să trag o fugă rapidă în speranța că nu mă prinde ploaia, și-am ieșit. Am alergat mai repede ca de obicei, deh, teama e un stimulent puternic... M-am înfricoșat nițel când am ieșit din bloc, în...

adicătelea publicitate. Câte nu s-or fi scris pe lumea asta despre publicitate! Câte cărți, jurnale, eseuri, articole, bloguri, pana mea... Filme... Iubită și urâtă în egală măsură, orbitoare ca o flacără în noapte pentru micile gâze zburătoare fascinate, hipnotizate... Cam așa și cu noi. Eu una, când m-am dus la masteratul ăla, nuș' ce era în capul meu. Adică știu, vise, vise. Mitul unui job frumos, solicitant, în care să faci lucruri frumoase, interesante, artistice, alături de oameni interesanți, creativi, fantastici. Raiul pe pământ. Oarecum aceeași viziune falsă pe care o avusesem când am intrat la jurnalistică. Și același leopard pe dosul gardului. vorbeam aseară cu Dana... Și la ei, alte nebunii... alți oameni încrâncenați... alte fapte reprobabile... alt stress... și vorba e, când povestești cuiva care n-a trăit o vreme în mediul ăsta, că te ascultă dar nu-i prea vine a crede, are impresia că exagerezi, că așa ceva nu poate să existe. Și totuși! Câte povești incredibile, ...