Când ai de toate pe cap și nu știi cum cum sa ieși la liman

 Asta nu e o rețetă universală. E doar o chestie care mă ajută când e haos în capul meu. Când mi se pare că n-am nicio ieșire, că nu reușesc să fac toate chestiile pe care trebuie să le fac, că sunt depășită, că dau ca disperata din mâini că să mă mențin la suprafață dar parcă sunt la limita înecului...

Și da, am fost de mai multe ori în ultima jumătate de an în situația asta, ca și de n ori mai înainte, doar că atunci doar mă agitam așa cu sufletul la gură până trecea valul.

Cum-necum, ideea de bază a fost să mă limpezesc. Și primul pas a fost să fac lista. Lista de chestii pe care trebuie să le fac - alea multe, mici și mari, mai simple și mai complicate sau aparent fără ieșire. 

Prima listă a fost lungă, am scris toate câte mi se adunaseră pe cap. Erau multe, unele to-do-uri zilnice, mărunte, enervante, de care simțeam că nu am timp sa mă ocup cu săptămânile, altele impuse de job, altele autoimpune, altele erau chestii pe care simțeam nevoia să le fac că să mai respir, să mai simt că trăiesc, altele care îmi stăteau pe cap de mult timp, voiam să le rezolv dar nu aveam nicio idee cum, totul părea complicat, neclar, altele care păreau de-a dreptul imposibil de rezolvat, chestii de viață, de ce vreau cu adevărat să fac în viață dar simt că nu am cum, că-s cu mâinile legate...

O lista descurajantă. Și totuși. Îmi luasem haosul de pe cap, din minte, și îl pusesem pe hârtie. M-am uitat la listă a doua zi. Ok, s-o luăm pe rând. Încep cu ce pot face. Cu alea mai mici. Și cu alea urgente. 

N-am apucat să fac decât 2-3 chestii în prima zi. Dar măcar pe alea le-am tăiat de pe listă. Mi-am propus sa am răbdare, să nu încerc să lichidez lista în X zile. Am zis că fac exact că la alergare, că în drumeție - câte un pas, cât de mic, dar măcar câte unul, și constant, fără pauze. Ăsta a însemnat că, uneori, deși din varii motive nu reușeam să finalizez nimic de pe listă, făceam totuși ceva - de exemplu, pentru o problemă la care nu știam ce pot face practic că să o rezolv, făceam măcar 5 minute de cercetare pe net, care ar putea fi modalitățile practice de soluționare. Apoi le notam pe scurt în dreptul problemei. Până s-au adunat câteva. 

Între timp, mai rezolvam câte o chestie de pe listă. Și la un moment dat aveam mai multe probleme tăiate de pe listă decât cele nerezolvate. Desigur alea rămase erau mai complicate, mai incomode. Doar că acum aveam în dreptul lor adunate câteva posibile soluții. Așa că la un moment dat, când m-am simțit decisă, am luat o parte dintre nerezolvatele alea și am reluat soluțiile, le-am comparat, am văzut care mi-e mai ok și am început să fac demersurile. A fost mai pe etape, a durat până chiar le-am rezolvat, pentru unele aproape jumătate de an. Au mai rămas din lista inițială puține. 

Sigur, între timp am mai făcut liste, pentru că mereu apar "ambuteiaje" și agitații, mereu e ceva de făcut, mereu apar situații noi, probleme noi. Și, desigur, sunt probleme importante unde nici acum nu am soluții, sau unde întrevăd ceva lumină undeva departe, dar nu văd "cum să". Dar măcar pot să limpezesc în jur, să separ problemele și să le iau pe rand. Ajută mult.

Am observat că întotdeauna contează enorm să definești corect problema că să-i poți găsi soluția. La mine cel puțin așa s-a dovedit. 

Și, mereu, când mă trezeam în impas neștiind ce cale să aleg, era din cauza că nu puneam bine problema. Vedeam doar o latură, limitat, și orice decizie luam sau încercam să iau, nu era prea grozav, ceva scârțâia, n-aveam tragere de inimă sau mă blocam cumva într-un punct. Dar am avut nevoie de timp și să am răbdare cu mine că să ajung să înțeleg asta...

Și totul a început din nevoia de a face curat în viața mea, în haosul din cap. Și cu o listă... O to do list.