De cand am devenit cumva constienta de existenta mea am avut o dorinta ciudata, poate, din puctul de vedere al altora: sa fiu eu mai cu motz. Sa nu fiu ca altii. Mult mai tarziu, vorbind cu alti oameni, a vazut ca multi, foarte multi vor, dimpotriva, sa fie ca toata lumea! A fost un mare shoc pentru mine. Cum sa vrei sa fii un numeni, un/o oarecine?! Si totusi, lor le e bine... Mie nu, pentru ca eu sunt sincera cu mine, stiu cine sunt, ce vreau, ce imi trebuie, si nu fac compromisuri cu propria constiinta si viatza. Idealista, ar zice altii; nerealista; neadaptata, aeriana etc, etc. O fi oare atat de rau sa vrei sa fii tu insati/insuti, sa nu vrei sa fii "another brick in the wall"? Sa fii impacat cu propria-ti constiinta, chiar daca facand un compromis ti-ar fi mult mai bine? Sa faci numai ce stii ca e bine? Da, e greu, e foarte greu sa inoti contra curentului... Dar daca curentul asta, pe care multi il urmeaza, nu duce spre ceva bun, daca spiritul de turma te duce aiurea? Asa ca eu, in ciuda scepticilor, continui sa cred ca e mai bine sa gandesti cu propria-ti minte, sa nu te iei dupa altii, si sa faci pe cat poti ceea ce stii ca e bine. Voi inota in continuare spre un tzarm ipotetic, chiar daca pentru a ajunge acolo voi inota contra curentului.
Comentarii