micutze aberatzii

 După multele zile de toamnă-iarnă plumburie, ziua de ajun s-a simțit ca o zi de primăvară. Cum am ieșit la alergare dis de după-amiază am simțit atmosfera primăvăratică. Ciripituri voioase de tot soiul, un pic de soare care făcea cu ochiul printre nori, l-am salutat cum se cuvine imediat ce-am ajuns în unghiul în care să-l văd - cam pe la golfulețul cu rațe din zona clubului diplomaților. Am alergat cu mare plăcere, cu ochii pe apusul în desfășurare. Și mă gândeam că ia uite, ce zi de primăvară, și iarba e veselă și verde... Apoi, privind acuarela apusului, în tușe de gri albăstrui și portocaliu mi-a amintit de alte apusuri, de tablouri, de Arcuș cu și fără zăpadă și mi-am dat seama că era un apus de iarnă frumos, de fapt. Cu sau fără zăpadă, combinația asta, exact asta... Iarnă. 

 Toată lumea (dintre cunoscuții, colegii, amicii și prietenii mei) înjură 2020-ul,vor să se termine mai repede, ca un vis urât. Majoritatea și-au amânat viața, au tot așteptat "să se termine" nebunia asta, să își reia viețile de "dinainte". Ei, io-s dintre probabil foarte puținii care nu simt deloc că 2020 ar fi un an rău sau dezastruos. Aș zice că dimpotrivă, este un an super interesant, care a precipitat totul, a răsturnat toată construcția "normalității" anormale care era viața noastră cotidiană. E anul în care NU mai merge cu "merge și-așa". Tot ce era prost sau scârțâia sau nu era ce trebuia s-a arătat ca atare. Consider că a fost anul care ne-a dat palme, dușuri reci, tot ce s-a putut ca să ne trezim din amăgiri și auto-amăgiri. Ca să vedem că "asta" - orice ar însemna acest lucru pentru fiecare dintre noi - nu e benefic, că ce credeam că așa e dat, așa trebuie să fie, că ce ne-am obișnuit să considerăm normal, ok, inevitabil NU e...

Am alergat într-o zi, pardon, seară cu vânt, cu acompaniament temporar de croncănit de ciori. Prin oraș mai era cum era, dar lângă lac era foarte interesant. Nu mai văzusem lacul așa întunecat și zbuciumat. Până și sunetul valurilor era diferit. Uneori, lucrurile demult știute își arată fațete noi, necunoscute. Dar mi-a plăcut și-așa.  Apoi, la doar două zile distanță, tot seara, am prins ninsoarea. Am terminat spre 7 ce aveam pentru muncă și am văzut că ninge frumos (după ce cu o zi înainte ninsese apoi plouase și apoi iar plouase) m-am îmbrăcat  și am ieșit să mă plimb prin ninsoare. N-aveam niciun plan, doar să mă bucur de ninsoare. Foarte puțini oameni afară. Copacii albi ca în povești, iar din cer cernea cu fulgi mulți și deși. Totul alb. Pașii m-au dus pe Mihalache.  Era vânt din față. Am cotit-o pe o străduță cu gândul ia să mă duc să văd cum ninge și în parc. În parc mai nimeni. Și totul alb, luminos, zăpadă aproape neumblată. Am pornit spre lac. De data asta a fo...

Bântuiala de Sf. Andrei - cu emoțiile de dinainte. Și cu felul foarte ok cum s-a desfășurat. Prieteni cu care nu m-am văzut de muuult dar care au venit acum la acest prim tur public - Once, Mirela... Dintre prietenii contemporani - Crisu... Și un băiat pe care nu-l știam deloc, pe care doar îl văzusem în treacăt duminica trecută la turul lui Andrei cu Cernica și abia ce îmi dăduse add friend după ce pusesem pe grup pozele de la Cernica. Și mi s-a confirmat mini-teoria recentă că nu există străini, ci doar oameni pe care nu îi cunoști încă.  Turul s-a terminat cu bine, dar eu se pare că mă stresasem mai mult decât am crezut, pentru că ajunsă acasă am mâncat ceva, am băut un ceai și am simțit nevoia să zac. Eram destul de epuizată, nici acum nu știu de ce. Poate toate poveștile alea de groază m-or fi afectat. Sau m-a bătut vântul și de aia aveam capul greu parcă plin de plumb și câlți și nasul înfundat. Cert e că nu mă simțeam deloc pe val și am anunțat fetele că a doua zi nu știu da...

Plimbări sau alergări. De zi sau de noapte. Gerul pișcă, nasul curge. Natura e superbă. Ba frunze incredibil de galbene pe un cer de email albastru ireal, ba frunze roscovane, ba un apus incandescent de 5 minute prin geamul de la bucătărie, ba muzica ciorilor venind seara în oraș, ba luminile orașului reflectate în lacul de noapte, ba măceșe strălucind în soare... Mii de detalii. Stări variabile, ba bucurie și energie, ba oboseală și o ușoară dezorientare, ba bâjbâială, dar e ok așa. Mai descopăr una-alta. De exemplu că tot mai tind să uit câteodată de mine, să uit să mă ascult... 

 Azi mi-am dat seama, într-un târziu, că pot să fac pace cu temerile mele, cu îndoielile mele... E ciudat cum funcționează mintea... sau sufletul... sau ce-o fi. Acea tensiune, acea fină demarcație dintre eu-uri diferite, care e normală, nu enervantă sau uneasy cum o percepeam... Teama de altcineva, teama de ceilalți, de fapt - teama de necunoscut, de propriile mele reacții, de ce ar putea fi sau ar putea să nu fie... Uneori, când ceva se simte bizar și ai dubii, e suficient să îi lași spațiu și să îi dai timp să se clarifice în tine ce simți de fapt, care îți sunt temerile, să le vezi, să le simți, până ajungi să le înțelegi. Atunci te liniștești și nu mai fugi de ele. Mi-e așa mi s-a întâmplat cu acest calup de temeri neclare. Un proces tare bizar, cu vise destul de stranii, care mi-au scos la lumină temeri și senzații pe care credeam că nu le mai am, care tare m-au pus pe gânduri dar nu le găseam rostul, pe care nu le înțelegeam... A fost nevoie să înțeleg că nu înțeleg și să îm...

 O călătorie bună e una în care și destinația, și călătorii, și atmosfera sunt în armonie. O călătorie în care oamenii sunt cu sufletul deschis, cu dorința de a explora, de a se bucura, de a cunoaște. Când își lasă în urmă prejudecățile, angoasele, ideile preconcepute, reticențele și își permit să fie ei înșiși, nestresați. Într-o astfel de călătorie chiar dacă condițiile nu sunt absolut ideale oamenii se simt bine.  Cred că astfel de călătorii îmi place să declanșez. Și e extrem de interesantă dinamica. E uimitor să văd că, de multe ori, cei care se dovedesc interesați sunt oameni la care nu mă aștept. Și, petrecând astfel mai mult timp cu acei oameni, descopăr că sunt niște oameni mișto - deși, dacă aș fi luat în calcul părerile unora sau altora, diverse prejudecăți sau opinii imicit, sau chiar unele chestii care m-au enervat direct, n-aș fi ajuns niciodată să descopăr că oamenii ăștia sunt mișto.  Și da, de multe ori acești alții pe care nu-i prea știi, nu cei pe care ...