În virtutea înșiruirii de întâmplări, vinerea asta (8 martie) am ajuns la premiera unui film. La care dacă nu se înșiruiau lucrurile cumva, n-aș fi ajuns ever. Filmul "Amar". Un film documentar, unde regizoarea e o avocată, despre un caz de-al ei, real, pornind de la viața lui Amar - băiat bine, din mahalalele de pe lângă Obor, meseriaș într-ale furtului din buzunare.
Pornind de la el, povestea se împletește cu a celorlalți din "brigadă" (Ștampilă, Zorică, Jean Bossul, Mary Capace, Samir etc) și cu a familiilor lor și a lumii din care au venit și a celei în care au ajuns acum.
Am fost surprinsă în primul rând că am recunoscut locurile. Locul lor de baștină e la 5 minute de firma la care lucrez. Strada Episcop Radu, care, din ce spuneau ei, când erau ei copii ( după '89, cred) era plină de case dărăpănate în care locuiau familii sărace de țigani. Fără școală, făceau școala vieții - tagma lor era de hoți de buzunare. La tinerețe furau și se drogau. Au făcut cu toții ceva ani de pușcărie în România. Apoi au plecat la furat în Europa, unde le-a mers bine. Acum la 35+ ani, își puneau problema să se lase.
E un film documentar. Prin urmare, avem filmări de tot felul, momente de tot felul, monologuri, dialoguri, amintiri, interviuri, nuntă, înmormântare, parastas. Din toate astea reiese lumea și mentalitatea în care trăiesc oamenii de la două străzi distanță. Normalitatea lor este o altă lume față de normalitatea noastră. Cu regulile și moralitatea ei, cu dorințele și ispitele și bucuriile ei.
Trec des pe străzile din cartier, cred că am trecut măcar de doua ori pe fiecare dintre străzile din perimetrul Eminescu - Moșilor - Ștefan cel Mare - Dorobanți. Plus peste drum de Ștefan, partea spre Lacul Tei.
Am surprins în timp ba o poartă deschisă prin care se vedea o curte lungă, cu multe uși, cu rufe la uscat... ba o țiganca bătrână care ieșea să stea la soare și să facă câțiva pași cu cadru - dar pentru că nu avea cadru, cu un scaun pe post de cadru, iar peste un an deja cu o sacosă plină pe care abia o târa... ba tot felul de gunoaie și vechituri (mereu altele) lăsate vraiște în fața aceleași case sau curți... ba o mașină de poliție în fața unei anumite curți și lume adunată la bârfăpe stradă... ba, într-o zi o scenă cu o ființă firavă care stătea pe trotuar și altul îi făcea injecție în venă, aceeași zi pe altă stradă un țigan mărunt de stat dar bine înțolit cu haine sport colorate de firmă, vesel nevoie mare striga și prindea din urmă o țigancă în capot și un alt țigan și vorbea în gura mare ceva de plicuri și că costă atât iar alălalt îi zicea ceva că să nu îi prindă careva cu alea... ba, într-o seară, un tip înalt, slab și îmbracat a gagică dar țipator îmi cerea telefonul ca să dea un telefon... ba, vara, când e căldura sufocantă până noaptea târziu, pe străzi, în fața unor case sau curți, populația minoritară dinăuntru stă afară la aer cu mic cu mare, unii bând beri și spărgând semințe pe bordură, altele plimbând cărucioare sau stând și ele în grupulețe vorbind de de-ale lor și urmărind cu privirea copiii mai mari sau mai mici.
Văzând documentarul ăsta, am intrat și altfel în realitatea lor, am privit mai de aproape felul în care gândesc... și cumva în mintea mea s-au legat niște lucruri ce-mi păreau până acum paradoxale.
Comentarii