Teambuilding Pastel

Și a venit mult așteptatul teambuilding. Am plecat cu așteptări nu foarte mari, cu toate că toată lumea era entuziastmată. Am ajuns înainte de ora stabilită pentru plecare, obișnuită fiind cu traficul de mult mai târziu. Și, ca un făcut, când nu te grăbești și știi că oricum o să ajungi la timp, toate mijloacele de transport vin imediat, nu stau la stopuri, nu e nici trafic și ajungi exagerat de devreme.
Am mai dat un ocol pe la metrou să îmi iau o cafea (mai mult ca să frec menta de fapt) și târâș-grăpiș am ajuns în parcarea Orhideea. Și chiar am văzut un autocar bleumarin cu stele galbene care trecea când traversam eu și mă și gândeam o fi ăsta? Că în parcare nu se vedea niciun autocar încă.

Ajung în fața intrării, e evident că nu e nimeni, așa că dau și eu o poză pe grup să anunț că am aterizat.
Apare și Rhea, în două minute sună și Crisu și apare și ea, în timp ce pe grup toată lumea anunța că întârzie și că sunt pierduți în trafic. Încet-încet ne adunăm... Mai o excursie după cafele la Starbucks... Sosește și Dana, apăruse între timp și autocarul, încet-încet ne îmbarcăm.

Pornim, mergem greu până la ieșirea din București. Cerul e senin, e mult mai cald decât s-a prognozat, avem o zi de invidiat.

Ajungem la Săcele, Întotdeauna am fost doar în trecere spre altundeva, n-am stat nici cinci minute aici. Acum am străbătut străduțe mărginite de case frumoase, de pomi și flori, se vedeau și delulețe împădurite în spate. Pensiunea nostră a fost chiar lipită de pădure, pe un deal. Priveliștea - superbă.

Ne-am cazat, am mâncat de prânz și pe la 3 am pornit într-o mică drumeție cu scopul de a ajunge la Bunloc, un loc pe un deal, de unde se dau parapantiștii. Aveam traseul în google maps și totul părea simplu. Am mers o vreme pe străduțele din Săcele, pitorești, până am ieșit din sat.

 Am trecut de o barieră și am intrat pe un drum forestier. De pe aici ne relaxaserăm, ieșiserăm din sat și ni se părea firesc să fim pe drumul bun. Lumina era minunată, de amiază, culorile se îmbinau frumos iar peisajul era superb. Nu ne-am mai uitat pe maps până ce n-am ajuns la o intersecție. Și acum surprizăăă! Arăta că ne depărtaserăm binișor de traseu.

Ei, și cum acolo erau niște neni care încărcau lemne într-un camion, am făcut greșeala să ne luăm după indicațiile lor. Care erau și contradictorii - unul ne zicea să ne întoarcem, altul că putem s-o luăm și pe cărarea aia în sus... Și am luat-o pe cărarea aia. Drumul a devenit mai acidentat, mai bolovănos, devenind albie de pârâu secat. După un timp ne uitîm iar pe map și evident ne depărtaserăm și mai mult. Am fi putut să o luăm undeva la dreapta, pe nemarcat, dar cărarea era pârâu de-a binelea. Cum nu stăteam foarte bine nici cu timpul până la lăsarea înserării, nici cu informațiile despre teren, am lăsat-o baltă. Am mai mers o vreme tot înainte, până la un punct unde am decis că de aici ne întoarcem. O parte a grupului a urcat pe un deal, până mai sus unde era soare, cât să facă poze frumoase, altă parte am rămas pe vale, să se rehidrateze și să se odihnească.

Apoi ne-am reunit și am pornit înapoi spre sat.

Ne-am plimbat un pic prin sat, cică în căutarea unu magazin pentru țigări. Prilej de făcut şi mai multe poze.

Apoi ne-am întors la pensiune. Am început cu drinkuiala de before party, mai exista şi program de masaj (erau tocmiți doi maseuri, unul venise cu noi de la Bucureşti, altul venise direct aici).

Uşor s-a lăsat seara. Aveam cina şi apoi se pornea the party tematic centenar, adică cică să avem ceva roşu galben albastru.

Cina excelentă. La deschiderea party-ului Dana ne-a anunțat logo-ul facelift-uit. Apoi s-a dat liber la dans.

Aici care după preferințe, unii am dănțuit îndelung, alții au drinkuit afară pe îndelete, important e că fiecare a făcut ce-a vrut şi cum s-a simțit mai bine. M-am pilit nițel, dar bine că m-am ținut pe vin şi mi-am amintit să dau cu apă. Mă cam durea capul seara, dar poate şi de la dat din cap pe ACDC.

Am şi dansat, am ieşit din când în când şi afară, dar de la o vreme afară începuse să mă pătrundă frigul în oase, la dans nu-mi mai plăcea muzica, cumva mi se cam dusese cheful, ba chiar o urmă de depresie se făcea simțită pe fundal de alcooale.

Am adormit greu, deși eram obosită, somnul nu se lipea deloc de gene, o vreme mă deranja muzica, dar s-a oprit și ea, apoi oamenii care se duceau în camerele lor, pe urmă nimic, dar eram tot trează parcă aș fi pândit ceva. Într-un târziu am reușit să adorm. Doar că m-am trezit pe la 6:30 sau 7 și somnul s-a tirat. De ciudă că nu pot să adorm la loc m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb pe afară în răcoarea plăcută a dimineții.

La întoarcere am găsit alți câțiva matinali, Manu, Cristi fotograful, don' șofer, apoi Georgiana, Crisu și Adelina. Ne-am înviorat cu cafele, și de la o vreme s-a făcut și ora micului dejun.
Înainte de plecare am făcut o poză de grup care chiar a ieșit bine la cât de varză eram toți după party.

Apoi am pornit spre drumeția zilei: Canionul 7 scări. Spre rușinea mea se pare că uitasem câteva porțiuni de traseu cu totul. Dar a fost mișto să le redescopăr. A fost mișto și partea prin pădure, canionul propriu-zis l-am redescoperit cu ochi noi, am găsit mișto și traseul de ocolire pentru coborârea la baza canionului.

Apoi, rupți de oboseală, ne-am oprit la complex Dâmbul Morii, unde ne-am tratat cu feluri de pește și ceva tărie. După asta eram terminați de oboseală. Dar la naiba, nu am reușit să dorm în autocar, deși mi-am creat condiții favorabile.
Am ajuns în București seara, când tocmai venise o vijeliuță, cât să ne facă să ne pară și mai rău că gata, s-a terminat.

Eu, ca de obicei în astfel de ocazii, m-am simțit ciudățel. Așa sunt eu, parcă niciodată nu aș fi chiar la locul meu, chiar în apele mele, ceva trebuie să mă facă să mă simt outsider într-un fel sau altul, dar n-am ce face. Chiar e o raritate când mă simt la locul meu, fără perturbări de niciun fel...