Drumul prin locuri îndepărtate, senzația de capăt de lume, de locuri sălbatice, unde omul și natura încă conviețuiesc relativ armonios.
Am găsit sate îndepărtate, cu case puține, multe părăginite, câteva foarte bine păstrate și întreținute, ulițe nisipoase și cu iarbă, biserici...
Dar marea descoperire, adevarata comoară, dincolo de natura care ne-a uimit în mii de feluri pe metru pătrat au fost oamenii pe care i-am întâlnit.
Toți cei la care am stat și toți cei cu care am interacționat un pic mai mult au fost minunați.
Povești de viață, foarte diverse, vieți tumultoase și interesante, unii de prin partea locului, alții veniți de mai departe sau mult umblați prin lume. Toți deschiși și primitori, gata să ne ajute.
Începând cu întâlnirea încă de pe vas cu Luminița (patroana de la complex Miruna) și discuțiile interesante de-a lungul celor 6 ore de mers cu nava...
Continuând cu faptul că fetele au cunoscut pe navă o femeie cu două fetițe și o maică stareță care ne-a invitat să trecem pe la mănăstirea în construcție de lângă fostul lagăr de muncă Periprava, apoi cu diaconul mănăstirii, care ajuta la construcția mânăstirii, cu poveștile sale de viață dar și cu toate pildele și învațămintele pe care ni le-a dat, cu masa total neașteptată la care ne-a pus ca să nu plecăm nemâncați de la el...
Apoi cu Doru, gazda noastră de la Letea, care ne aștepta cu brațele deschise să-i fim oaspeți, cu poveștile lui de viață atât de diverse, coincidența cu ploieștenii mei (și el ploieștean, au avut mii de repere și puncte în comun de vorbit), bunătățile cu care ne-a copleșit, cât ne-a plimbat în zone puțin știute - lacul sărat, apoi la satul Sfiștofca, unde am intrat la o biserică lipovenească, unde în lipsă de preot era o preoteasă, care ne-a vorbit despre o mulțime de lucruri interesante...
Apoi doamna profesoară Miorița, de la C A Rosetti, bună prietenă cu Doru, și ea un om cu o viață deosebit de interesantă, cu multe lucruri interesante de spus...
Apoi, când credeam că nu avem cum să mai fim uimiți, Sulina ne-a mai rezervat două surprize. Una a fost gazda noastră din Sulina, Mihai Călin, despre care colegii au avut impresia că e mai reținut, mai rece oarecum, s-a dovedit, după ce ne-a plimbat cu barca, o altă comoară ascunsă - ghid în adevăratul sens al cuvântului, cu vaste cunoștințe despre Sulina, despre chestiuni inginerești, despre păsări, vegetație, valuri, s-a dovedit pilot de navă dar și dansator în ansamblul de dansuri al comunității elene. A doua surpriză a fost domnul care are expoziția "Sulina veche", Gheorghe Comârzan, ne-a dezvăluit alte fațete ale vechii Sulina, exponatele, dar mai ales explicațiile, poveștile care le pun în valoare și ne-au dus în alte vremuri.
Ambii - oameni pasionați, care ne-au inspirat și pe noi.
Reluând toate acestea îmi dau seama că poate tocmai acesta e sensul unei călatorii bune: să cunoști locuri și pe oamenii lor, să vezi locurile și cu ochii tăi, și prin ochii lor, să descoperi povești, vieți diferite - pentru că fiecare om este o poveste. Probabil din cauza asta mi s-au părut la locul ei paralela cu Camino (drum al descoperirii de sine și al altora, al vieții...)
*
"Ce-ar fi să" nu îmi pun limite când mă gândesc să fac o excursie în Deltă? A fost gândul de început, când mă împotmolisem în dacă și dar: dar cum ajung, dar cum găsesc cazare, dacă n-o să vrea nimeni să meargă, daca e nasol cu dronele și Ucraina, dacă ne prinde viitura de pa Dunăre acolo, dar dacă e prea scump dar, dar..
Periprava - C A Rosetti - Letea - Cardon - Sulina. Drum este - citisem încă de acum niște ani de la Cristian Lica, cel care a "inventat" primul conceptul de El Camino Litoral, doar că am mai verificat și eu, de la Sulina la C A Rosetti știam deja din câteva surse că drumul e ok, din Periprava văzusem și pe hartă că drumul merge pe lângă pădurea Letea. La Sulina știam de barca de traversare. De pasagerul din Tulcea la Periprava nu știam cât face, nici dacă drumul e sigur. Temerile s-au spulberat după ce am început să sun la cazări și să întreb toate câte mi-au trecut prin cap.
Interesant este că, din momentul în care-am aruncat în spațiul virtual ideea, lucrurile cumva au început să se lege. Am găsit cazări, am vorbit cu mulți cunoscuți, s-au adunat și participanții, unii care voiau au renunțat din motive obiective, am rămas în final 5 oameni, hotărâți să facem ce am propus eu.
*
Cam dezlânat scrisul, îmi dau seama, cred pentru că vreau să spun multe, că am simțit multe, vreau sa și povestesc cum a fost, pas cu pas, dar nu e posibil fără să fac o varză. Așa că am început direct cu ce m-a impresionat acum cel mai mult -oamenii.
Sper să nu-mi pierd ideea și să continui alta dată cu călătoria propriu-zisă.
Comentarii