Am constatat că treaba asta cu nemaiimplicatul în social media nu e rea deloc. Am eliberat timp. Și am constatat că scroll-ul pe facebook, urmăritul discuțiilor pe whatsapp foarte des nu îmi aducea nimic. Doar mă făcea să îmi împrăștii timpul și gândurile aiurea, și da, să omor timpul. Dar în timpul ăla care zbura și eu mă fragmentam în mii de părți de fapt nu făceam nimic ulil nici pentru mine, nici pentru nimeni.
Toate activitățile astea care te fac să îți atomizezi gândurile, atenția, să îți omori timpul te fac cumva să eviți să stai doar tu cu tine și gândurile, nevoile, bucuriile, tristețile, problemele tale. Te fac că nu poți fi niciodată tu însuți/însăți complet, să nu ajungi să te cunoști, să nu mai vorbești cu tine, să nu mai știi cum te simți de ce, să nu te mai întrebi de ce te simți cum te simți... Să rămâi oarecum străin ție însuți. Acum sunt într-un fel de reconciliere cu mine, încerc să mă ascult, să mă înțeleg și la un moment dat să mă accept așa cum sunt - asta după ce o să descopăr ce sau cine sunt de fapt.
E un proces straniu această refacere a întregului din mii de bucățele atomizate în toate părțile. Un fel de a aduna piesele unui mare puzzle. Dar unul emoțional. Ce se întâmplă când pui toate sentimentele, întâmplările, reacțiile, fricile, iubirile, nemulțumirile, speranțele, faptele, inacțiunile, chestiile care te distrag, lucrurile care îți plac, acele chestii de care ai nevoie cu adevărat, acelea de care nu ai cu adevărat nevoie dar pe care le vrei, vise, povești, mitologii personale și colective, iluzii, deziluzii și câte și mai câte... iese ceva foarte surprinzător, chiar prin simpla alăturare, nu vorbesc încă de a le asambla într-o imagine coerentă, ca să descoperi ce imagine ascunde haosul ăsta care e propria persoană...
Comentarii