Helsinki, în sfârșit

 Ziua de toamnă colorată de azi, cu tura de alergare în jurul lacului și momentele de un farmec aparte în care am stat pe malul lacului, la soare și priveam undele liniștite clipocind, frunzele roșii ale unui soi de iederă cu frunze căzătoare mi-au amintit cumva de vraja insulei Suomenlinna, aflată în fața portului Helsinki. Așa că mă apuc să termin această postare de care m-am apucat de vreo două săptămâni fără să o termin...

Am ajuns în Helsinki cu feribotul, plecând din Tallin. Am avut vreme noroasă și cam rece. Portul era impresionant, atât cât am văzut. La cazare - un hostel extrem de populat, cu multe camere de 12-24 de persoane - am ajuns cu un tramvai cu care am străbătut orașul preț de vreo 45 de minute. Destul de repede am ieșit ca să ne întâlnim cu ghida. Ne-am întâlnit în această piață,

la poalele acestei biserici. Și piața și biserica - opere ale aceluiași arhitect care a proiectat Sankt Petersburgul.

Iată cam cum se vedea piața de sus, de lângă biserica ortodoxă frecventată doar de populația rusă.

Ghida noastră, Maria, s-a declarat complet atipică pentru stilul finlandez, ea fiind foarte vorbăreață și lipsită de rețineri. Ne-a povestit despre istoria Finlandei, care a tot fost cotropită ba de danezi, ba de ruși.
Ne-a plimbat pe o zonă nu foarte întinsă, dar ne-a povestit foarte multe, despre arhitectură, despre educația din Finlanda (aici I was really impressed, e de studiat, zic), despre obiceiuri. Când am ajuns în port s-a pornit o ploaie intensă și de durată și s-a lăsat un frig umed foarte atacator la oase.

Am ajuns la altă biserică rusească dar mai atipică, din cărămidă roșie. Aici am prins un apus strecurat printre noii ploioși.

După ce ne-a făcut ultimele recomandări despre ce e interesant de vizitat, ghida ne-a lăsat pe cont propriu. Am colindat străzile în căutarea unor cârciumioare mișto, dar alea cu recomandări erau full și scumpe, așa că am revenit la hostel și am luat cina din supermarketul de la piciorul hotelului - niște ciorbe de încălzit la microunde, pâine, lactate, fiecare ce-a vrut.

A doua zi era altă zi, alt anotimp. Soare, un soare puternic și hotărât. Care ne-a încântat vizita de pe insula Suomenlinna, permițându-le să ne bucurăm din plin de frumusețea insulei, a toamnei, a cetății.

În dreptul bisericii păștea liniștit un stol de gâște sălbatice.

Am colindat fiecare pe cont propriu insula. Eu personal am reușit să văd maxim 50% din ce se putea vedea. O oră jumare clar nu era de ajuns dacă te abăteai de la traseul principal (dar era păcat să nu o iei razna prin toate părțile, că acolo am găsit cele mai mișto priveliști și cotloane).

Am alergat ca să prind cursa înapoi (erau curse cu vaporașul din jumătate în jumătate de oră, dar am socotit că oricum n-aveam timp să văd pe îndelete tot... Așa că mai bine, poate o să mai ajung și o să explorez restul altă dată).
Pe soare, și Helsinki-ul e frumușel.

Am colindat mult, Narcis nega dus să vedem mai multe obiective aparte: biserica în stâncă, biserica ovală din lemn, niște piețe cu târguri cu de-ale gurii (în imaginea de mai kos am dat de standul Ungariei cu ai lor kurtos, dar care se numeau altfel, mai amuzant).

La recomandarea ghidezi am urcat în cea mai înaltă clădire - era un hotel luxos, iar belvedere era dintr-un restaurant fancy din vârf. Ea ne spusese că putem urca și face poze, că n-o să ne spună nimeni nimic. Și da, se vedea foarte mișto.

După asta ne-am îndreptat spre mândria lor, noua bibliotecă Oodi. Și da, e senzațională. Cred că aproape aș locui acolo, de-aș sta în Helsinki.

Fiecare detaliu e super gândit, să fie ergonomic, frumos și prietenos și foarte util. Am făcut mii de poze aici dar nimic nu redă felul în care te simți acolo.

De la bibliotecă am plecat pe jos spre hostel - am făcut vreo oră, dar a meritat, am văzut partea foarte frumoasă a orașului - un parc, un lac, multe viluțe vechi din lemn, colorate pastelați, alte stoluri de gâște sălbatice, trenuri, totul a fost mișto. Pe cât de antipatică a fost prima zi, pe atât de mișto a fost a doua (din păcate ultima).