Treceți la conținutul principal

Culori topite

 Azi am mers la o primă ieșire cu caiacul. Că până în august ar cam fi cazul sa mă descurc onorabil pentru o tura lungă de mai multe zile. 

4 iulie, o seară placută, destul de răcoroasă pentru ultima perioadă. Ceva nori decorativi. Am început la 19, m-am simțit destul de stabil în caiac, am prins un pic cum se padelează, am mers cu instructorii și cu restul de participanți - niște pete viu colorate pe luciul apei în jurul lacului, urmând oarecum malurile. De la un moment dat lumina a devenit spectaculoasă, norii se dădeau în spectacol, soarele se juca cu ei, arunca cu raze, peisajul spre Casa Presei și spre apus era teatral și se tot schimba în moduri incredibile. Momentul când am întors caiacele dinspre ecluză spre berăria H, depășind insula, a fost pictural, poetic, n-am cuvinte. Practic padelam prin aur lichid într-o lumină fantastică, iar pe cer norii de tot felul, unii luminoși, alții vineții dansau lent un dans mut, dans care se reflecta descompus în mii de unde mărunte în aurul lichid al valurilor. A fost un moment unic și incredibil.

Apoi ușor, strălucirile s-au stins treptat, lăsând înserarea să își intre în drepturi.

Am plecat pe jos, cu gândul să trec pe lângă Romexpo - știam că e concertul Five Fingers Death Punch - în speranța că oi auzi ceva-ceva. Până acolo am trecut pe lângă clubul diplomaților, unde era ceva sindrofie cu oarece ștabi, că erau plasați pe lângă gard unii cu uniforme de ceva trupe.

Și da, am trecut pe lângă zona unde era scena la Romexpo. Primele au fost ovațiile publicului, apoi un discurs al solistului, tradus cred apoi de o tipă, și, chiar când deja mă îndepărtam, au cântat cântecul ăla care-mi place cel mai mult de la ei (din câte -nu multe- știu). Am mai zăbovit un pic prin zona snspa, că acolo se auzea chiar bine, fata ecou. Apoi am mers mai departe, că era târziu, totuși. Și au început să se audă focuri de artificii - posibil de la clubul diplomaților, sau poate de la concert, nu știu.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,