Treceți la conținutul principal

Valuri, unde, frunze, cețuri - suflet de toamnă

Cețurile matinale fac diminețile misterioase. Ceața ascunde, depărtează sau apropie în mod neașteptat totul - soare, peisaje familiare, oameni, destinații... Ceața mă învață relativitatea. Cum lucrurile pe care le privesc cu ochii obișnuinței pot fi de fapt diferite. Ceață dizolvă măști și aparențe și le înlocuiește cu un abur ușor și alb.

Frunzele colorate se ivesc dezvelit de soarele care se trezește greu și trage perdelele cețurilor mai târzior, fără grabă. Mirosul, da, mirosul puternic de frunze, de toamnă... Și uneori de fum... Prin parc, prin zone mai puțin umblate poți alerga foșnind din frunze, ce plăcere nemăsurată...

Sâmbătă, pe role, încercând să mă țin după grup am descoperit cât de toamnă frumoasă s-a făcut în doar o săptămână. Am prins un apus incandescent, cu soare roșu japonez... Și culori de înserare graduale peste lac, peste alei și frunze și oameni... Nemaivorbind de cum e să mergi din nou pe role după 10 sau chiar 15 ani... A fost amuzant să mă bag într-un astfel de grup de mers pe role. Și - premieră - am coborât aleea aia în pantă spre lac pe role (și pe vremuri când mergeam des o evitam de teamă că nu o să pot frână la timp și o să mă trezesc în lac) - e drept, m-am ținut de o tipă mai profi, că eu nu voiam să cobor pe acolo, dar totuși am făcut-o.

Vineri, alt mărțișor de toamnă, am reușit să mă văd cu Mirela (după poate trei sau patru ani deja... oare când au zburat?) Am vorbit multe și mărunte, dar cel mai mult m-am bucurat că am văzut-o și că e bine. Irina, pe care o știam o copiliță mititică și bălaie ca taică-său e deja o domnișoară drăguță foc, foarte vioaie, plină de viață, foarte dezghețată. Am stat la o terasă la Domenii, așteptând să își termine Irina cursul de teatru și a fost foarte plăcut.

Duminică, inspirată de descoperirea toamnei profunde din parc am spus că e musai să repet circuitul făcut pe role, de data asta în alergare. Visam să ies la alergare pe la 10, să prind și ceață, și poate până termin să iasă soarele, dar somnul și mai ales visele au fost prea dulci, drept care n-am reușit să ies pe ușă mai devreme de ora 14. Am alergat cu plăcere, prin toată toamna colorată de afară, ba mai verde, ba mai galbenă, ba arămie sau roșie, era plăcut, soare, vânticel, cald... A fost o simfonie de culori și de mirosuri tomnatice... Am alergat, am mers, m-am mai și odihnit la soare pe o salcie aplecată ca o banchetă, am studiat veverițe, rațe, pescăruși, broaște țestoase, pisici, toată lumea ieșise la soare să se bucure.

Mă simt uneori ca purtată de valuri, ca un val, ca o undă, mă văluresc, percep o suprafață ondulatoare între două stări, între două esențe, ca apa la contactul cu aerul, armonizare... Asta gândeam stând la soare pe acel trunchi de salcie privind suprafață lacului și undele mereu vii, prezente, mișcătoare... ca viața. Multe dintre stările și trăirile mele mai mult sau mai puțin bizare aduc cumva cu asta...

Multe stări greu de explicat, multe gânduri... Acceptare... Pur și simplu, ceea ce este, este și atât (ha, ce cugetare!). De o vreme încoace tot am mici revelații, mici sclipiri de înțelegere a unor lucruri sau stări de fapt. Pe măsură ce înțeleg, pe alții, alte lucruri, alte situații ce îmi păreau mai mult decât ciudate, pe e atât mă înțeleg și pe mine... și pot să accept și cum sunt eu, și cum sunt alții, și tot felul de situații... Încet, cu momente de zăpăceală, de haos, turbulențe, neliniști, nesiguranță, îndoială... Și totuși e de bine, cumva, oarecum bizar - sau poate nu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş