Episoade din excursia din Parâng, un fel de flashback-uri.
Mergeam pe creastă, norii și ceața se jucaseră cu noi toată ziua. Din dreapta, dinspre căldările Roșiile-Mândra, ascunse de nori, se auzeau tunete. Apoi s-au revărsat și peste noi, unindu-se cu norii ce se ridicau din cealaltă parte și au făcut corp compact. S-a făcut cam întuneric și friguț și a început să bată vântul. Stopi fini de ceață ne răcoreau după urcușul obositor. Tocmai treceam printre cele două momâi gemene și glumeam că portaluri dacice alea alea când a început să picure mai concret și mai hotărât. Am apucat să ne punem pelerinele. Apoi s-a pornit o ploaie zdravănă. Am mers o treime de drum pe o ploaie în crescendo, pe porțiunea zimțată până spre coborârea la Mândra s-a dezlănțuit complet, cu vânt, cu grindină în rafale, cu mici respiro-uri, tunete și dintr-o parte și din cealaltă, poteca devenise pârâu de munte. Culminant a fost momentul când am pornit să coborâm. Dinspre Mândra ne-a lovit, acolo în șa, un vânt de să ne dea jos. Am pornit să coborâm în rafalele furioase și ploaia pulverizată pe poteca abruptă, ce-o fi o fi, ideea era să ne ținem bine și să mergem încet și atent, să nu alunecăm și să nu dislocăm pietre în capul celorlalți.
Seri la gura cortului, cu nori venind de jos, de sub căldarea Mândra și duși de vânt peste crestele înalte, iar în clipele de senin - caprele negre alergând îndepărtat, niște siluete întunecate, pe creste, spre apus.
Leapșa cu norii între Parângul Mare și Cârja. Ba soare, ba întuneric, ba vederi amețitoare prin hornurile dinspre lacul verde.
Întuneric absolut din nopțile de la Refugiul agățat. Cu ochii închiși, cu ochii deschiși era la fel. Prima noapte, de furtună, vântul punea la încercare structura de lemn a refugiului, care trosnea discret. Se rotea în jurul refugiului, uneori îmi sufla dintr-o parte (era o mică crăpătură undeva ceva mai sus de sacul meu de dormit) și îmi presăra nisip pe față. Apoi ploaia bătea darabana pe tablele acoperișului, numai pe cealaltă latură a refugiului. Ba sforăia unul, ba altul și era foarte cald. A doua noapte - somn mult mai adânc, dar cu vise care mai de care mai bizare.
Apariția la 7 dimineața a misteriosului călător singuratic Adonis, care ne-a însoțit până la Mândra.
Șoricelul care se împletirea pe cărare ca beat, ce nu părea speriat de oameni, cum a atacat el bucățică de pâine aruncată...
Vacile și tăurașii de pe tăpșanul de lângă Zănoaga Stânii și văcuța ce nu se mai putea ridica. Un Taur stătea lângă ea și o păzea, dar n-avea cum să o ajute. Poveste cu final tragic - patru zile mai târziu cireada plecase iar stârvul începuse să miroasă.
Cabană Groapa seacă, primitoare, ospitalieră de la prima privire, te întâmpină cu detalii plăcute, cu saint bernardul Ben care de obicei doarme sforăind zgomotos atunci când nu se ia după un grup de turiști plecați în drumeție, cu pisoiul alb roșcat jucăuș și papagalii mici și galbeni ce conversează sonor în colivie. Un ceaun pe foc, bănci de lemn, buturugi pictate și gazde ospitalier.
Lacul Mândra, la fel, dar diferit, acum limbi de zăpadă târzie ocupau parțial zonele de campare, bolovanii ce mărgineanu lacul prinseseră o tentă roșiatică în zona ce contact cu apa, la fel ca la toate lacurile din zonă. Musculițele ciupitoare sunt tot acolo. Păsărelele pe care data trecută de-abia le zărisem erau acum mai multe și am apucat să le văd mai bine - un fel de vrăbii puțin mai grăsuțe, cenușii, cu coada bătând în portocaliu pe verso și în negru pe față. Pe înserat zburau brusc în sus, spoi se lăsau în picaj în jos. Locul nostru de campare, pe nisip, cu metereze pin pietre.
Mergeam pe creastă, norii și ceața se jucaseră cu noi toată ziua. Din dreapta, dinspre căldările Roșiile-Mândra, ascunse de nori, se auzeau tunete. Apoi s-au revărsat și peste noi, unindu-se cu norii ce se ridicau din cealaltă parte și au făcut corp compact. S-a făcut cam întuneric și friguț și a început să bată vântul. Stopi fini de ceață ne răcoreau după urcușul obositor. Tocmai treceam printre cele două momâi gemene și glumeam că portaluri dacice alea alea când a început să picure mai concret și mai hotărât. Am apucat să ne punem pelerinele. Apoi s-a pornit o ploaie zdravănă. Am mers o treime de drum pe o ploaie în crescendo, pe porțiunea zimțată până spre coborârea la Mândra s-a dezlănțuit complet, cu vânt, cu grindină în rafale, cu mici respiro-uri, tunete și dintr-o parte și din cealaltă, poteca devenise pârâu de munte. Culminant a fost momentul când am pornit să coborâm. Dinspre Mândra ne-a lovit, acolo în șa, un vânt de să ne dea jos. Am pornit să coborâm în rafalele furioase și ploaia pulverizată pe poteca abruptă, ce-o fi o fi, ideea era să ne ținem bine și să mergem încet și atent, să nu alunecăm și să nu dislocăm pietre în capul celorlalți.
Seri la gura cortului, cu nori venind de jos, de sub căldarea Mândra și duși de vânt peste crestele înalte, iar în clipele de senin - caprele negre alergând îndepărtat, niște siluete întunecate, pe creste, spre apus.
Leapșa cu norii între Parângul Mare și Cârja. Ba soare, ba întuneric, ba vederi amețitoare prin hornurile dinspre lacul verde.
Întuneric absolut din nopțile de la Refugiul agățat. Cu ochii închiși, cu ochii deschiși era la fel. Prima noapte, de furtună, vântul punea la încercare structura de lemn a refugiului, care trosnea discret. Se rotea în jurul refugiului, uneori îmi sufla dintr-o parte (era o mică crăpătură undeva ceva mai sus de sacul meu de dormit) și îmi presăra nisip pe față. Apoi ploaia bătea darabana pe tablele acoperișului, numai pe cealaltă latură a refugiului. Ba sforăia unul, ba altul și era foarte cald. A doua noapte - somn mult mai adânc, dar cu vise care mai de care mai bizare.
Apariția la 7 dimineața a misteriosului călător singuratic Adonis, care ne-a însoțit până la Mândra.
Șoricelul care se împletirea pe cărare ca beat, ce nu părea speriat de oameni, cum a atacat el bucățică de pâine aruncată...
Vacile și tăurașii de pe tăpșanul de lângă Zănoaga Stânii și văcuța ce nu se mai putea ridica. Un Taur stătea lângă ea și o păzea, dar n-avea cum să o ajute. Poveste cu final tragic - patru zile mai târziu cireada plecase iar stârvul începuse să miroasă.
Cabană Groapa seacă, primitoare, ospitalieră de la prima privire, te întâmpină cu detalii plăcute, cu saint bernardul Ben care de obicei doarme sforăind zgomotos atunci când nu se ia după un grup de turiști plecați în drumeție, cu pisoiul alb roșcat jucăuș și papagalii mici și galbeni ce conversează sonor în colivie. Un ceaun pe foc, bănci de lemn, buturugi pictate și gazde ospitalier.
Lacul Mândra, la fel, dar diferit, acum limbi de zăpadă târzie ocupau parțial zonele de campare, bolovanii ce mărgineanu lacul prinseseră o tentă roșiatică în zona ce contact cu apa, la fel ca la toate lacurile din zonă. Musculițele ciupitoare sunt tot acolo. Păsărelele pe care data trecută de-abia le zărisem erau acum mai multe și am apucat să le văd mai bine - un fel de vrăbii puțin mai grăsuțe, cenușii, cu coada bătând în portocaliu pe verso și în negru pe față. Pe înserat zburau brusc în sus, spoi se lăsau în picaj în jos. Locul nostru de campare, pe nisip, cu metereze pin pietre.
Comentarii